Etanolul, politica şi sud-americanii

Castro şi Chavez au descoperit pagubele asociate biocombustibililor abia după ce SUA au atras Brazilia într-un "pact al etanolului". De data asta, cei doi au ceva dreptate Primul summit al

Castro şi Chavez au descoperit pagubele asociate biocombustibililor abia după ce SUA au atras Brazilia într-un "pact al etanolului". De data asta, cei doi au ceva dreptate

Primul summit al energiei din America de Sud, din 16-17 aprilie, a pus la cale proiecte faraonice, de la o conductă de gaze de lungimea continentului la un cartel al gazelor regionale - şi a distins între etanolul bun, din trestie de zahăr, şi cel rău, din porumb.

Castro şi Chavez erau doi entuziaşti ai biocarburanţilor şi plănuiau ca împreună cu omologul Lula să construiască uzine de etanol care să lege Caraibele de trenul noului combustibil, "verde". Totul s-a schimbat după ce George W. Bush l-a convins pe Lula da Silva să diminueze dependenţa SUA de petrolul arab prin promovarea producerii de etanol din trestie de zahăr în Brazilia şi în Caraibe - care sa devină "Golful Persic" al acestei noi pieţe internaţionale.

Brasilia a fost de acord, cu condiţia ca Washingtonul să renunţe la suprataxa de 54 de cenţi pe galonul de etanol din trestie - pentru prezervarea deja subvenţionatului de etanol local, din porumb, de trei ori mai scump.

Genocid, în locul poluării

Au urmat eseurile unui Fidel Castro întărit de noua cauză: este de-a dreptul criminal să iei porumbul de la gura oamenilor pentru a hrăni automobilele, iar ambiţiile lui Bush de a înlocui gazolina cu etanol ar înfometa şi înseta vreo trei miliarde de persoane - după ocuparea întregului pământ neconstruit al Americilor pentru cultivarea de "energie vie". Experţii brazilieni au arătat însă că ţara lor este de trei decenii lidera mondială a consumului de etanol folosind pentru trestia necesară doar 7,5 milioane de acri - iar pe viitor 54, dar din cei 743 milioane de acri de islaz disponibili… Teoretic, Brazilia, a doua producătoare de etanol după SUA, îşi poate mări producţia de 16 ori fără să afecteze culturile alimentare sau să reducă pădurea amazoniană. Preşedintele da Silva a repetat şi că etanolul este o soluţie economică pentru ţările sărace, iar "foametea nu este cauzată de lipsa alimentelor, ci a veniturilor".

În ajunul summitului la care avea nevoie de acordul gigantului brazilian, Hugo Chavez a fost nevoit să coboare tonul certei: bătrânul Castro a vorbit împotriva etanolului din porumb, şi nu al celui din trestie. De altfel, şi-a amintit Chavez, chiar Venezuela are nevoie de 200.000 barili de etanol pe zi, ca aditivi la combustibili - care pot veni din Brazilia.

De cealaltă parte a baricadei, cel mai fervent avocat al biodieselului este Jeb Bush, favorabil importului liber de etanol sud-american - pentru a nu mai creşte preţul alimentelor şi nutreţurilor din America de Nord. În Mexic, tocmai a avut loc o revoltă împotriva creşterii preţului la tortilla, făcută din porumb. De aceea, Banca de Dezvoltare Inter Americană are pregătite trei miliarde de dolari pentru proiecte de biodiesel în Americile de Sud.

Conductă din Venezuela în Ţara de Foc

Integrarea energetică a continentului sud-american începe când hidrocarburile tocmai se diminuează accelerat. Chiar şi aşa, summitul energiei de pe insula venezueleană Margarita a lansat cel puţin două megaproiecte, prin care Hugo Chavez îşi urmăreşte proiectul politic de a pune resursele Venezuelei la dispoziţia integrării ţărilor vecine.
Primul este o conductă de gaze, de zeci de miliarde de dolari, care să lege nordul Venezuelei de sudul Argentinei. Primul tronson, estimat la 11 miliarde de dolari, pleacă din oraşul venezuelean Guiria şi se opreşte în cel brazilian Recife, cale de 5.000 de kilometri - şantierul ar începe în 2009 şi s-ar încheia în 2013.

A doua mare ambiţie a reuniunii este un "OPEP al gazelor Sudului", o modalitate de coordonare politică a producţiei, preţului şi exportului gazelor regiunii. Participanţi la discuţii au fost şefii de stat din Argentina, Bolivia, Brazilia, Chile, Columbia, Ecuador, Paraguay, Peru, Uruguay şi Venezuela - omologii din Uruguay şi Peru s-au scuzat. Puşi pe mari proiecte, liderii sud-americani au mai imaginat şi un "inel energetic", care să lege ţările cu vedere la Pacific - odată megieşii racordaţi unul la altul, gazele ar circula spre cei care au nevoie.

Gazele pe care le posedă America de Sud trebuie să servească la dezvoltarea Americii de Sud
Rafael Ramirez,
ministrul energiei şi minelor din Venezuela