Elveţia trage ponoasele după interceptarea faxului egiptean

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce Ministerul egiptean de Externe îl trage de urechi pe ambasadorul Elveţiei la Cairo, Charles-Edouard Held, pentru indiscreţia "inacceptabilă" comisă de ţara sa, prin care un document

În timp ce Ministerul egiptean de Externe îl trage de urechi pe ambasadorul Elveţiei la Cairo, Charles-Edouard Held, pentru indiscreţia "inacceptabilă" comisă de ţara sa, prin care un document secret a ajuns pe mâna ziariştilor, agenţii-răpitori ai CIA se refac liniştiţi în Elveţia.
Agentul CIA, Robert Lady, autorul celebrei răpiri a imamului Abu Omar din Milano, s-a refugiat în Elveţia, la Geneva, în momentul în care autorităţile italiene începuseră să se alerteze cu privire la acţiunile ilegale ale CIA. Potrivit cotidianului elveţian "Blick", poliţia italiană a descoperit un mesaj primit de Lady pe mail, în care acesta era avertizat de un alt agent CIA că justiţia milaneză este pe urmele lui. "Mi-e teamă că vei sta în Italia, într-o celulă de detenţie", îi scria colega sa, Susan Czaka, la 24 decembrie 2004 lui Lady. Cotidianul elveţian susţine că faimosul răpitor al lui Abu Omar s-ar afla acum din nou în siguranţă în SUA. Nu este exclus însă ca Lady să se afle în continuare pe teritoriul Elveţiei, pentru că urmărirea penală, declanşată în decembrie 2005 pe numele lui Lady, în toate statele membre UE, nu este valabilă şi la Berna. Imamul Abu Omar a fost răpit în februarie 2003, iar avionul CIA cu care a fost transportat acesta la Cairo a făcut escale mai întâi la baza americană de la Ramstein (Germania) şi a survolat spaţiul aerian elveţian. O săptămână după răpirea imamului, Robert Lady şi colega sa din CIA, Susan Czaka, se aflau la Zurich, în Elveţia.De aici, Lady, despre care în SUA se spune "Lady is no lady" (Lady nu este femeie), a zburat direct la Cairo, se presupune că exact în perioada în care imamul răpit din Italia era torturat în închisorile egiptene.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite