Eforia Spitalelor Civile

Eforia Spitalelor Civile a luat fiinţă printr-o decizie a generalului Kiseleff din 2 aprilie 1832, care a unit Fundaţiile Colţea, Pantelimon şi Iubirea de Oameni-Filantropia. Până la 1832,

Eforia Spitalelor Civile a luat fiinţă printr-o decizie a generalului Kiseleff din 2 aprilie 1832, care a unit Fundaţiile Colţea, Pantelimon şi Iubirea de Oameni-Filantropia. Până la 1832, aceste trei fundaţii au fost gospodărite separate. În anul 1847, Gheorghe Bibescu a trecut sub controlul Eforiei administraţia tuturor spitalelor din ţară. Între 1860 şi 1864, Eforia a funcţionat ca o direcţie anexă a Ministerului de Interne, revenind, în 1864, la un patrimoniu distinct de cel al statului, cu caracter de instituţie de utilitate publică, sub numele de Eforia Spitalelor Civile.

În anul 1838, Eforia înfiinţează primul ospiciu de alienaţi în Schitul Malamuci. De aici şi cuvântul balamuc, identic cu malamuci, după Lazăr Şăineanu. După 1860, numele ospiciului se schimbă în Mărcuta. Devenind impropriu către 1900, Eforia, cu sprijinul autorităţilor, reuşeşte după aproape 15 ani de tergiversări birocratice să edifice Spitalul de Boli Nervoase şi Mintale de la Văcăreşti, pe terenul Eforiei, astăzi spitalul "Alexandru Obregia".

Din fondurile Fundaţiei Pantelimon, Eforia a ridicat Spitalul Colentina sau Noul Pantelimon. Ridicarea spitalului a durat între 1858 şi 1864, Alexandru Ioan Cuza contribuind cu 2.000 de galbeni. Fondurile Fundaţiei Pantelimon au fost folosite de Eforie pentru înfiinţarea spitalului de copii, în anul 1858, ulterior numindu-se "Grigore Alexandrescu", preluând numele unuia dintre efori.