Etichete ecologice pentru hotelurile din Singapore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Managerii de hoteluri din metropola asiatică sunt obligaţi să găsească cele mai bune metode pentru economisirea energiei şi pentru epurarea apelor menajere. Agenţia Naţională de Mediu din

Managerii de hoteluri din metropola asiatică sunt obligaţi să găsească cele mai bune metode pentru economisirea energiei şi pentru epurarea apelor menajere.

Agenţia Naţională de Mediu din Singapore a realizat un plan pentru promovarea hotelurilor care consumă puţină energie atunci când îşi deservesc clienţii şi care îşi epurează complet apele reziduale. Denumit "Etichetarea hotelurilor pe criterii ecologice", programul clasifică toate hotelurile din industria hotelieră din Singapore în funcţie de eficienţa lor în protejarea mediului înconjurător.

Eticheta dată unui hotel e un semn al excelenţei în deservirea clienţilor şi le dă anumite facilităţi patronilor. Pentru a obţine o astfel de etichetă, managerii sunt obligaţi să-şi organizeze activitatea astfel încât să folosească energia cât mai eficient, prin angajarea celor mai bune resurse. Dacă vor să intre în program, patronii de hoteluri trebuie să colaboreze cu una dintre companiile acreditate pentru energia eficientă (ESCO). Caracteristicile operaţionale, trăsăturile fizice ale construcţiei şi folosirea energiei au fost principalii factori luaţi în considerare atunci când a fost stabilit sistemul de standarde după care să se facă evaluarea.

50% din fonduri vin de la guvern Atunci când hotelurile îndeplinesc toate criteriile, primesc eticheta. Dacă nu îndeplinesc condiţiile, hotelurile sunt supuse unor studii detaliate, cu scopul de a detecta părţile ineficiente şi de a găsi modalităţi propice pentru a le îmbunătăţi.

Agenţia Naţională de Mediu va finanţa 50% din aceste studii, adică va oferi câte 200.000 de dolari fiecărui patron şi legea de asistenţă pentru îmbunătaţirea ecologică. Până în 2010 vor fi 4.300 de camere "ecologizate" "Studiile făcute în multe părţi ale lumii au arătat că hotelurile sunt printre cei mai mari consumatori de energie dintr-un oraş.

Cum în Singapore se vor construi mai multe hoteluri în următorii ani, energia consumată de sectorul ospitalier va fi în continuă creştere, iar impactul asurpa mediului va fi din ce în ce mai mare", a spus Lee Yuen Hee, directorul executiv al Agenţiei de Mediu din Singapore. Acesta a adăugat că planul pentru folosirea eficientă a energiei în hoteluri face parte din respectarea Protocolului de la Kyoto, pe care Singapore l-a semnat în aprilie 2006. În următorii trei ani, în Singapore vor fi construite 4.300 de camere "ecologizate".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite