Emil Boc: "România va continua să sprijine procesul de reformă a ONU"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premierul Emil Boc a susţinut, marţi dimineaţa, o declaraţie de presă la salonul oficial al aeroportului Henri Coandă, înainte de plecarea spre New York, la Adunarea Generală a ONU.

Premierul a menţionat importanţa participării ţării noastre la Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU), ţara noastră fiind membru al acestei organizaţii de peste cinci decenii, după cum a subliniat, marţi, Emil Boc.

Mai citiţi şi:

Cum fac politicienii criza "din vorbe": Evoluţia crizei în declaraţiile politice

"În 2010 se împlinesc 55 de ani de când România este membru al Organizaţiei Naţiounilor Unite. Ţara noastră va continua să sprijine procesul de reformă a ONU şi dispune, la această sesiune, de o credibilitate sporită", a precizat premierul.

"În acelaşi timp, România va continua să promoveze temele sale tradiţionale, circumscrise cooperării între ONU şi organizaţiile regionale şi subregionale în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, susţinerea dezvoltării şi promovarea democraţiei şi drepturilor omului. Acţiunile în acest sens vor viza pe termen lung obiectivul strategic al consolidării profilului politic regional şi global al României", a adăugat Boc.

Boc a vorbit şi despre semificaţia sesiunii anuale a Adunării Generale a ONU. "În marja sesiunii vom avea o serie de întâlniri oficiale, iar agenda vizitei mai cuprinde şi o sesiune de întâlniri alături de comunitatea română din Statele Unite", a precizat Boc.

Din delegaţia condusă de premierul Boc face parte şi ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi, a informat Ministerul Afacerilor Externe.

Ministrul Baconschi va lua parte şi la lucrările reuniunii la nivel înalt a Consiliului de Securitate privind asigurarea unui rol eficient al acestuia în menţinerea păcii şi securităţii internaţionale, potrivit sursei citate.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite