Patriciu: „Euro va ajunge la 4,7 – 4,8 lei la finele anului“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patriciu: „Euro va ajunge la 4,7 – 4,8 lei la finele anului“
Patriciu: „Euro va ajunge la 4,7 – 4,8 lei la finele anului“

Cotaţia monedei europene va ajunge la finele acestui an la valoarea de 4,7 – 4,8 lei, iar piaţa imobiliară se va stabiliza în momentul în care pretul apartamentelor va ajunge la 700 de euro pe metru pătrat, a declarat directorul general al Rompetrol, Dinu Patriciu.

Intrebat dacă are o prognoză privind evoluţia cursului de schimb în următoarea perioadă, Patriciu a spus că, în opinia sa, moneda euro va atinge 4,7 – 4,8 lei.

„Următoarea etapă va fi inflaţia”, a spus Patriciu, referindu-se la economia Romaniei, adăugând că preţul petrolului va creşte până la sfârşitul anului.

Totodata, in ceea ce priveste soluţia pentru ca nivelul de trai in judetele sarace sa fie ridicat, Patriciu a aratat ca realizarea de autostrazi in acele zone este cruciala.

El a adăugat ca, din păcate, licitaţiile pentru realizarea de autostrăzi sunt trucate „cu dedicaţie”, pentru că anumite firme să câştige.

Acesta a adăugat că investeşte pe piaţa imobiliară din Germania pentru că aceasta a scăzut doar cu 15% şi probabil va mai scădea cu 5-7%, dar reculul nu va fi în niciun caz de 80%, ca în România.

„Piaţa imobiliară din România se va stabiliza în momentul în care preţul apartamentelor va ajunge la 700 de euro pe metru pătrat, nivel apropiat de puterea de cumpărare”, a mai spus Patriciu.

De asemenea, omul de afaceri consideră că Bursa de Valori din România se va consolida doar în momentul în care va deveni bursă regională.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite