Eroism german în Ardeal

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O educatoare din Stuttgart şi-a pierdut viaţa salvând de la înec o adolescentă româncă Diana Freya Mueller venise din Germania ca educator voluntar la Casa Creştină pentru Copii

O educatoare din Stuttgart şi-a pierdut viaţa salvând de la înec o adolescentă româncă

Diana Freya Mueller venise din Germania ca educator voluntar la Casa Creştină pentru Copii Săraci din Petreşti, Alba.

Nemţoaica în vârstă de 20 de ani se afla luni seară cu o clasă, la ora de sport. La insistenţele lor, Diana a acceptat să meargă pe malul râului Sebeş, la scăldat, împreună cu adolescenţii. La un moment dat, una dintre fete a căzut în apă. Educatoarea a sărit imediat după ea, încercând să o scoată la mal.

Luată de ape

Nivelul râului a crescut brusc chiar în acel moment: o coincidenţă nefericită a făcut ca energeticienii de la hidrocentralele aflate în amonte să dea drumul la apa din lacurile de acumulare.

Localnicii din apropiere au asistat neputincioşi: "Fata s-a apropiat de apă, malul s-a dărâmat şi ea a căzut. Educatoarea s-a aruncat după ea, a salvat-o pe fată. Unii zic că fata ar fi putut ieşi afară repede, însă educatoarei i-a fost teamă să nu se înece. S-a aruncat în apă şi a alunecat şi ea", a povestit Ioan Hotoiu.

Diana a reuşit s-o ajute pe tânără să se agaţe de o piatră, după care a fost luată de
apele repezi ale Sebeşului.

Trupul Dianei a fost dus de ape aproximativ doi kilometri, până în Parcul "Între Arini" din Sebeş, unde a fost scos de pompieri. Medicii de pe salvare sosiţi la faţa locului nu au putut decât să constate decesul nemţoaicei.

"Era foarte atentă la copii"

În fiecare după-amiază, tânăra îi ajuta pe copiii instituţionalizaţi să-şi facă temele. Una dintre prietenele apropiate ale Dianei îşi aminteşte că a vorbit cu ea, chiar înainte ca educatoarea să înceapă cursurile. "Ieri (luni, n.r.) după masă se ducea la ora de sport, la grupa B. Copiii au tot vrut să se ducă cu toţii la râu, să facă baie. Atunci fata (Lidia Pâţan, n.r.) a căzut în apă şi ea (Diana, n.r.) a sărit s-o salveze. Apoi nu ştiu ce s-a întâmplat.

Am înţeles că a văzut-o cineva înotând până aproape de cascadă. Ştia să înoate, nu ştiu ce s-o fi întâmplat cu ea", a povestit, încă în stare de şoc, Maria Stanciu. Ea a mai spus că nemţoaica lucra dimineaţa cu o grupă de preşcolari, după care o ajuta la curăţenia casei. După-amiaza se ocupa de temele copiilor instituţionalizaţi.

Localnicii îşi amintesc despre Diana ca fiind o persoană liniştită şi dedicată muncii sale. "Era foarte atentă la copii, trecea cu ei de multe ori chiar pe aici, prin faţa casei noastre, de cele mai multe ori era singură cu ei.

Chiar se mira nevastă-mea că umblă singură cu atâţia copii după ea", a spus Vasile Adaldemin, care locuieşte în apropierea Casei Creştine.

Poliţiştii au deschis o anchetă

Lidia Pâţan, tânăra care a căzut în apă, este orfană şi s-a născut în satul Boz din judeţul Alba. Deşi are 18 ani, este elevă în clasa a zecea la un liceu din Sebeş deoarece suferă de deficienţe psihice.
Conducerea Casei de Copii, care este administrată şi sponsorizată exclusiv de fundaţii din Germania, a refuzat să facă orice declaraţie referitoare la acest caz. O echipă formată din procurori şi poliţişti s-a deplasat la faţa locului pentru a afla cu exactitate cum s-a produs tragicul eveniment.

Consulatul german de la Sibiu a fost informat despre incident, dar nu comentează, la decizia consulului general, Jean Pierre Rollin. "Cazul ne este cunoscut, însă nu avem informaţii pe care să le putem pune la dispoziţia presei în acest moment", a declarat reprezentantul consulatului de la Sibiu,Monika-Umbrich-Comşa.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite