Eco-teroriştii încep să detoneze bombe

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ecologiştii extremişti au plasat o bombă într-un centru de creştere a animalelor de laborator Acţiunea a alertat Departamentul antiterorist al Parchetului din Paris. Militanţii au

Ecologiştii extremişti au plasat o bombă într-un centru de creştere a animalelor de laborator

Acţiunea a alertat Departamentul antiterorist al Parchetului din Paris. Militanţii au revendicat atentatul printr-un comunicat publicat pe internet.

Membrii Frontrului pentru Eliberarea Animalelor (FEA) au plasat dispozitivul exploziv în Charles River, cel mai mare centru francez de creştere a animalelor de laborator. Atentatul a avut loc la sfârşitul lunii trecute. Deflagraţia a vizat clădirea administrativă şi camioanele frigorifice.

Cazul a fost încredinţat spre cercetare specialiştilor de la Institutul de cercetări criminale al jandarmeriei naţionale. În urma exploziei, o sală de reuniuni a fost distrusă complet, iar la subsolul construcţiei principale a izbucnit un incendiu puternic. În plus, pe pereţii clădirii jandarmii au descifrat diverse mesaje scrise cu vopsea roşie.

Militanţii au revendicat atentatul

După cum obişnuiesc, misterioşii activişti de la FEA au publicat, la câteva zile după atentat, un comunicat pe site-ul organizaţiei prin care şi-au revendicat fapta. "În acest câmp de concentrare, zilnic un număr extrem de mare de iepuri şi şoareci sunt incineraţi, după ce luni întregi au fost torturaţi. Încă nu am terminat cu voi", scriau membrii Frontului în comunicat.

Frontul pentru Eliberarea Animalelor este un termen utilizat la nivel mondial pentru a-i denumi pe cei care se implică în apărarea drepturilor animalelor. Mulţi dintre ei sunt consideraţi chiar "terorişti".

Cine activează în Front?

În 1984, militanţi FEA au pus la punct o acţiune de sabotaj în Universitatea nord-americană din Pennsylvania, unde cercetătorii fracturau craniului primatelor pentru teste de laborator.

În ultimul timp eliberează animale. Au realizat o listă cu 17.262 de animale eliberate.

Sute de persoane care activau în interiorul Frontului au făcut închisoare din această cauză.

Donald Currie, membru al FEA, a fost condamnat, în decembrie 2006, la detenţie pentru 12 ani pe motiv că a plasat o bombă artizanală în faţa casei unui om de afaceri recunoscut pentru tratamentele dure aplicate animalelor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite