Berceanu: S-ar putea ca joi să nu avem grevă la metrou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Radu Berceanu, ministrul Transporturilor
Radu Berceanu, ministrul Transporturilor

Premierul Emil Boc şi ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, s-au întâlnit astăzi cu reprezentanţii transportatorilor pentru a găsi o soluţie la revendicările acestora şi pentru a dezamorsa astfel conflictul care ameninţa să blocheze Capitala mâine.

În urma discuţiilor, premierul i-a chemat la negocieri şi pe reprezentanţii Ministerului Justiţiei şi Ministerului de Interne cu scopul de a găsi soluţii clare care să combată pirateria din sectorul de transport persoane.

Întâlnirea va avea loc la ora 14.00. Premierul s-a arătat încrezător privind găsirea soluţiilor pentru ca protestul programat pentru mâine să nu mai aibă loc.

Berceanu: S-ar putea să nu avem grevă la metrou joi

De asemenea, ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a precizat că va avea o întâlnire finală cu sindicaliştii de la Metrorex în cursul acestei zile, pentru a discuta despre suspendarea grevei de joi.

Berceanu a precizat că, în ceea ce priveşte solicitările angajaţilor Metrorex de majorarea a salariilor, ideea principală este menţinerea nivelului de anul trecut al fondului de salarii, putându-se însă umbla la modalitatea de acordare. Astfel unele dintre sporuri ar putea fi incluse în salariul de bază.

"S-ar putea să nu fie joi grevă la metrou, pentru că mâine (miercuri, n.r.) vom adopta bugetul şi apoi se poate negocia contractul colectiv de muncă. Fondul de salarii va rămâne neschimbat, poate un pic mai mic faţă de anul trecut, însă în interiorul lui dânşii (sindicatele de la metrou - n.r.) doresc modificări prin mutarea unor sume de la sporuri şi prime în salariul de bază, ceea ce pentru noi este în regulă", a declarat Berceanu, după o întâlnire cu transportorii.

"Nu este normal ca cetăţenii nevinovaţi să sufere din cauza grevelor de la metrou sau ale transoortatorilor, însă trebuie să înţelegem că nu sunt resurse", a declarat şi premierul Emil Boc.

Oficialul de la Transporturi a precizat că bugetul de venituri şi cheltuieli al Metrorex va fi dicutat în şedinţa de Guvern de mâine, care va avea loc la Iaşi, fiind astfel posibil ca greva anunţată pentru joi să nu mai aibă loc.

Sindicaliştii de la metrou au anunţat declanşarea conflictului de muncă, după ce, în urmă cu două săptămâni, Curtea de Apel Bucureşti a decis, că greva angajaţilor de la metrou, desfăşurată în noiembrie 2009, a fost legală.

În cazul în care Berceanu nu va ajunge la o înţelegere cu sindicaliştii, metroul nu va circula joi între orele 4.00 şi 16.00.

Angajaţii de la Metrorex cer majorarea fondului de salarii cu 3,7% şi condiţii mai bune de muncă.

În noimebrie 2009. metroul nu a circulat timp de două zile în intervalul 4.00-16.00. Atunci, însă, Tribunalul Bucureşti a declarat greva ilegală, angajaţii find, astfel, obligaţi să reînceapă munca.

Sindicalişti au contestat decizia Tribunalului Bucureşti. Magistraţii de la Curtea de Apel le-au dat dreptate angajaţilor de la metrou şi au susţinut că acest conflict de muncă rămâne deschis.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite