Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Elena Udrea, avocata Guvernului Năstase

29 noiembrie 2006, 21:21 |  Autor: Mircea Marian  | 

 

Aceste fapte vin în contradicţie cu afirmaţiile Elenei Udrea. Într-un interviu publicat în 31 octombrie 2005, ea se arăta revoltată de dezvăluirile din presă referitoare la afacerile sale.

Aceste fapte vin în contradicţie cu afirmaţiile Elenei Udrea. Într-un interviu publicat în 31 octombrie 2005, ea se arăta revoltată de dezvăluirile din presă referitoare la afacerile sale. Vorbind despre sine la persoana a treia, doamna Udrea declara: "A fost atacată vehement Elena Udrea, care nu a făcut nici înainte şi nici după alegerile din 2004 vreo afacere cu PSD sau cu statul". Grupul de Investigaţii Politice (GIP) - condus de Mugur Ciuvică, fost consilier al preşedintelui Emil Constantinescu - mai arată că Udrea a încasat banii pentru serviciile prestate către RA-APPS la data de 9 decembrie 2004, cu doar trei zile înainte ca Traian Băsescu să devină preşedintele României. Bejinariu, care a fost pentru scurt timp prim-ministru interimar, a demisionat din PSD şi, în 2006, l-a dat în judecată pe ministrul apărării, Teodor Atanasiu (PNL), contribuind astfel la înlăturarea acestuia. Bejinariu a revenit în PSD după trei luni de disidenţă. GIP mai aminteşte şi de faptul că Bejinariu era considerat de Traian Băsescu drept unul din membrii "mafiei personale a lui Adrian Năstase". În 7 septembrie 2004, liderul Alianţei D.A., Traian Băsescu, acuza: "Din mafia personală a lui Adrian Năstase fac parte Eugen Bejinariu, Ionel Blănculescu şi Gabriel Oprea, oameni care sunt conduşi din umbră de cuplul Bittner-Petrache!".
GIP a cerut RA-APPS să precizeze dacă Udrea a beneficiat de contractele din 2004, în urma unei licitaţii, care au fost criteriile pentru stabilirea acestor onorarii şi care a fost motivul pentru care regia nu a apelat la propriii jurişti. Grupul condus de Ciuvică mai arată că unul din contractele dintre Udrea şi RA-APPS este de 400 de milioane de lei, urmând ca ea să reprezinte regia în instanţele de fond, de apel şi de recurs.
Acum o lună, GIP a prezentat documente, potrivit cărora Elena Udrea a fost asociată, în 2006, pentru scurt timp, cu Nicolae Dumitru, de la grupul de firme NIRO. Nicolae Dumitru este finul unuia din membrii grupului Cămătaru.
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole