Elevă româncă, discriminată la Roma

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ioana M. are 14 ani şi este elevă la o şcoală aflată nu departe de zona Tor Bella Monaca. Este una dintre cele mai bune eleve din clasă, stârnind nu de puţine ori invidia colegilor italieni

Ioana M. are 14 ani şi este elevă la o şcoală aflată nu departe de zona Tor Bella Monaca. Este una dintre cele mai bune eleve din clasă, stârnind nu de puţine ori invidia colegilor italieni când profesorii o laudă: "Dacă Giovanna (Ioana) a înţeles, cum de voi nu înţelegeţi?". În aceeaşi clasă învaţă alţi trei copii români.
Evenimentele din ultimele zile şi atacul xenofob care a avut loc la Tor Bella Monaca au avut un impact puternic asupra tinerei adolescente.

Luni a simţit, nu pentru prima oară, că este privită cu ochi diferiţi de o parte din colegi. Mama Ioanei ne povesteşte ce s-a întâmplat la şcoală: "Profesoara de italiană a întrerupt lecţia şi a întrebat elevii ce cred despre uciderea Giovannei Reggiani şi expediţia împotriva românilor. Elevii au început să discute despre subiectul la ordinea zilei în toată presa italiană. Unii dintre ei şi-au manifestat aprobarea faţă de atacul rasist. Ei au fost întrerupţi de profesoară, care a spus că nu se poate vorbi, pentru că în clasă sunt prezenţi şi elevi români".

Auzind ceea ce se spune, Ioana a izbucnit în lacrimi şi a ieşit din clasă. "Două colege italience s-au ridicat, cerând permisiunea să iasă ca să o liniştească pe Ioana, dar profesoara a refuzat să le dea voie. Am sunat la colegii Ioanei, după-amiază, şi am vorbit şi cu o mamă, pentru a verifica dacă aşa
s-au întâmplat lucrurile.

Alţi doi elevi mi-au confirmat că profesoara ar fi spus: dacă românii sunt atât de răi, de ce nu stau în ţara lor?", ne-a mai povestit mama Ioanei. "Ioana a plâns toată ziua. Voi face azi (marţi, n.r.) o scrisoare către directorul şcolii, pentru a se clarifica ceea ce s-a întâmplat, îi voi cere să facă o anchetă internă şi să stabilească eventuale responsabilităţi. Ioana nu vrea, pentru că se teme de ce ar putea să se întâmple după", a adăugat mama fetei.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite