„Editorialul nostru şi-a atins ţinta“
0
Alain Frachon, unul dintre directorii editoriali de la prestigiosul cotidian francez „Le Monde“, răspunde elegant la acuzaţiile lansate de Victor Ponta şi de Crin Antonescu.
În urmă cu exact o săptămână, cotidianul francez „Le Monde", unul dintre cele mai respectate ziare de pe glob, a publicat un editorial extrem de sever la adresa României, intitulat „România, împotriva Europei ?".
Acest articol a stârnit reacţii şi interpretări dintre cele mai virulente şi stă la baza trimiterii în judecată, la cererea USL, a 15 membri PDL, în frunte cu Traian Băsescu, preşedintele suspendat.
Iată câteva extrase din acest articol:
„Din 6 iulie, echipa Domnului Ponta nu a făcut altceva decât să torpileze toate contraputerile susceptibile să-i stea în calea marşului ei spre o confiscare completă a statului, şi cu precădere a Justiţiei."
„Guvernul socialist condus de Victor Ponta a realizat un fel de «lovitură de stat legală» dintre cele mai preocupante."
„Domnul Ponta atentează la ceea ce este sacru pentru Europa: democraţia".
„Comportamentul său pune din nou în lumină pertinenţa lărgirii Uniunii Europene din 2007 - lărgire făcută prea repede şi prea dezinvolt".
Toate aceste consideraţii au apărut pe prima pagină a acestui cotidian, citit şi citat în întreaga lume. Invitat la Realitatea TV, Victor Ponta s-a inflamat când a comentat afirmaţiile din cotidianul «„Le Monde"» şi a acuzat: „Cine a scris acest articol ori a fost plătit, ori e scris de cineva care habar n-are de România. Să le fie ruşine celor din Bucureşti care au transmis această imagine despre România". Ne-am pus şi noi întrebarea dacă jurnaliştii de la „Le Monde" sunt plătiţi de altcineva decât de patronii ziarului şi dacă aceştia au habar câte ceva despre România.
Am hotărât să făcem o vizită chiar la sediul „Le Monde" din Paris, unde am vorbit despre această problemă mai întâi cu directorul general Erik Izraelewicz, care ne-a sfătuit să discutăm direct cu departamentul care se ocupă de redactarea editorialelor. Am ajuns astfel la domnul Alain Frachon, un bărbat înalt, cu părul alb, ondulat, şi cu o privire când zâmbitoare, când severă şi plină de subînţelesuri, care ne-a primit imediat, chiar la el în birou, într-un spaţiu anost, dar luminos, înconjurat de cărţi şi hârtii de tot felul, în spatele unui calculator îmbătrânit şi lent.
„Editorialul reprezintă opinia ziarului"
Paul Cozighian: Alain Frachon, sunteţi director editorial al cotidianului „Le Monde". Spuneţi-ne cum se scrie un editorial şi cine îl semnează?
Alain Frachon: O precizare - suntem patru sau cinci directori editoriali şi noi scriem marea majoritate a editorialelor. Nu zic că le scriem chiar pe toate, dar, de regulă, noi suntem autorii. Tradiţia la „Le Monde", încă de la crearea sa în 1945, este ca editorialul să fie anonim. Absolut anonim... Şi nu este niciodată semnat. De ce? Pentru că noi estimăm, în mare, că ideea pe care o dezbatem şi o argumentăm în editorial este aproape în totalitate împărtăşită de către toţi jurnaliştii din grup.
Acest fapt este mai mult sau mai puţin adevărat uneori, în funcţie şi de subiect, dar de la un an la altul este totuşi destul de adevărat. Din când în când, de trei sau patru ori pe an, publicăm un editorial care-i aparţine directorului ziarului. În prezent, acest post este ocupat de Erik Izraelewicz. Prin urmare, o mai spun încă o dată, editorialele sunt anonime. Cum se decide subiectul şi cum îl scriem ? Ei bine, subiectul se hotărăşte cu o zi înainte, seara (n.a. - „Le Monde" apare în fiecare după-amiază, de luni până sâmbătă), mai vorbim puţin a doua zi dimineaţă, îi povestim directorului general care va fi tonalitatea şi, pe urmă, unul dintre cei patru-cinci directori editoriali trece la scris...
Domnule Frachon, aşadar, patru sau cinci persoane din redacţia dumneavoastră răspund zilnic de redactarea editorialului. Să fim bine înţeleşi, aceşti oameni sunt salariaţi ai grupului „Le Monde", nu sunt nici zilieri, nici colaboratori din străinătate, ci salariaţii dumneavoastră.
Aceşti oameni nu numai că sunt salariaţii cotidianului „Le Monde", dar ei au făcut parte din comitetul de redactori-şefi, toţi au fost şefi de departament, toţi au fost reporteri sau corespondenţi în străinătate şi toţi au cel puţin 20 de ani vechime în cadrul redacţiei. Nu am să vă spun exact care este media de vârstă a celor care scriu editorialele, dar pot să vă spun ca ea depăşeşte cu mult vârsta de 50 de ani!
Şi toţi sunt salariaţii „Le Monde", numele lor figurează în caseta redacţională şi aici nu este niciun mister. Editorialul este anonim pentru că el reprezintă ziarul ca întreg. Dar la fel stau lucrurile la „Financial Times", la fel stau lucrurile la „The New York Times", la fel stau lucrurile mai în toate ţările. Editorialul nu este semnat, el reprezintă opinia ziarului şi este redactat de jurnalişti foarte experimentaţi.
„Autorul e plătit, doar este salariat «Le Monde»"
Ca urmare a editorialului apărut în urmă cu o săptămână, editorial intitulat „România, împotriva Europei?", apele s-au agitat destul de tare la Bucureşti. Acest articol a fost printre cele mai citite pe site-ul „Le Monde", în mare parte de către români, bineînţeles. Ei bine, premierul Victor Ponta v-a acuzat într-o apariţie televizată, citez: „Autorul articolului ori a fost plătit, ori nu ştie nimic despre România". Ce răspundeţi la asta?
Îi răspund foarte simplu: dacă editorialul a provocat o asemenea reacţie de indignare, înseamnă că, pe undeva, ne-am atins ţinta în plin! În primul rând, cel sau cea care a scris acest editorial a făcut-o cu ajutorul departamentului internaţional, al biroului european al acestui departament, împreună cu oamenii care urmăresc îndeaproape evenimentele din România şi din Europa, în general, precum şi cu sprijinul biroului de la Bruxelles, care se ocupă de Uniunea Europeană... În al doilea rând, bineînţeles că autorul a fost plătit! Într-adevăr, el este salariat în cadrul grupului „Le Monde" şi aceasta este activitatea sa principală pentru care în mod absolut normal este plătit. Este singura informaţie exactă din cele spuse de primul ministru în legătură cu acest editorial.
Deci este vorba despre ziarişti care cunosc foarte bine realităţile vieţii cotidiene - politice şi sociale - din România?
Să ştiţi că jurnalismul te învaţă o anumită formă de modestie. Cu alte cuvinte, a pretinde să cunoşti foarte bine o situaţie dată, fie că este vorba de Franţa sau de străinătate, nu reprezintă neapărat o calitate pentru a fi un bun jurnalist. Trebuie să ne păstrăm modestia. Dar să zicem că este vorba despre cunoscători ai situaţiei, da!
Preşedintele interimar de la Bucureşti, Crin Antonescu, a reacţionat şi el la editorial, afirmând că asistăm în presa internaţională la un fenomen de contagiune. Citez : „«Le Monde» se inspiră din «Frankfurter Allgemeine Zeitung» şi, apoi, «Washington Post» copiază de la amândouă cotidienele. Ce părere aveţi?
Să ştiţi că există reflexe de acest gen în presă, este adevărat. Există contagiuni şi uneori chiar un spirit de turmă, în presă. Dar nu pentru asta am scris acest editorial. Am scris acest editorial după tot ce ni s-a povestit despre cele întâmplate în România, după ce am sondat mai ales la Bruxelles instituţiile europene, fie că este vorba de Comisie, de reprezentanţii permanenţi ai Consiliului sau ai Parlamentului European! Asta ne alertează! Asta ne alarmează! Evident că ajută faptul că există un articol, ici-colo, în presa străină, fiindcă ne atrage atenţia: „Uite! Se întâmplă ceva important în România!" Corespondentul nostru ne alertase însă deja.
Să sunăm la Bruxelles... biroul de la Bruxelles verifică pe lângă Comisie, se duce să stea de vorbă cu oamenii de la Parlamentul European şi cu reprezentanţii lor permanenţi, cu preşedinţia permanentă a Consiliului! Aşa se întâmplă lucrurile în realitate. Aşa lucrează ziarele. Nu se copiază unii pe alţii, chiar dacă, este adevărat, există din când în când acest fenomen de contagiune între ziare şi în media, în general. Dar daţi-mi voie să vă spun că este acelaşi lucru şi în politică, unde există fenomene de contagiune între ideile politice ale unora şi ale altora. Politicienii îşi pot spune : „Iată, trebuie să privim acest subiect mai îndeaproape fiindcă s-ar putea să devină important". Asta este. Aşa e viaţa! Asta este viaţa intelectuală, viaţa ideilor şi chiar viaţa democraţiei!
"Am scris acest editorial după tot ce ni s-a povestit despre cele întâmplate în România, după ce am sondat mai ales la Bruxelles instituţiile europene."
Alain Frachon editorialist „Le Monde"
Paul Cozighian a filmat luptele de la Inter în 1989
Paul Cozighian (50 de ani) este un jurnalist independent, născut în România, dar care a trăit în ultimii 22 de ani în Franţa. Înainte de Revoluţie a absolvit Facultatea de Regie, la Bucureşti. În seara de 21 decembrie 1989 a filmat încleştările dintre populaţia Bucureştiului şi Armată, în zona Hotelului Intercontinental, iar o zi mai târziu s-a aflat în sediul Comitetului Central al PCR şi a filmat evenimentele petrecute după fuga cuplului dictatorial. În 1990 a emigrat în Franţa şi a terminat un master pe tema cinematografiei şi audiovizualului la Sorbona (Paris). Interviul pe care-l publicăm astăzi în „Adevărul" reprezintă debutul editorial al lui Paul Cozighian. El a mai colaborat până acum numai cu televiziunile din Franţa şi din România.
UE nu e doar o piaţă uriaşă
Toată presa este preocupată de ceea ce se va întâmpla în România în zilele şi lunile următoare. O parte a presei a subliniat faptul că „Le Monde" este un cotidian mai degrabă de stânga şi că a fost nu numai important, ci şi foarte grav faptul că „Le Monde" a decis să publice pe prima pagină un editorial atât de puternic...
Trebuie să vă precizez ceva: editorialele sunt întotdeauna pe prima pagină! Ieri am avut unul, astăzi altul şi mâine încă unul... Deci nu faptul că vorbeam despre România ne-a determinat să-l punem în prima pagină... Toate editorialele sunt pe prima pagină. În al doilea rând: stânga, dreapta, nu contează... Părerea noastră este că Uniunea Europeană nu este doar o piaţă uriaşă. Şi mai credem că, dimpotrivă, dacă Europa devine nepopulară - în vreme ce noi credem cu tărie în proiectul de integrare europeană -, este tocmai din cauză că ea nu este altceva decât o mare piaţă!
Noi credem că Europa este un club al democraţiei şi că acest lucru este liantul fundamental. Şi dacă acest liant este absent, atunci proiectul se va dezintegra şi va deveni din ce în ce mai nepopular... Deci că e stânga, că e dreapta, nu mai contează! S-a mai întâmplat în trecut ca anumite ţări să nu aibă un comportament suficient de democratic şi Europa a reacţionat. Şi noi am fost de fiecare dată alături de ea! Fie că a fost vorba de Austria sau de Ungaria. În cazul României, nu faptul că este vorba despre un guvern de stânga este ceea ce ne-a şocat, ci două aspecte extrem de precise! Două aspecte care ne-au şocat! Nu este vorba deloc de faptul că există acum o procedură de destituire a preşedintelui de către Parlament care trebuie confirmată prin referendum. Nicidecum!
Este vorba de două aspecte precise. Primul este faptul că, printr-un decret sau printr-un vot al majorităţii simple, se pot restrânge puterile Curţii Constituţionale! Acest lucru ni se pare foarte periculos şi reprezintă pentru noi debutul unei presiuni asupra independenţei Justiţiei în România. Ăsta este primul punct. Al doilea punct este că, prin acelaşi tip de proceduri, se poate îngrădi o instituţie care are un rol-cheie, pe care noi aici o numim „mediator" şi pe care dumneavoastră o numiţi altfel (n.a. - Avocatul Poporului), dar care deţine un rol-cheie în buna funcţionare a instituţiilor, cu alte cuvinte, care permite existenţa puterii şi a opoziţiei, ceea ce reprezintă esenţa însăşi a democraţiei. Aceste două aspecte sunt singurele care ne interesează! În rest, oricare ar fi culoarea politică, ne este egal. Dar aceste două aspecte ni s-au părut extrem de semnificative. Ei bine, domnul Ponta i-a scris o scrisoare domnului Barroso, preşedintele Comisiei Europene. Şi ce scrie domnul Ponta în această scrisoare? Îi dă garanţii exact pe tema acestor două aspecte.
Îi spune că imediat după ce actuala etapă politică se va fi încheiat, noua majoritate se va preocupa de a reveni asupra acestor două probleme pe care le menţionam în editorialul nostru. Daţi-mi voie să cred că nu ne-am înşelat prea tare şi că am avut dreptate când am atras atenţia asupra acestei chestiuni şi asupra modului în care se desfăşoară viaţa politică din România.
Cu alte cuvinte, daţi credit noii puteri. Domnul Barroso rămâne încrezător, cu condiţia ca anumite lucruri să fie făcute. Dar ce părere aveţi atunci despre decizia coaliţiei care se află acum la putere, decizia de a da în judecată 15 membri ai PDL? Deci au fost daţi în judecată pe motiv că au murdărit, într-un mod deliberat, imaginea României în străinătate... Primul ministru, domnul Ponta, afirmă că tuturor celor care dezinformează comunitatea internaţională ar trebui să le fie ruşine pentru ceea ce fac şi că reprezintă o crimă pentru care vor plăti. Ce răspuns se poate da la aşa ceva, într-o ţară civilizată?
Nu sunt un specialist al vieţii politice româneşti, dar vreau să spun despre ce este vorba în democraţie. În democraţie este aşa: „Îmi permit să vă critic şi, în schimb, mă puteţi critica şi voi pe mine... Democraţia este un joc de putere şi de contraputere. Democraţia începe în ziua în care puterea instaurată acceptă existenţa opoziţiei ; şi ea, opoziţia, poate din când în când să spună „Nu", aici nu aveţi dreptul să faceţi asta! Sau aici vă înşelaţi! Şi dacă pentru simplul fapt de a fi afirmat aşa ceva se consideră că ai jignit patria, ei bine, nu-i nimic! Forţa unei ţări democratice stă în maturitatea sa. Nu este de resortul Justiţiei. Şi dacă vreodată ar putea deveni de resortul Justiţiei, atunci cred că, într-adevăr, ieşim din spiritul democratic care trebuie să anime o ţară membră a Uniunii Europene.
"Noi credem că Europa este un club al democraţiei şi că acest lucru este liantul fundamental."
Alain Frachon editorialist „Le Monde"
Se încarcă comentariile...
