Elis Armeanca "a cântat" la procurori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiul cunoscutului manelist Dan Armeanca a fost scos de sub urmărire penală pentru consum de droguri datorită cooperării cu anchetatorii Daniel Constantin Armeanca, cunoscut sub numele de

Fiul cunoscutului manelist Dan Armeanca a fost scos de sub urmărire penală pentru consum de droguri datorită cooperării cu anchetatorii

Daniel Constantin Armeanca, cunoscut sub numele de scenă "Elis", fiul cântăreţului Dan Armeanca, a fost scos de sub urmărire penală pentru infracţiunea de deţinere în vederea consumului propriu de droguri de mare risc. El a fost cercetat într-un dosar de trafic internaţional de stupefianate, alături de alte aproximativ 20 de persoane.

Procurorii l-au identificat pe Elis Armeanca după ce au monitorizat telefoanele fiului lui Sile Cămătaru, Albert Florian Balint, zis "bebe", unul din dealerii din acest dosar. Potrivit rechizitoriului, prin care a fost trimis în judecată Bebe al lui Cămătaru, cei doi erau prieteni, Elis achiziţionând de la el cocaină şi ecstasy. Ancheta a fost demarată după ce băiatul lui Sile Cămătaru a vândut de trei ori cocaină, în vara lui 2006, ofiţerului sub acoperire "Ionescu Virgil". Procurorii susţin că una din tranzacţii, care aveau loc în zona Piaţa Unirii, s-a desfăşurat în maşina lui Elis Armeanca. Anchetatorii l-au acuzat pe Elis că a deţinut, în vederea consumului, "în repetate rânduri", cocaină şi ecstasy.

"Afacerile" cu droguri aduc bani grei traficanţilor

În cazul lui şi a altor patru persoane cercetate în acest dosar, dintre care trei minore, anchetate pentru aceleaşi infracţiuni, procurorii au decis scoaterea de sub urmărire penală şi au hotărât că este de ajuns o pedeapsă administrativă, deoarece "aceştia au contribuit la identificarea şi tragerea la răspundere penală a unora dintre inculpaţi şi învinuiri "faţă de care s-a dispus trimiterea în judecată", iar "fapta acestora nu prezintă gradul de pericol social concret al unei infracţiuni".

Procurorii susţin că în urma "afacerilor" cu cocaină, membrii grupărilor de criminalitate organizată obţin importante beneficii financiare, deoarece o cumpără din Occident, la preţuri între 40.000 şi 60.000 euro/kg, sau direct din America de Sud, la preţuri cuprinse între 20.000 şi 30.000 euro/kg. În Bucureşti, drogurile sunt revândute angro, la preţuri cuprinse între 70.000 şi 90.000 euro/kg, sau en detail, la preţuri cuprinse între 90 - 120 euro/gram.

"Cămătarii" intră pe piaţa cardurilor bancare

Anchetatorii au decis să facă un nou dosar penal pe numele lui Bebe Cămătaru, care, alături de alte persoane, este cercetat pentru falsificarea instrumentelor de plată electronică şi deţinerea de echipamente în vederea falsificării acestora.

Măsura a fost luată după ce, la percheziţii, au fost găsite un cititor mobil de carduri, carduri false, CD- uri conţinând programe de falsificare şi alte materiale folosite în acest scop.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite