Noua Europă s-a săturat să aştepte la poarta Schengen

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România speră să treacă pragul în 2009

măsurii provizorii.
Experţii ar trebui să stabilească detaliile financiare şi organizatorice ale unui plan, propus de Portugalia, care ar permite "Celor 10", care au aderat la UE în 2004 să se alăture spaţiului Schengen în toamna anului viitor, conform calendarului iniţial. Propunerea se bazează pe ideea că informaţiile referitoare la noile membre ar putea fi incluse în actuala bază de date folosită de "Cei 15" . Aceasta ar însemna că frontierele interne ale UE ar putea fi eliminate înainte ca noul sistem informatic, privind baza de date centralizate pentru poliţie, SIS II, să devină operaţional. Comisarul european pentru justiţie, Franco Frattini, speră ca noua bază de date să fie operaţională în iunie 2008, dar noile state membre nu sunt dispuse să aştepte până atunci. România şi-a propus să intre în Schengen până în 2009, ne-a declarat secretarul de stat în MIE, Leonard Orban, dar acest obiectiv nu depinde doar de Bucureşti, ci şi de statele membre.
Facilităţi pentru vecinii UE
UE a hotărât să acorde o serie de facilităţi cetăţenilor din statele vecine care doresc să călătorească în spaţiul comunitar. Noile reguli se vor aplica locuitorilor regiunilor de graniţă ale statelor care au frontieră terestră cu Uniunea, precum Rusia, Belarus şi Ucraina. Permisele vor fi gratuite şi vor permite accesul pe teritoriul comunitar, pentru perioade scurte de timp, pe la puncte speciale de trecere a frontierei. Statele membre UE vor fi nevoite să încheie acorduri bilaterale cu ţările vecine, pentru a implementa noi reguli de călătorie. România va avea una dintre cele mai lungi graniţe terestre exterioare ale UE, de aproximativ 1.700 de kilometri, cu Ucraina şi Republica Moldova.
Vize mai ieftine pentru Republica Moldova
Comisia Europeană va începe negocieri cu Chişinăul în vederea facilitării regimului de vize şi încheierii unui acord de readmisie a moldovenilor aflaţi ilegal pe teritoriul UE. Acordul nu ar oferi acestora posibilitatea de a circula liber, dar ar putea include facilităţi cum ar fi exceptarea de la plata taxelor pentru anumite tipuri de vize, eliberarea de vize cu intrări multiple şi simplificarea documentelor care trebuie prezentate pentru a dovedi scopul călătoriei. Problema exceptării de la plata taxelor este importantă, în condiţiile în care noua taxă de prelucrare a vizei pentru UE costă 60 de euro, adică echivalentul unui salariu lunar sau a două pensii în Republica Moldova. Taxa de viză pentru cetăţenii moldoveni s-ar putea reduce la 35 de euro.
Diplomaţi americani, la coadă
Comisia Europeană a propus guvernelor naţionale să solicite vize diplomaţilor americani, în replică la refuzul Washingtonului de a renunţa la necesitatea permiselor de intrare pentru majoritatea noilor membri UE. SUA nu solicită vize cetăţenilor din 15 state ale Uniunii Europene, însă programul de eliminare a acestora nu include Grecia şi nici pe cei zece noi membri, cu excepţia Sloveniei. În schimb, europenii şi americanii au ajuns ieri la un acord privind controversata problemă a transferului de date personale ale pasagerilor de la bordul avioanelor care zboară spre SUA.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite