Elevul lui Zamfir

Singurul elev din România al lui Gheorghe Zamfir este un puşti de 12 ani din Târgu Jiu. Mai mult, Răzvan Popescu, prin talentul său excepţional, e văzut ca urmaş al maestrului. În 20

Singurul elev din România al lui Gheorghe Zamfir este un puşti de 12 ani din Târgu Jiu. Mai mult, Răzvan Popescu, prin talentul său excepţional, e văzut ca urmaş al maestrului.

În 20 iunie, a împlinit 12 ani. Este pasionat de limba română, fotbal şi jocurile pe calculator. Un copil inteligent, cea mai de preţ avere a părinţilor săi. Unica. De patru ani de zile, însă, Răzvan Popescu e prins în vâltoarea pasiunii pentru nai. E singurul copil din România pregătit de maestrul Zamfir şi are şanse reale să-i devină urmaş.

Talentat şi uneori zâmbăreţ, Răzvan Popescu este singurul copil pregătit de maestrul Gheorghe Zamfir. Micuţul naist s-a născut la Târgu Jiu în urmă cu 12 ani şi, de la vârsta de 5 ani, cântă la orgă.

Timiditatea e una dintre caracteristicile sale, asta până când se obişnuieşte cu oamenii din faţa sa. "Îmi place să cânt la nai şi la orgă, mi-a plăcut încă de mic.

La Şcoala Populară de Artă am învăţat să cânt la nai, de patru ani ştiu să cânt la acest instrument. E mult de muncă, dar important e că îmi place", zice Răzvan. Ochii săi căprui sclipesc de fiecare dată când vorbeşte despre lucrurile care îi plac: muzica, fotbalul, jocurile pe calculator, ieşirile la ţară, la bunicii săi.

"Cu bunicul său vorbeşte foarte mult, în special despre gramatica limbii române. Sunt pasionaţi amândoi. Se plimbă prin livada de pomi fructiferi şi vorbesc. Ar sta ore-n şir de poveşti", spune, zâmbind, Ileana Popescu, mama copilului. Profesoară de fizică şi chimie, e foarte mândră de fiul său, de care e şi extrem de apropiată: "Suntem cei mai buni prieteni".

Prima pasiune, orga

Talentul şi urechea muzicală le-a moştenit de la membrii familiei sale. Mama îşi aminteşte cu nostalgie că Răzvan nu se omora după jucării, când era mic: "Când ne-am dat seama că are ureche muzicală, l-am dus la un profesor. Să înveţe să cânte la un instrument. Mama mea voia să cânte la vioară, a încercat, dar nu i-a plăcut.

El voia un instrument la care să poată cânta în timp ce stătea jos, pe scaun. A vrut pian şi a descoperit că îi place foarte mult orga. A început să cânte la orgă la cinci ani şi în copilărie nu s-a jucat cu nicio jucărie. Doar cânta. Se juca la orgă.

Acum se mai joacă pe calculator, să recupereze acea perioadă", zice, zâmbind către fiul ei, Ileana Popescu. Naiul l-a descoperit abia după doi ani şi ceva. "Profesorul Ştefan Popescu a avut o răbdare imensă cu fiul meu. Copilul ţine mult la mentorul său, el e cel care i-a pus, efectiv, acest instrument în mână. Cel care a sădit această dragoste şi cel care i-a cultivat talentul.

Au exersat foarte mult, a fost greu, Răzvan mai are multe de învăţat, dar lui Ştefan Popescu îi datorează foarte multe", precizează mama. La un an după ce a început pregătirea la nai cu Ştefan Popescu, Răzvan a participat la primul său festival. "De la Festivalul <> m-am întors cu locul întâi. Am fost bucuros, muncisem mult alături de domnul profesor Popescu. O reuşită importantă", povesteşte micul naist. De atunci, în fiecare an a participat la mai multe concursuri şi manifestări culturale, organizate mai ales de Şcoala Populară de Artă, unde Răzvan este elev.

Singurul copil pregătit de maestrul Gheorghe Zamfir

Anii au trecut foarte repede, iar Răzvan s-a lăsat cucerit de frumuseţea melodiilor intepretate la nai. Şi-a dorit să înveţe din ce în ce mai multe, să performeze la acest instrument. În iarna anului 2006, copilul şi familia sa au făcut un drum la Bucureşti. "Am hotărât să luăm legătura cu impresarul lui Gheorghe Zamfir, ştiam că maestrul era la Bucureşti, iar noi aveam drum spre Capitală. Am stabilit o întâlnire şi ne-a primit. L-a văzut şi l-a ascultat pe Răzvan.

A spus că are talent înnăscut şi că un asemenea talent nu a văzut foarte des. Maestrul a hotărât să mergem la Bucureşti o dată pe lună să-l pregătească pe Răzvan. A fost încântat de talentul copilului", îşi aminteşte mama. De la prima întâlnire cu maestrul naiului românesc, Răzvan Popescu a plecat cu un gust amar: "A fost o întâlnire dură. Maestrul Zamfir s-a luat de mine, de felul cum cântam, în ciuda faptului că a zis că sunt talentat. Îşi doreşte să ating perfecţiunea, este un perfecţionist.

A fost foarte exigent, foarte dur, nu puteam trece mai departe decât dacă executam foarte bine ceea ce-mi cerea dumnealui. Ceea ce era destul de greu. Am plâns, dar am reuşit să fac tot ce mi-a cerut. Am plecat plângând de la acea primă oră de pregătire şi i-am spus mamei că nu o să mai pun niciodată mâna pe nai", a povestit Răzvan.

Noroc cu naiul

Hotărât să nu mai calce în sala unde avusese loc prima întâlnire, aşa a plecat de la Bucureşti copilul-naist. Zilele au trecut şi mama a dus "muncă de lămurire" cu Răzvan: "Am înţeles mai târziu că trebuia să merg la toate întâlnirile cu Gheorghe Zamfir. Mi-am spus: am fost norocos că m-a primit şi că vrea să mă pregătească. Mama a stabilit o nouă întâlnire cu el, a fost mult mai bine. Maestrul a fost mai apropiat de mine decât prima dată, mai deschis.

A mai coborât ştacheta, cum spune mama. O şedinţă durează între două şi trei ore, în care stau numai în picioare, pentru că la ţinută ţine foarte mult Gheorghe Zamfir. Înseamnă mult şi mai pune accent pe fazele pregătitoare ale unei melodii, pe încălzire, pe exerciţiile de respiraţie. Dar sunt norocos pentru că îl am pe domnul Ştefan Popescu, cel care m-a învăţat alfabetul naiului şi acum iau lecţii de la maestrul Zamfir", spune Răzvan.

La un an de la prima întâlnire, atunci când Gheorghe Zamfir a fost declarat Doctor Honoris Causa al Universităţii "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu, Răzvan Popescu a concertat la festivitatea decernării titlului.

Visul verii, primul CD

"Şi-au plecat olteni la coasă" şi "I-auzi valea cum răsună" sunt două dintre melodiile preferate de Răzvan. Mereu le interpretează cu plăcere. "În această vară, vrem să scoatem primul CD, iar una dintre aceste melodii va fi titlul albumului meu de debut. E foarte mult de muncă la un CD, dar sper să reuşim în vara asta. Tot e vacanţă", zice micul naist.

În fiecare zi, Răzvan îşi ia instrumentul şi cântă. De multe ori, se ridică de la birou sau din faţa calculatorului, ia naiul şi începe să interpreteze una din melodiile preferate. Nu contează cât e ceasul, pasiunea nu cunoaşte ore, graniţe sau oboseală… Pasiunea se trăieşte. Se construieşte cu talent şi perseverenţă.