Eleva din Vaslui - vanduta unor proxeneti cu 500.000 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mariana, o tanara de 17 ani din comuna Iana, judetul Vaslui, eleva la Grupul scolar agricol din Puiesti, a fost convinsa de un individ pe care il cunostea din copilarie sa plece la munca in Italia,

Mariana, o tanara de 17 ani din comuna Iana, judetul Vaslui, eleva la Grupul scolar agricol din Puiesti, a fost convinsa de un individ pe care il cunostea din copilarie sa plece la munca in Italia, pentru ca acolo se castiga foarte bine, el oferindu-se s-o sprijine in acest scop. Fata l-a crezut. Numai ca "binefacatorul" ei a livrat-o unor proxeneti din judetul Galati pe suma de 500.000 de lei. Unul dintre acestia, pe nume Petrica, a obligat-o pe fata sa intretina relatii sexuale intr-o camera de la Hanul Conachi, unde mai erau si alte doua tinere, clientii fiind adusi de niste taximetristi galateni. Dupa doua saptamani, Petrica a vandut-o pe Mariana altui "peste", din Tecuci. Ajunsa apoi pe mainile unui alt proxenet, Ovidiu, acesta s-a gandit ca ar fi o afacere profitabila daca ar vinde-o pe fata in strainatate. A incercat sa-i faca rost cat mai repede de pasaport. Dupa circa trei saptamani de absenta a fetei, bunicii ei din comuna Iana s-au adresat Politiei, reclamand ca nepoata lor a disparut fara urma. Ovidiu a cazut in plasa tocmai acolo unde se straduia sa-i faca rost Marianei de pasaport, adica la biroul de resort. Politistii l-au retinut. Lui si acolitilor sai li s-au intocmit dosare penale, iar fata este ajutata acum de o organizatie neguvernamentala din Iasi, pentru a depasi trauma provocata de experientele prin care a trecut.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite