Emil Badea: „Sunt fan Iris de când mă ştiu”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Băimăreanul are un mesaj de suflet pentru Cristi Minculescu. Deţine pe suport de vinil toate melodiile scoase de formaţie înainte de 1989, iar copiii lui au crescut cu aceste şlagăre.

Băimăreanul Emil Badea are 48 de ani şi spune că nu s-a născut deodată cu formaţia „Iris”, dar a crescut deodată cu ea. A descoperit muzica celebrilor rockeri la vârsta de 19 ani, când a auzit la „Cenaclul Flacăra” melodia „Trenul fără naş”. S-a îndrăgostit iremediabil, iar de atunci hiturile formaţiei i-au marcat viaţa. „La nunta mea, pe care am ţinut-o acasă, în apartamentul părinţilor mei, am ascultat melodiile cântate de Iris. Atunci aveam pick-up”, mărturiseşte băimăreanul.
 
Om simplu, absolvent de şcoală profesională ca metalurg topitor, meserie pe care o practică şi astăzi la Combinatul Romplumb, Emil Badea spune că, fără muzica celor de la „Iris”, ar fi fost mai sărac sufleteşte. Primul disc şi l-a cumpărat din salariul lui de muncitor. „Câştigam cam 1.800 de lei pe lună, iar un disc de vinil costa 26 de lei la magazinul Foto-Muzică-Sport”, îşi aminteşte Badea.

Are toată discografia „Iris”


„Era cam scump pentru acele vremuri, dar merita până la ultimul leu. Ne adunam la câte unul acasă şi ascultam discurile”, îşi aminteşte el. Pentru Badea nu a existat bucurie mai mare decât aceea că şi copiii lui îi împărtăşesc pasiunea pentru rock-ul cântat de fomaţia condusă de Cristi Minculescu.

Le ştie pe de rost majoritatea melodiilor şi merge împreună cu întreaga familie la toate concertele organizate în Baia Mare de Iris. „La Sărbătoarea Castanelor au intrat pe scenă pe la miezul nopţii, dar i-am aşteptat, pentru că voiam neapărat să-i ascult”, spune Badea. „Copiii mei au crescut cu melodiile lor şi trebuia să stăm să-i vadă pe viu”, continuă bărbatul.

Este alături de Cristi Minculescu

Băimăreanul a suferit în momentul în care a auzit despre boala cruntă care l-a lovit pe solistul formaţiei. A fost încântat de iniţiativa ziarului „Adevărul”, de a aduna mesaje de suflet şi de încurajare pentru Cristi Minculescu. „Voiam să-i scriu o vorbă bună, dar nu aveam adresă unde să trimit scrisoarea şi nici calculator să intru pe internet”, spune bărbatul cu lacrimi în ochi.

„Avem multe lucruri în comun, inclusiv pasiunea pentru aceeaşi echipă de fotbal, Ştiinţa Craiova”, enumeră Badea. S-a bucurat când a auzit că Iris va concerta în Baia Mare primăvara aceasta, dar bucuria i-a fost de scurtă durată. N-a mai apucat să-şi cumpere bilete pentru concert, pentru că acesta a fost anulat din cauza operaţiei suferite de Minculescu. El speră că totul va fi bine şi va putea să-i revadă din nou în Baia Mare pe rockerii lui preferaţi.

Mesaj de suflet din Baia Mare

„Am 48 de ani. Ascult Iris de la Cenaclul Flacăra din 1980. Vreau ca „steaua ta” să nu cadă niciodată. Te iubim şi te preţuim. Te aştept în Baia Mare cu cei 150.000 de locuitori. Sus inima, Cristi! Luptă Ştiinţa! Puiu - Baia Mare”.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite