Ecaterina Andronescu, Adrian Gorun şi Dumitru Miron devin incompatibili

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Proiectul legii învăţământului superior a stârnit deja numeroase discuţii şi nemulţumiri printre membrii comunităţilor academice. Ministerul este acuzat că introduce politicul în

Proiectul legii învăţământului superior a stârnit deja numeroase discuţii şi nemulţumiri printre membrii comunităţilor academice. Ministerul este acuzat că introduce politicul în universităţi, prin desemnarea a trei membri în Consiliul Director, că a redactat un proiect de lege din care nu se înţelege cine conduce, de fapt, universitatea, că vor exista cazuri în care deciziile la nivelul Consiliului Director se vor lua de către oameni care nu slujesc interesele respectivei universităţi. Proiectul de lege cuprinde şi un articol care statuează incompatibilitatea dintre funcţiile publice şi funcţiile de conducere în cadrul Universităţii.

Potrivit articolului 13 din proiectul de lege, cadrele didactice universitare care ocupă funcţii de conducere în cadrul universităţilor din România nu mai pot fi deputaţi, senatori, membri ai guvernului, prefecţi, subprefecţi, preşedinţi ori vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene, primari sau viceprimari, după cum nu mai pot îndeplini nici funcţii de specialitate în aparatul parlamentului, al preşedinţiei şi al guvernului. În această situaţie de incompatibilitate, aşa cum e definit termenul de proiectul de lege, se află, la prima vedere, mai mulţi profesori universitari. Ecaterina Andronescu este rector al Universităţii "Politehnica" din Bucureşti şi deputat PSD, Adrian Gorun este rector al Universităţii "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu şi secretar general în cadrul Ministerului Educaţiei, Dumitru Miron este prorector la Academia de Studii Economice din Bucureşti şi secretar de stat pe învăţământ superior în cadrul MEdC. Dacă în cazul primilor doi lucrurile sunt clare, secretarul de stat Dumitru Miron zice că nu e "incompatibil": "Eu nu sunt în situaţie de incompatibilitate. Am fost suspendat din funcţia de prorector din ziua în care am fost numit secretar de stat. Nu mai am nici o atribuţie de conducere, în cadrul ASE, la acest moment, fapt care se poate verifica. Concret, rectorul ASE a preluat portofoliul meu şi l-a delegat unui consilier al dumnealui, domnul Istudor. Aşa au convenit colegii, să nu mă revoce din funcţie, ci să fiu suspendat. Eu am fost ales prorector pe patru ani, iar la minister nu se ştie cât voi sta". Rectorul "Politehnicii" din Bucureşti, Ecaterina Andronescu, a declarat pentru Adevărul că se simte vizată de acest proiect de lege, care interzice rectorilor să mai fie parlamentari, dar se menţine pe poziţie, cum că "într-o poziţie publică, în parlament, trebuie să aduci oameni cu experienţă, oameni care să ştie să-şi aşeze punctele de vedere într-un text de lege". Acest articol din proiectul de lege nu-l deranjează pe secretarul general Adrian Gorun: "Dacă legea s-ar aplica mâine, eu aş alege să rămân unde sunt mai util, adică în minister, unde aş putea să deranjez pe cât mai mulţi. Nu mă interesează foarte mult acest aspect, nu mă deranjează. În opinia mea însă acest punct nu va trece în parlament, pentru că sunt destule persoane aflate în această situaţie de incompatibilitate".

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite