Escrocherie medicală cu celule stem

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant şi medicii oftalmologi atrag atenţia celor care intenţionează să devină pacienţi ai medicului Alfred T. Sapse din SUA. El a anunţat că

Conducerea Agenţiei Naţionale de Transplant şi medicii oftalmologi atrag atenţia celor care intenţionează să devină pacienţi ai medicului Alfred T. Sapse din SUA.

El a anunţat că plănuieşte să vină în România pentru a face un implant de celule stem care ar vindeca ţesuturi multiple în zona oftalmologică, renală, hepatică, pulmonară. "Este cea mai mare escrocherie medicală. Nicăieri în lume, deci nici în România, nu a fost validată vreo procedură cu celule stem, în afara transplantului de măduvă.

Problema transplantului de celule stem a creat în România, din nefericire, o isterie generală. Transplantul de celule stem este recunoscut ca fiind o procedură validă şi care vindecă, fără niciun fel de discuţie, numai afecţiunile maligne ale sângelui, deci, numai leucemii.

Celelalte proceduri sunt doar studii clinice", a declarat Victor Zota, directorul executiv al ANT. El a menţionat că nu a primit nicio cerere de import de celule stem şi nici nu a autorizat vreun medic străin care să încerce în premieră, în România, un astfel de tratament.

"Nici la MSP, nici la Colegiul Medicilor din România sau la Agenţia Naţională de Transplant nu există vreo cerere privind astfel de proceduri", a adăugat Zota.

Directorul executiv al ANT a precizat că, până în prezent, există trei firme care au primit aprobarea să colecteze sânge din cordonul ombilical şi să-l trimită în trei bănci din străinătate, la Bratislava, Varşovia şi Bruxelles.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite