Energizante în loc de şampanie

Est, care au fost primiţi în 2004, oferă un bun exemplu a ceea ce se poate întâmpla în România dacă guvernanţii vor încetini ritmul reformelor. Ungaria este cuprinsă de revolte. Cehia nu

Est, care au fost primiţi în 2004, oferă un bun exemplu a ceea ce se poate întâmpla în România dacă guvernanţii vor încetini ritmul reformelor. Ungaria este cuprinsă de revolte. Cehia nu reuşeşte din iunie să alcătuiască un guvern stabil. În Slovacia s-au întors la putere naţionaliştii lui Vladimir Meciar, iar Polonia este condusă de doi fraţi gemeni - unul este preşedinte, iar celălalt, premier - care duc o politică populistă şi au distrus relaţiile externe ale ţării. Acum, şi Polonia se pregăteşte de alegeri anticipate, după ce coaliţia care se afla la guvernare s-a rupt în două. Riscul major este ca, şi în România, guvernanţii să spună că, odată cu aderarea, după 16 ani de reformă, au obosit şi au nevoie de o pauză, în care să se poată dedica unor alte activităţi. Interesul celor aflaţi la putere s-ar putea concentra pe cele 30 de miliarde de euro care vor veni de la Bruxelles. Fiecare formaţiune politică va încerca să dirijeze o sumă cât mai mare către firmele propriei clientele, către primarii sau miniştrii partidului. În paralel cu lupta care se va da pentru controlul fondurilor europene, preşedintele Băsescu şi cei de la PD se pregătesc să reia discuţia despre alegerile anticipate. Scopul ar fi ca, pentru prima oară după 1989, primul-ministru să fie desemnat de Partidul Democrat. În loc să se lase atraşi de astfel de obiective meschine - dar tentante! -, cei aflaţi la putere ar trebui să continue procesul de transformare a României. În afară de chestiunile pe care le vor rezolvate cei de la Bruxelles, există nenumărate probleme pe care Uniunea le lasă în competenţa guvernelor naţionale. Descentralizarea, de exemplu. Declarativ, toate partidele aflate la guvernare sunt de acord că primarii şi consiliile locale şi judeţene ar trebui să beneficieze de mai multe atribuţii, dar şi de mai mulţi bani. Practic, nu există nici măcar schiţa unui proiect de lege care să slăbească puterea excesivă deţinută de guvernul de la Bucureşti, care rămâne aproape la fel de puternic ca în 1989.
Există şi riscul, extrem de mare, ca, după 16 ani de tranziţie, electoratul să se sature şi să decidă că poate încerca şi o guvernare populistă. Nu pentru că cele de până acum nu ar fi fost atinse de acest păcat. Sondajele arată că, la sfârşitul verii, partidul lui Gigi Becali urcase pe locul trei în Muntenia şi se afla pe un trend ascendent. Ar fi nevoie de vreo doi ani în care aşteptările populaţiei să fie înşelate ca PRM şi PNG să ajungă competitori serioşi în lupta pentru putere.
Poate că intrarea în UE nu va avea, până la urmă şi consecinţe negative. Creşterea economică va continua, vor spori investiţiile străine, iar toate acestea se vor resimţi şi în salarii, şi în nivelul de trai. Dar, pentru ca toate acestea să se îndeplinească, nu trebuie ca prima zi din ianuarie 2007 să însemne şi ultima zi de reformă. Aderarea ar trebui să ne dea aripi.