Educatie mutilata

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se suna de intrare intr-un nou an scolar. Cu flori proaspete, cu cele mai bune haine si incaltari, cu bucuria unui nou inceput in suflet, peste trei milioane de copii trec astazi pragul scolii. Sunt

Se suna de intrare intr-un nou an scolar. Cu flori proaspete, cu cele mai bune haine si incaltari, cu bucuria unui nou inceput in suflet, peste trei milioane de copii trec astazi pragul scolii. Sunt 16 ani de cand clopotelul suna liber si, in toata aceasta perioada, prima zi de scoala a adus cu ea schimbari facute dupa cum a crezut de cuviinta un ministru sau altul. Neterminata reforma a educatiei din Romania nu e intr-o concordanta deplina cu esenta si sensul dezvoltarii societatii, si de aceea sunt tot mai multi cei sortiti esecului la iesirea de pe bancile scolii sau chiar din timpul scolii. De la prima strigare a catalogului si pana la incheierea mediilor, elevul roman este bombardat cu zeci de formule greoaie, cu algoritmi de calcul intortocheati, cu definitii si clasificari interminabile. Presat de mai noua Agentie de Asigurare a Calitatii, dascalul roman e nevoit sa-si parcurga programa scolara, care de la an la an s-a redus prin adaugire. Isi face cu greu timp pentru a-i forma elevului o atitudine pozitiva fata de munca, pentru a-l educa in spiritul disciplinei, pentru a-l face sa gandeasca, sa simta si sa actioneze privind spre comunitate. S-a ajuns ca in trei sferturi din scolile romanesti sa se comita acte de violenta. Exemplele morale nu le mai da profesorul, ci televizorul. Asa se explica faptul ca manelistii au ajuns sa fie modele de urmat in viata. Scoala il ajuta din ce in ce mai putin pe copil sa sesizeze si sa creeze frumosul, si asta pentru ca, la ciclul primar, orele de muzica si de desen se transforma in ore de matematica pentru ca asa vrea invatatoarea, iar la gimnaziu disciplinele artistice au ajuns sa fie predate de ingineri. Scoala romaneasca il face toba de carte pe copil, dar nu-i formeaza un orizont profesional, capacitati, priceperi si deprinderi absolut necesare in exercitarea unei profesiuni. Educatia fizica e neglijata si ea. De parca n-ar fi de ajuns ca nu se tin regulat orele de sport, Ministerul Educatiei a inceput sa reduca educatia fizica la doar o ora pe saptamana. Un organism armonios dezvoltat il poate ajuta pe copil sa desfasoare o activitate intelectuala intensa, iar viteza, forta si rezistenta consolidate prin educatie fizica ii vor folosi atunci cand se va integra in campul muncii. La noi se invata mult mai mult decat in alte tari mult mai dezvoltate din Occident, dar acest lucru nu este suficient pentru succesul integrarii in societate. Elevii romani sunt precum ciresele carora gradinarul le suceste cozile pentru a se coace inainte de vreme. Ciresele se coc, dar numai pentru scopul de a fi mancate, nicidecum pentru scopul cel tainuit al naturii, de a cuprinde un sambure datator de viata, un germene al dezvoltarii pentru mai departe. La fel sunt si elevii din ziua de azi, cuprinsi de o maturitate imatura, falsa, de o cultura artificiala. Si asta deoarece primesc o educatie mutilata. Degeaba asimileaza copilul un volum mare de cunostinte daca in scoala sunt neglijate educatia morala, educatia estetica, educatia profesionala si educatia fizica.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite