Enel a preluat în mod oficial Electrica Muntenia Sud

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Contractul de privatizare a fost semnat ieri cu o întârziere de câteva zile, din cauza unor probleme administrative Grupul italian Enel este de ieri proprietarul companiei Electrica

Contractul de privatizare a fost semnat ieri cu o întârziere de câteva zile, din cauza unor probleme administrative

Grupul italian Enel este de ieri proprietarul companiei Electrica Muntenia Sud. În urma parafării contractului de privatizare, Enel preia participaţia majoritară a companiei de distribuţie. Preţul de achiziţie pentru pachetul de 67,5% din acţiunile Electrica Muntenia Sud este de aproximativ 820 milioane de euro.

Contractul ar fi trebuit semnat joi, 7 iunie, însă AVAS a anunţat, cu o oră înaintea ceremoniei, că aceasta nu va mai avea loc, întrucât actul normativ nu fusese publicat în Monitorul Oficial. Preşedintele Enel, Fulvio Conti, venise la acea dată în România pentru semnarea contractului de privatizare, însă ca urmare a problemelor apărute, a părăsit ţara în aceeaşi zi. Ieri, la semnarea contractului, acesta nu a mai fost prezent, compania ialiană fiind reprezentată de directorul executiv al Enel România, Matteo Codazzi.

"Enel nu va creşte preţul energiei electrice pentru a-şi recupera investiţia în Electrica Muntenia Sud", a declarat Matteo Codazzi, cu ocazia semnării contractului de privatizare.

La rândul său, ministrul economiei şi finanţelor, Varujan Vosganian, a subliniat că nu există nicio prevedere în contractul de privatizare referitoare la modalitatea de creştere a preţurilor la electricitate pentru recuperarea investiţiei companiei italiene. Aceasta este cea de-a treia mare privatizare, ca valoare, după vânzarea pachetelor majoritare de acţiuni pe care statul le deţinea la Banca Comercială Română şi la Petrom SA. Intermedierea contractului a fost asigurată de firma Muşat & Asociaţii.

Electrica Muntenia Sud, o privatizare cu peripeţii

Privatizarea Electrica Muntenia Sud (EMS), cea mai valoroasă filială de distribuţie a companiei de stat Electrica, a fost destul de disputată. Zece dintre cele mai mari firme internaţionale au depus scrisori de interes, opt au înaintat oferte angajante şi cinci au fost selectate pentru etapa finală: CEZ (Spania), Enel (Italia), Gaz de France International (Franţa) şi RWE Energy (Germania). Grupul italian a fost declarat câştigătorul licitaţiei anul trecut, pe 5 iunie, următoarea clasată fiind compania spaniolă Iberdrola. Privatizarea EMS, distribuţia de electricitate care deserveşte Capitala, a fost plină de "peripeţii", care au întârziat finalizarea procesului. Deşi iniţial oficialii de la Enel, cumpărătorii companiei, estimau iniţial că tranzacţia se va încheia până la sfârşitul anului 2006, iată că "soarta" le-a jucat feste. Iar motivele întârzierii privatizării nu au lipsit, pentru că guvernanţii au avut grijă de asta. De exemplu: declanşarea, la sfârşitul anului trecut, de către autorităţile române, a unor cercetări privind cazuri de corupţie în procesele de privatizare, în care a fost implicat şi numele Enel.

Profit brut de 65,3 milioane de lei, în anul 2006

Ministrul de atunci al economiei, Codruţ Şereş, a fost acuzat că ar fi comunicat grupului italian informaţii confidenţiale privind ofertele competitorilor la privatizarea EMS. Şereş a explicat atunci că Enel a fost prima şi în faza de precalificări. "Ca atare, la ce i-ar fi folosit companiei să cunoască ofertele din urmă, cu atât mai mult cu cât în al doilea tur a oferit cu circa 120 milioane de euro mai mult?", spunea Şereş. El a adăugat că, în plus, firma de consultanţă PriceWaterhouse Coopers, implicată în privatizare, nu şi-ar lega numele de "lucruri dubioase". A urmat desfiinţarea, la 1 ianuarie 2007, a oficiului de privatizare din cadrul Ministerului Economiei şi Comerţului (MEC), respectiv a OPSPI, şi comasarea acestuia cu AVAS. Odată cu aceasta, mai multe companii, printre care şi Electrica cu filialele sale, au trecut în portofoliul AVAS, printr-o ordonanţă de urgenţă care nu a fost nici acum aprobată de parlament. Şi, evident, comasarea recentă a MEC cu Ministerul Finanţelor, operaţiune din care a rezultat actualul Minister al Economiei şi Finanţelor Publice, condus de Varujan Vosganian.

Electrica Muntenia Sud a realizat în 2006 un profit brut de 65,3 milioane lei, în scădere cu 28% faţă de anul precedent. Cifra de afaceri a companiei a urcat cu 15%, până la 1,5 miliarde de lei.

Scurt calendar al privatizării

- 18 noiembrie 2005 - Termenul-limită de depunere a Scrisorilor de Intenţie (10 companii: AES Corporation - SUA, CEZ - Cehia, Enel - Italia, EVN - Austria, Gaz de France - Franţa, Iberdrola - Spania, RWE Energy - Germania, Union Fenosa International - Spania, respectiv concernele germane E.ON şi EnBW). Au urmat negocieri cu fiecare dintre acestea.

- 31 ianuarie 2006 - Termenul de depunere a Ofertelor Angajante (din cele zece companii s-au retras două, respectiv E.ON şi EnBW). Urmează analiza ofertelor.

- 14 februarie 2006 - Se comunică că toate cele opt companii au trecut procesul de selecţie. Urmează analiza ofertelor tehnice.

- 9 mai 2006 - Termenul-limită de înaintare a Ofertelor Angajante Îmbunătăţite. Au depus oferte cinci companii: CEZ, Enel, Gaz de France, Iberdrola, RWE Energy.

- 5 iunie 2006 - Se comunică oferta care a obţinut cel mai bun punctaj, respectiv cea a grupului italian Enel. Preţul oferit de Enel pentru preluarea pachetului de 67,5% din acţiunile Electrica Muntenia Sud a fost de 820,099 milioane de euro, rezultând un preţ pe acţiune de 41,28 euro. Metoda de privatizare a constat în vânzarea a 50% din acţiunile existente simultan cu emiterea unui nou pachet de acţiuni până la atingerea cotei de 67,5% prin majorare de capital social.

- 30 mai 2007 - Aprobarea de către Guvernul României a contractului de privatizare.

- 11 iunie 2007 - Semnarea efectivă a contractului de vânzare-cumpărare a acţiunilor, între Enel şi Electrica. Consultantul statului la privatizare: consorţiul de PricewaterhouseCoopers şi Norton Rose.

Enel nu va creşte preţul energiei electrice pentru a-şi recupera investiţia în Electrica Muntenia Sud
Matteo Codazzi,
director general executiv al Enel România

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite