Emil Boc: "Credeţi că unui prim ministru îi face plăcere să ia măsuri care îl fac nepopular?"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Invitat la postul public de televiziune, premierul Emil Boc a vorbit despre asumarea pe Legea Educaţiei, despre moţiunea de cenzură, despre reducerea TVA la 5% şi protestul sindical de miercuri.

Despre asumarea legii Educaţiei

De doi ani de zile tot aşteptăm să se adopte Legea Educaţiei Naţionale şi, din nefericire, încă nu este în Monitorul Oficial, o lege care are la bază pactul naţional pentru Educaţie semnat de toate partidele politice.

De ce asumarea răspunderii: Încă din luna ianuarie 2010, lucrăm la noua lege a Educaţiei naţionale. În 17 martie, la Iaşi, am adoptat forma guvernamentală a legii şi am trimis-o spre aprobare la Parlament. În luna mai a fost adoptată de Camera Deputaţilor şi a plecat la Senat în aceeaşi lună, pe 21 mai. De atunci, legea e blocată la Senat şi pentru că nu avem majoritate, în Comisie şi nici în Birourile Permanente, practic nu putem să ajungem la faza în care această lege să poată fi în Plen, discutată şi adoptată.

După adoptarea legii mai avem nevoie de câteva luni bune pentru a adopta încă alte 20-30 de acte normative subsecvente pentru aplicarea legii Educaţiei naţionale. În aplicarea ei trebuie multe acte normative care să poată să o concretizeze.

Am luat decizia politică şi constituţională de a ne asuma răspunderea, adică Guvernul merge în faţa Parlamentului cu această lege şi spune: ori se adoptă această lege, ori Guvernul pleacă acasă. Iar Opoziţia are alternativa să depună moţiune de cenzură sau nu. E un drept constituţional al Opoziţiei.

Al doilea argument pentru care ne-am asumat răspunderea, e cel al utilităţii acestei legi pentru sistemul educaţional românesc.

- copiii vor avea mai puţine ore la şcoală: maxim 20 ore în învăţământul primar, 25 de ore la gimnaziu, 30 de ore la învăţământul liceal. În ele sunt incluse orele din clasă pentru pregătirea temelor.

- se pune accent, nu pe asimilarea şi reproducerea de informaţii, ci pe formarea de competenţe: să nu fie doar simpli elevi care reproduc doar nişte informaţii.

- şcolile vor avea o largă putere de decizie cu privire la ce studiază elevii

Şi mai sunt cel puţin 15-20 de argumente.

Despre greva profesorilor

Nu ştiu exact care este motivaţia profesorilor, pentru că această lege este în beneficiul profesorilor pentru că la clasă programa nu mai este atât de încărcată. 23% din programa şcolară e lăsată la dispoziţia profesorului, în învăţământul superior dispare criteriul vechimii, dispar nepotismele, plagiatul e drastic sancţionat.

Despre măsurile adoptate

Obiectivul nostru este foarte clar: România trebuie să ajungă pe creştere economică în 2011. Pentru asta am făcut toate eforturile anul acesta şi am luat măsuri mai grele, mai nepopulare, nu pentru că le-am dorit, ci pentru că am fost obligaţi, ca România să poată ajunge la liman. Să putem recupera o parte din salariile pierdute, am fost nevoiţi să luăm măsuri mai aspre. Obiectivul Guvernului este ca, prin măsurile prin care le propunem, să nu facem paşi înapoi, pentru că am câştigat nişte lucruri bune. Unele semne au început deja să apară în economie: creşterea exporturilor, a producţiei industriale, şomajul este la o limită controlabilă. Sunt semne prudente că mergem în direcţia bună. Dacă vom cădea în populism, cum propune Opoziţia să ajungem la un deficit de peste 10%, asta înseamnă 10-12 miliarde de euro pe care-i nu-i avem şi pe care nu-i putem împrumuta. Asta înseamnă să ducem România, din nou, în prăpastie.

Despre gafa parlamentarilor care au votat pentru scăderea TVA la alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei

Guvernul trebuia să fie gardianul apărării bugetului şi a strategiei fiscale pentru anii următori. Deci, din acest punct de vedere, miniştrii care aveau secretari de stat desemnaţi pentru relaţia cu Parlamentul trebuiau să fie primii care să vegheze la apărarea bugetului de stat şi la neaprobarea unor proiecte care nu sunt în concordanţă cu strategia Guvernului. Eu, personal, înainte de a căuta vina în altă parte, întotdeauna mă uit în propria ogradă şi văd la mine ce am greşit. Deci, acolo nu a fost o suficientă colaborare şi comunicare între secretarul de stat pentru Relaţia cu Parlamentul pe problemele respective sau ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, astfel încât să atragă atenţia din timp că acolo este o problemă

Ştiu că oamenii au necazuri şi că o duc greu, că vremurile astea sunt aspre pentru că suntem nevoiţi să luăm măsuri mai dureroase, pentru că în trecut s-au dat lucruri care n-au avut acoperire. Oamenii văd că acum nu mai primesc atât cât au primit în trecut, pentru că atunci a fost o politică iresponsabilă, dându-se mai mult decât se putea în şară.Vom da exact atât cât îşi poate permite ţara, nici mai mult, nici mai puţin, pentru că nu putem să sacrificăm viitorul ei. Din această perspectivă, cele două acte normative adoptate de către Parlament nu au acoperire în bugetul de stat pentru anul 2011. Guvernul nu poate să promită lucruri care nu au acoperire,. Astăzi, aceste lucruri nu pot fi puse în aplicare, pentru că nu ne permite bugetul de stat. Dacă vrem să ducem ţara din nou în populism, să ajungem să nu avem bani de investiţii, bani de dezvoltare, bani pentru crearea de locuri de muncă, atunci vom investi, în continuare, doar în consum şi nu vom dezvolta această ţară.

Despre greva generală cu care ameninţă Sindicatele

Înţeleg dreptul Sindicatelor de a manifesta, dar pe toţi îi invit la masa dialogului, pentru că o consider singura soluţie de a depăşi această perioadă. Credeţi că unui prim ministru îi face plăcere să ia măsuri care îl fac nepopular? E dorinţa mea să devin cel mai nepopular politician al momentului? Sunt obligat să iau aceste măsuri dacă vreau să fiu corect cu 22 de milioane de români şi cu ţara aceasta. Că şi mie mi-ar fi uşor să spun "Luaţi bonusuri, prime, salarii, dar ele nu au acoperire şi ţara se scufundă, pentru că intră în incapacitate de plată. Din familie am învăţat, încă de mici, să ne întindem fiecare cât ne este plapuma, cum se spune pe româneşte, sau să cheltuim cât ne permitem. Oare de ce nu putem să adoptăm aceeaşi politică şi la nivelul ţării? Să cheltuim cât ne permitem şi să tăiem unde sunt abuuzuri, să încurajăm munca. Asta e marea problemă a României: că în ultimii 20 de ani a fost încurajată nemunca, şmecheria, privilegiul, în detrimentul muncii cinstite, care să aducă eficienţă în economie.

Despre detensionarea relaţiei din Parlament

Asistăm, în momentul de faţă, în România, la o premieră absolută, în care cei care guvernează, adică PDL, UDMR, UNPR şi Grupul minorităţilor naţionale, nu au majoritate în Birourile Permanente şi în Comisiile de Specialitate. Acolo, Opoziţia face agenda. De-aia ne-am trezit cu proiecte populiste aprobate care nu au acoperire în bugetul de stat. Din Comisie vine răul primordial, pentru că acolo, neavând majoritate, toate vin la Plen. Dacă ai avea majoritate, totul se corectează în Comisie.

Este datoria Opoziţiei să-şi stabilească ce politică doreşte, dar vreau să se ştie că neadoptarea legii bugetului sau tergiversarea ei de către PSD, îi va afecta, în egală măsură, şi pe primarii PSD şi pe cei de la PDL, şi pe preşedinţii de consilii judeţene, pentru că dacă nu se adoptă legea bugetului de stat, nici cei de la nivel local nu-şi pot adopta în timp bugetul, şi vor pierde cu toţii.

Despre viitoarea moţiune de cenzură

A fost a cincia, urmează şi a şasea, va fi, probabil, şi a şaptea...Le-am spus şi colegilor de la Parlament: tăria oamenilor politici se dovedeşte în momente grele, în momente de criză. E foarte uşor să fii populist, cum sunt cei de la PSD şi de la PNL, astăzi, exploatând o nemulţumire populară, pe bună dreptate, pe care oamenii o au, dar exploatând-o în interes politic, făcând promisiuni fără acoperire.

Apreciarea noastră e că în 2012 vom avea:

- creşterea economică din 2011 se va consolida în 2012
- la alegerile din 2012 vor câştiga politic actualele partide care susţin Coaliţia: PDL, UNPR, UDMR, Grupul Minorităţilor, pentru că au avut această tărie ca în vremuri grele să nu cadă în populism şi să susţină măsuri necesare ţării, care o vor duce pe drumul bun. Oricine ar fi la guvernare astăzi, dacă ar fi cu mintea la cap, face măsuri raţionale pentru ţară, şi nu pentru voturi sau pentru sondaje

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite