Eram obiectivul "Cain", unul dintre cele mai urmărite de Securitate

Politologul Vladimir Tismăneanu, profesor la Universitatea Maryland din SUA, coordonatorul Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, vorbeşte în exclusivitate pentru Adevărul

Politologul Vladimir Tismăneanu, profesor la Universitatea Maryland din SUA, coordonatorul Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, vorbeşte în exclusivitate pentru Adevărul despre dosarul său de la Securitate, de Paul Goma, şi răspunde acuzaţiilor care i-au fost aduse în ultimul timp.
- Domnule Tismăneanu, zilele trecute aţi primit de la CNSAS dosarul dvs. de la Securitate. Ce conţine acest dosar?
- Mi-am cerut dosarul în primăvara acestui an, când am fost în România. Am dorit şi mai mult să văd acest dosar mai ales după ce ziarul "Ziua" a publicat un articol defăimăitor la adresa mea, intitulat "Agentul Volodea", absolut insultător şi calomnios. În articol eram acuzat, folosindu-se cu inteligenţă formula "se pare", că aş fi plecat în străinătate ca ofiţer de Securitate. După apariţia acestui articol şi datorită poziţiei pe care o deţin, de coordonator al Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, Colegiul CNSAS s-a autosesizat. Sper că în curând se va preciza public faptul că nu am avut niciodată legături cu Securitatea. Din contră, am fost supravegheat. Afirm solemn că nu am avut legături de niciun fel, niciodată, cu Securitatea. Mai mult, nu am lucrat niciodată într-o funcţie plătită pentru niciun fel de organ de partid, sindicat sau alte structuri. Am lucrat într-o funcţie relativ marginală, la Laboratorul de cercetări sociologice urbane de pe lângă Institutul de Proiectări pentru Construcţii Tipizate. Deci, nu am lucrat niciodată la Academia "Ştefan Gheorghiu" şi nici în alte structuri ideologice ale PCR. Începând cu 1983, când am început să transmit la Radio Europa Liberă şi să scriu în publicaţii americane şi europene despre ceea ce se petrecea în România, am devenit unul dintre obiectivele cele mai urmărite ale Securităţii. Am avut numele de obiectiv "Cain".

Mama a devenit "obiectiv" al Securităţii
- Aţi găsit ceva tulburător în aceste dosare?
- Da, lucrul cel mai tulburător, cutremurător şi revoltător din aceste dosare de câteva sute de pagini este tratamentul la care a fost supusă mama mea. Îmi amintesc de alte cazuri, unele celebre ale persoanelor care făceau emisiuni la Europa Liberă ale căror părinţi au avut de suferit. Este vorba chiar de un membru al Comisiei prezidenţiale, doamna Monica Lovinescu, a cărei mamă a suferit o adevărată tragedie. În cazul meu, lucrurile sunt, desigur, diferite. Mama mea nu a fost arestată. Din 1983, mama mea a fost, de fapt, alături de mine, al doilea obiectiv al Securităţii. A fost supusă la presiuni psihologice, unele greu de imaginat. Era o femeie născută în 1915, iar în 1984 se apropia de 70 de ani. Securiştii îi cereau pe toate căile să mă facă să renunţ. Au existat şi scrisori către mine, care erau, în mod evident, dictate. Ea însă le scria, de fapt, în cod. Îmi scria înainte cu "dragă Volo", iar apoi brusc îmi scria "dragă Vladimir". Mama nu mi-a spus niciodată "Vladimir".
- În SUA, v-aţi simţit supravegheat?
- M-am simţit suficient de supravegheat şi ameninţat, mai ales după 1984. Aceste acţiuni sunt menţionate în dosar. Am primit în perioada 1984-1989 scrisori de ameninţare care pretindeau a fi din partea extremei drepte semnate "Fiii lui Avram Iancu" sau alte astfel de titulaturi. Am avut, de altfel, protecţia FBI, între 1985 şi 1989, din această cauză. În mod evident, scrisorile nu aveau nicio legătură cu extrema dreaptă. Ce interes ar fi avut extrema dreaptă să îmi ceară mie să termin cu articolele în care demascam Partidul Comunist?
- Aţi reuşit să îi identificaţi pe cei care v-au turnat?
- Nu vreau să dau detalii despre cei care m-au turnat în diverse chipuri, între care unele persoane foarte apropiate. Poate odată am să public aceste dosare.
- Pe lângă Comisia prezidenţială, care este scopul actualei vizite în ţară?
- Este, într-adevăr, o călătorie mai lungă decât de obicei. M-am implicat total în activitatea Comisiei şi în pregătirea reuniunii ei, aici, la Bucureşti. M-am întâlnit cu domnul preşedinte Traian Băsescu, care m-a reasigurat de întregul său sprijin. Voi lansa la Târgul de carte volumul "Democraţie şi memorie", o colecţie de eseuri, comentarii, interviuri şi studii legate de problema asumării trecutului, precum şi de vulnerabilităţile democraţiei liberale în lumea în care trăim. Apărută la Editura Curtea Veche, cartea va fi lansată sâmbătă, 17 iunie.

Plecarea din ţară
- Într-unul dintre articolele acuzatoare se spune că aţi plecat din România cu sprijinul Partidului Comunist din Venezuela?
- Nu am ajuns în Venezuela prin PC. De altfel, acest lucru reiese şi din dosarul de Securitate. Cei care m-au ajutat, de fapt, sunt Sophia Imber, vara primară a tatălui meu, directoarea Muzeului Naţional de Artă Contemporană din Caracas, şi soţul ei, celebrul filozof politic anticomunist, Carlos Rangel, prieten apropiat al regretatului Jean Francois Revel.
- Se mai vorbea şi despre sprjinul Partidului Comunist din SUA şi că mai apoi aţi fi scris drept răsplată o biografie a unui lider al acestuia?
- Nu am scris niciodată biografia niciunui lider comunist american, nu am avut de-a face cu cercuri de stânga, ci, dimpotrivă, aşa cum reiese din dosar, am colaborat intens cu Europa Liberă şi cu principalele publicaţii neoconservatoare americane. De altfel, în dosarul de Securitate este menţionat faptul că am fost ajutat în cariera mea de către Norman Podhoretz, directorul revistei "Commnentary", considerat unul dintre cei mai influenţi ideologi neoconservatori. Prima carte pe care am scris-o în engleză a apărut în 1988 şi se intitula "Criza ideologiei marxiste în Europa de Est: Mizeria utopiei". În SUA, am încercat să alertez opinia publică despre ceea ce se întâmpla în România. De altfel, în 30 decembrie 1987, am scris în "New York Times" un articol consacrat revoltei anticomuniste de la Braşov.
- Când a fost "închis" dosarul de la Securitate?
- Surprinzător, dosarul a fost închis în aprilie 1990. Foarte interesant, şi m-a surprins acest lucru, dar nu am o explicaţie.
- De ce credeţi aţi devenit ţinta atacurilor?
- Ceea ce deranjează foarte puternic sunt repetatele mele declaraţii, şi anume că Securitatea a fost o organizaţie teroristă de la bun început. Cărţile mele vorbesc, de altfel, de aceste lucruri. A enervat declaraţia mea recentă că Securitatea a fost o organizaţie criminală de la început până la sfârşit, iar dacă raportul final nu va ajunge la această concluzie, îmi rezerv dreptul la o opinie dizidentă. Această declaraţie a fost catalizatorul care a adus la aceste atacuri. Dacă cineva va face cronologia evenimentelor, va sesiza că această declaraţie a fost scânteia.

Nu am ascuns niciodată rolul minorităţilor etnice în instaurarea comunismului
- Printre acuzaţiile care vi s-au adus în anumite cercuri a fost aceea că veţi încerca să minimalizaţi rolul unor minorităţi etnice la instaurarea comunismului în România?
- Cine crede acest lucru nu a citit nimic din ceea ce am scris. Volumul "Arheologia Terorii", care cuprinde articolele transmise de Europa Liberă, prezintă titluri ca "Walter Roman sau gustul amar al conformismului", "Leonte Răutu şi măştile stalinismului românesc", "Centrele de putere din PCR", "Ascensiunea şi căderea Anei Pauker". La vremea când aceste texte au fost transmise de Europa Liberă, unii dintre prietenii mei mi-au reproşat faptul că am găsit de cuviinţă, referindu-mă la aceste personaje din minorităţile etnice, să pun în paranteză numele de familie original. Am răspuns că aceasta este regula academică internaţională. Fără aceste precizări nu vom şti niciodată cine a fost I. Stănciulescu, de pildă. Dvs ştiţi?
- Mărturisesc că nu...
- A fost pseudonimul lui Iosif Chişinevshi timp de trei luni de zile la sfârşitul lui 1944. Problema pseudonimelor în partidele comuniste este foarte cunoscută. A cunoaşte numele lor reale este o necesitate pentru a nu ne pierde într-un labirint. Problema este foarte complicată. De ce au ajuns unii minoritari în funcţii importante? Au existat mai multe probleme de discriminare etnică în ţările Europei de Răsărit în perioada interbelică. Nu este un fenomen pur românesc, el poate fi regăsit în Polonia sau Ungaria. Comunismul a prins prin partea internaţionalistă, prin promisiunile de egalitate formulate generos. A existat în PCR la un moment o prezenţă importantă a acestor minorităţi.

Goma şi-a cerut scuze
- De ce nu mai face parte Paul Goma din comisie? La un moment era...
- Am avut şi nutresc în continuare o mare preţuire pentru cel care a iniţiat şi condus un moment eroic în rezistenţa din România. De aceea l-am şi invitat să facă parte din comisie. Lucrurile s-au complicat în momentul în care domnul Goma, fiind indus în eroare de un citat care mi s-a atribuit, a publicat în jurnalul său de pe internet, exact în perioada în care accepta să fie membru în comisie, că preşedintele acesteia este un "pui de bolşevic". Cum poţi să faci parte dintr-o comisie condusă de cineva căruia îi conteşti autoritatea profesională şi morală? Apoi, domnul Goma a publicat şi o scrisoare pe care i-am adresat-o în nume personal. M-a costat mult sufleteşte să decid că nu pot colabora cu domnul Goma din motive de standarde profesionale. Am avut bună credinţă în relaţia cu dl Goma, iar domnia-sa, ulterior, şi o spun acum pentru prima dată, mi-a trimis o scrisoare care se încheia cu cuvintele "îmi cer iertare". Îmi este greu de imaginat că mai pot avea o relaţie personală cu dl Goma. Îl voi admira în continuare pentru ceea ce a făcut şi voi susţine ca cărţile sale să fie publicate în România. Este nedrept să nu fie cunoscut!