Erotismul clasicilor

Mari artişti români, ca Brâncuşi, Ressu sau Pallady, au şocat în epoca lor cu lucrări îndrăzneţe, considerate aproape pornografice. În anul 2008, arta reuşeşte încă să şocheze şi să creeze controverse. Sexul erect al lui Iuda şi harta României cu organ genital feminin au născut dezbateri aprinse.

O parte a societăţii de astăzi îşi manifestă indignarea în preajma unor lucrări considerate mult prea explicite. Dar reprezentarea organelor sexuale în artă, copulaţia şi nuditatea nu sunt “maladii” ale artei contemporane, după cum apreciază criticii de artă.

 Arta "necuviincioasă" are rădăcini solide în istorie. Camil Ressu, Theodor Pallady şi Nicolae Toni-tza au zdruncinat tabuurile cu lucrări curajoase, în care sunt prezentate acte sexuale sau înclinaţii spre plăceri trupeşti ale personajelor. Klimt, Courbet sau Dali au fost la rândul lor interzişi şi blamaţi.

Însuşi Constantin Brâncuşi a declanşat un scandal de proporţii cu lucrarea „Principesa X”, expusă pentru prima oară în 1920, la Salonul Independenţilor de la Paris. Considerată pornografică şi „o ofensă la adresa decenţei publice”, a fost ridicată de poliţie.

Picasso: „Uite un falus!”

La vederea sculpturii, Picasso ar fi exclamat: „Uite un falus!” Au existat multe alte reacţii asemănătoare, care l-au determinat pe Brâncuşi să-şi retragă opera. În ajutorul său au sărit câteva personalităţi ale vremii, care au înaintat o petiţie, condamnând încătuşarea artei prin cenzură şi recunoscând tranşant caracterul sexual al lucrării.

Protestul, numit “Pentru independenţa artei”, semnat de Marie Curie, Picasso, Picabia (un prieten apropiat artistului) sau Cocteau, a apărut în ziare. În 1925, Ion Vinea şi Marcel Iancu s-au încumetat să publice o fotografie cu „Principesa X”, gest care i-a trimis în arest, fiind puşi sub acuzaţia de „atentat la bunele moravuri”. Studiile arată că Brâncuşi ar fi avut-o ca model pentru „Principesa X” pe Prinţesa Maria Murat Bonaparte a Greciei, alături de care sculptorul ar fi trăit o scurtă poveste de dragoste. De asemenea, nu puţini au fost cei care au spus despre o altă sculptură, „Coloana fără sfârşit”, că are o conotaţie erotică, chiar „o extravaganţă phalică”.

Erotismul nobil

„Astăzi, când ororile deformaţiilor din picturile şi sculpturile unor artişti moderni au ajuns să ne arate cum trebuie să fie un corp frumos, am putea regreta că nudul şi amorul fizic nu sunt bine studiate în toate atitudinile de către pictori. Artiştii ar trebui să se lepede de prejudecăţile unei morale grave ca prostia şi să trateze cu sinceritate şi realism aceste subiecte aşa de nobile ale vieţii omeneşti”, scria pictorul Camil Ressu în „Însemnările” sale.

Ressu spunea despre nud şi erotism că sunt „nobile”. Câteva desene ale sale înfăţişează femei masturbându-se sau în plin act sexual, pe chipurile lor citindu-se de obicei spaima şi supunerea în faţa bărbatului dominator, brutal, mânat de instincte animalice.

Pallady şi „florile răului”

Una dintre cele mai cunoscute şi importante compoziţii ale lui Theodor Pallady prezintă două femei goale, aşezate una lângă cealaltă, privindu-se discret pe sub pleoape. Intitulată „Toujours du Baudelaire”, face referire la amorul sacru şi profan, la „florile răului”, la plăcerile carnale aproape perverse.

 „Se cunoaşte că femeile domnului Pallady ar putea scoborî prea bine din cadrul lor în lume, cu bumbul ţâţei sîmburiu ca ametistele, cu floarea de crin ridicată către şolduri, concavitatea diafană a pântecelui modelată frumos, proeminenţele pieptului, n-ar isca nici pofte, nici trivial”, aprecia Tudor Arghezi.

Tonitza şi felaţiunea

Şi nudurile lui Tonitza incită privirile şi stârnesc dorinţa de a afla mai multe. În „Nud cu cămaşa roz” este surprinsă femeia care scoate rochia trăgând-o peste cap, iar în „Nud spate” sau „Nud pe canapea văzut din spate” sunt evidenţiate coapsele rotunde şi fundurile bine conturate.

La Tonitza, nudul văzut din spate rămâne o particularitate, dezvoltată şi de Corneliu Baba. În Almanahul Academiei Caţavencu, “Sexul la români”, criticul de artă Pavel Şuşară arăta două exemple în care erotismul creaţiei lui Tonitza se intersectează cu zona obscenului.

„Cu câţiva ani în urmă, Simion Mihuţă, celebrul anticar de la Curtea Veche, a primit spre vânzare, de la un binecunoscut istoric de artă, două desene grele şi pioase, ambele nesemnate. Primul reprezenta o scenă de spovedanie, dar pe sub pulpana sutanei doamna îngenuncheată mărturisea, în priză directă, o smerită şi nobilă artă a felaţiunii, iar cel de-al doilea întruchipa tot o faţă bisericească, dar în chip de Kurt Treptow, dacă îmi este permisă această asociere cu un mirean, adică în plin avânt pedofil consumat tot pe sub pulpana sutanei ridicate”.

Pavel Şuşară povesteşte că anticarul „n-a apucat să se dumirească deplin în legătură cu natura clientului căruia i s-ar putea oferi cele două opere tainice, pentru că deponentul s-a şi prezentat spre a-şi retrage marfa întrucât a aflat din gura doamnei Tonitza că cele două lucrări sunt singurele opere de acest gen ale celebrului artist”.

Nudurile “timide” ale lui Grigorescu

La Nicolae Grigorescu întâlnim cele mai senzuale nuduri de fecioare, cu privirea plecată, timide şi îmbujorate de ruşine. În lucrările lui Grigorescu, erotismul este „agentul purificator al fiinţei”. Criticii de artă au descoperit o legătură între reprezentările feminine în opere grigoresciene şi viaţa sa particulară.

Surghiunitul Courbet, „pornograful” Klimt

La sfârşitul anului 1860, Courbet a pictat o serie de lucrări erotice, de exemplu „Nud culcat”. Aceasta a culminat cu „Originea lumii” – 1866, arătând explicit organul genital al femeii. A urmat „Sleep” cu două femei în pat. După ce a fost surghiunit de oameni, lucrările sale nu au făcut decât să-i crească notorietatea. Lui Gustave Klimt i s-a cerut în 1894 să realizeze trei picturi care să decoreze tavanul Marii Săli a Universităţii din Viena.

 „Philosophy”, „Medicine” şi „Jurisprudence” au fost criticate pentru tema lor „radicală”, fiind numite „pornografice”. Klimt a transformat alegoria tradiţională şi simbolismul într-un „limbaj sexual vădit şi stânjenitor”. Oprobriul a venit din toate părţile. În cele din urmă, picturile nu au fost expuse, fiind ulterior distruse. Aceasta a fost ultima solicitare publică acceptată de Klimt. „Nuda Verita” din 1899 a iscat din nou controverse.

„Dacă nu poţi să mulţumeşti pe toată lumea cu arta ta sau cu faptele tale, măcar să mulţumesc pe câţiva”, spunea el. Excentricul Salvador Dali şi-a umplut pânzele de erotism pentru a provoca publicul. Căuta mereu noi elemente care să şocheze. Geniul său creator deja depăşişe limitele mentalităţilor umane. Îmbina din ce în ce mai des motive precum sadismul, scatologia şi putrefacţia. Dan Popescu, managerul Galeriei H’Art, mai aminteşte şi alţi artişti care au făcut valuri: Manet, Picasso, Schiele, Kokoschka.

Literatura deocheată a marilor scriitori

Opera autorilor Ion Creangă, Mihai Eminescu, Tudor Arghezi şi Geo Bogza a avut câteva alunecări picante, care au stârnit reacţii virulente în presa vremii. Geo Bogza a fost întemniţat de două ori în anii ’30, la închisoarea Văcăreşti, din cauza volumului “Poemul invectivă”.

 A fost contestat de George Călinescu, Nicolae Iorga, Al. Brătescu-Voineşti şi Octavian Goga, pentru versurile din “Poem” - “Fantomatic, superiorul vaginurilor trece în mână cu şiragul de chei nu îl cunoşti, dar trebuie să i te prosterni te binecuvântează cu un zâmbet, cu o descuiere/De acuma poţi să lingi virginalele porţi şi poţi să plângi dezamăgirea dezgustului trupesc”.

Incomoda  "Origine a lumii"

„Publicul european este de mai bine de un  secol avizat să ia nu în primă instanţă pietonală, din dreptul pubelei, mesajele mai incomode ale artei, fie ea teatru, film, muzică etc.

Ce să mai spunem de Courbet cu «Originea lumii», imagine ginecologică, ţinută ascunsă atâţia ani, reprodusă apoi pe coperta Art Press acum vreo zece ani şi care a incomodat, deşi exista de un veac şi jumătate. Toţi artiştii trec prin tentaţia eroticului la un moment dat, dar e vorba de cum o fac. Dacă alunecă înspre mizerabilism, cu mijloace precare, atunci este condamnabil.

Lucrurile la care asistăm acum sunt simptomatice, recurente şi nu sunt grave. Nu poţi nicidecum să pui interdicţii, dar trebuie să explici, să contextualizezi şi să vezi creaţia în ansamblul ei, nu în tranşe”.
– Aurelia Mocanu,
critic de artă

Şocul Eminescu

Următoarele versuri decoltate şi nepereche au fost aşternute pe hârtie chiar de Mihai Eminescu: “Tu mă sugi, eu mă slobod / Oh, apără-te, cum nu pot / S-intru-n tine, dragă, tot / Să mă bag în pi..ă-adânc / Dinnăuntru să te mânc” – (“Şezi călare”, 1880-1882) sau “Demnă-i de poetici pene / Dezlegarea de izmene. / Vrei să scrii un bun roman? / p..a-ţi scoate la meidan (“Nunta lui Pepelea”, 1876).  Şi Tudor Arghezi a avut versuri mai puţin cuminţi.

Poezia “Rada” cuprinsă în volumul “Flori de Mucigai” este un exemplu: “Şi-a dezvelit sărind/Bujorul negru şi fetia,/Parcă s-a deschis şi s-a închis cutia/Unui giuvaer, de sânge./Ai pune gura şi ai strânge”, iar Ion Creangă a abuzat de cuvântul care defineşte organul sexual masculin, în “Povestea p…ii” (“Povestea poveştilor”), care a pus noduri în gât membrilor cenaclului Junimea, la lectură: “Ţăranul tace molcum şi iese. Iară cucoana, drept cercare, începe a şuera mătărânga, şi atunci cinstita p..ă face zbârc! în p..a cucoanei! Vorba ceea: găina bătrână nu se sparie de p..a groasă". 

Criticul literar Marius Chivu este de părere că aproape toţi marii scriitori au înfruntat opoziţia contemporanilor: “B.P. Haşdeu şi Mircea Eliade au fost aduşi în justiţie pentru «atentat la bunele moravuri» şi pentru «pornografie». Scrierile lor, «Duduca Mamuca» şi «Maitreyi», sînt astăzi în manualele de liceu.

Geo Bogza a făcut închisoare de două ori pentru cartea de poezie - «Poemul invectivă», considerată astăzi o carte-cult. La vremea lor, şi D.H. Lawrence, şi Flaubert, şi Baudelaire, şi Nabokov au fost acuzaţi de aceleaşi lucruri, unii au scăpat, alţii au plătit amenzi. Aproape toţi marii autori au înfruntat obtuzitatea contemporanilor, iar scandalul a fost, de multe ori, semnul accesului la posteritatea literară. De ce ar sta astăzi lucrurile altfel?!”

Notă: În textele originale, cuvintele tari apăreau neprescurtate.

(Articol realizat cu sprijinul lui Cosmin Năsui, autorul studiului “Erotismul în arta românească modernă şi contemporană”)