Duşan visează în sârbă. Pentru români

După ani de luptă pentru drepturile românilor din Timoc, Duşan Pârvulovici oscilează între o gazdă ideală şi un activist morocănos Cum l-aş descrie pe Duşan? Drept unul dintre cei mai

După ani de luptă pentru drepturile românilor din Timoc, Duşan Pârvulovici oscilează între o gazdă ideală şi un activist morocănos

Cum l-aş descrie pe Duşan? Drept unul dintre cei mai înfocaţi apărători ai drepturilor românilor din Timoc. Uneori mă gândesc ce ar fi existat, din tot ce a avut loc până acum, pe linia afi rmării existenţei acestei minorităţi din Serbia, dacă Duşan Pârvulovici, director al Federaţiei Românilor din Serbia şi preşedinte al Comitetului pentru Drepturile Omului din Negotin, nu s-ar fi băgat în treaba asta.

În altă ordine de idei, e omul pe care l-aş fi strâns cel mai des de gât din Timoc, pentru că uneori aştepţi enorm după el până scoţi o vorbă, pentru că e morocănos din cale- afară atunci când îl calcă cineva pe coada sa de român, iar sus-numita coadă a sa stă parcă tot timpul în mijlocul îngustului drum din Negotin, în calea sârbilor, a celor de la Departamentul pentru relaţii cu românii de pretutindeni, a celor din Parlamentul României, a celor care nu vor să ştie şi să înţeleagă problemele românilor timoceni.

Eu vreau să le înţeleg şi, cu toate astea, uneori ies scântei destul de periculoase din discuţiile noastre. Dacă pe mine nu mă interesează în mod deosebit o anume declaraţie politică sau un anume demers al unei fracţiuni care mie mi se pare obscură din Serbia, dar, în acel moment, lui Duşan i se pare important, risc să primesc o ploaie de propoziţii de indignare, pe care mai trebuie să le şi decodez, pentru că între româna mea şi cea a lui Duşan e o diferenţă de vreo 170 de ani... Ca şi faţă de limba vorbită de ceilalţi din Timoc, dar măcar restul cunoscuţilor mei de acolo nu sunt aşa de drastici şi de iritaţi atunci când cineva nu merge cu gândul în pas cu ei.

Paratrăsnete

Probabil de aceea părintele Boian Alexandrovici este un bun paratrăsnet între noi. Sau Eugen Gherga, de la Institutul Intercultural din Timişoara. La prima mea întâlnire cu Duşan şi cu Boian, toate problemele timocenilor păreau atât de abstracte - de ce n-au oamenii ăştia biserici şi şcoli, de ce n-au drepturi, dacă românii de la o aruncătură de băţ, din Voivodina, au? Eugen şi Duşan m-au luminat, pe atunci, la berea venită după interviuri şi declaraţii ofi ciale ale delegaţiei din Timoc, sosită la Consiliul Judeţean Timiş.

Acum, în Timoc fiind, şi la a nu ştiu câta întâlnire cu Duşan, el se aşteaptă ca eu să am deja un doctorat în istoria timocenilor... Nu am, dar am bunăvoinţa să ascult, să întreb. Iar atunci când ies scântei din părerile noastre divergente despre viitorul lor, mă adresez lui Boian, rugându-l: "Comunică- i amicului tău, aici de faţă, că...". Zâmbim şi continuăm dialogul. În defi nitiv nu suntem decât trei idealişti care vor să facă viitorul să se întâmple mai repede. Ieri, dacă se poate. Şi nu se poate...

A întreba un român ce limbă maternă are...

Îl rog pe Duşan să-mi vorbească despre ei, cei aproape 350.000 de români din sudul Dunării. Evident, e nervos că mă port ca şi cum n-aş şti nimic, dar mă gândesc la cititor. Şi el trebuie să afl e. Primesc asta: "Se ştia şi înainte că suntem aici, rumâni, cum zicem noi la toată lumea. În 2002, când s-a dat legea de minorităţi, au ieşit 40.054 vlasi (în sârbă) şi 33.400 de români, la recensământ, la 154 de localităţi curate şi 48 mixte în Sârbia de răsărit (Valea Timocului, Moraviei, Munţii Homolie).

Ceea ce nu se putea. Pe noi întotdeauna ne-a întrebat care e limba maternă, în parlament (n.n. - al României), în departament. S-au supărat când li s-a zis că turcă, domnule dragă. Ce să fac dacă întreabă prostii? Acum, din 22 septembrie, limba maternă e limba română literară - am pus asta şi în statut, la Consiliul Naţional al Minorităţii Naţionale Rumâne".

"Ce n-a fost în media, aia n-a fost"

În august, minoritatea română din Timoc a bifat o realizare importantă, aşteptată de foarte multă vreme: recunoaşterea sa. Până acum o lună, oamenii ăştia nu existau ofi cial. Erau sârbi, vorbeau sârbă. E drept, un fel de sârbi mai ciudaţi, din moment ce mergeau la Mălainiţa, să asculte slujba în română, ţinută de părintele Boian. Acum sunt români şi merg la slujbă în legalitate. Îl întreb pe Duşan ce aşteaptă de la această schimbare şi ce e cel mai important să se întâmple pe mai departe.

"Vrem să păstrăm limba, s-o învăţăm la şcoală, să o avem în medii, să fi e în biserică, să o arătăm în programe de păstrare a tradiţiei. În primul rând importantă e media. Eu sunt dintr-o organizaţie civică şi nu pot pune biserica înainte. Ce a început Boian e un lucru mare. Biserica există dacă vrem medii în limba noastră că altfel poate să cânte Boian toată ziua. Ce n-a fost în media, aia n-a fost. Ete aia este şi cine nu înţelege aia, n-am ce să mai vorbesc cu el."

"Departamentul e nepăsător"

Mă interesează şi de relaţia cu Departamentul pentru relaţii cu românii de pretutindeni. "Bună relaţie, ne vedem, ne auzim, am avut o întâlnire ofi cială la Ministerul de Externe şi a zis că ne dă bani cu proiectul cu media. De atunci nu i-am mai găsit.

Cândva ne propuneau bani să facem fanfare. Noi întotdeauna am jucat şi am cântat fără bani şi sârbii au făcut urşi din noi. În 2006, un proiect a trecut cu 30% la Departament. Televiziunea Timoc numai fi lmează şi face arhivă, sunt voluntari, se merge în minus, de nouă luni operatorul angajat n-a primit bani. E în stand-by.

Nu se mai dau licenţe pe tv în Serbia, trebuie să încercăm pe net. Până la sfârşitul anului vrem să dăm drumul.

Dar Serbia e la nivel cu Africa de internet." Duşan e din părinţi români, la 6 ani îi trebuia an pregătitor ca să înceapă şcoala în sârbă. De atunci toată şcoala, inclusiv facultatea, le-a făcut în sârbă. A ajuns să şi viseze în limba sârbă. Dar s-a întors la rădăcinile lui. Soţia şi fata lui înţeleg română, băiatul încă nu. Când mai vine în România îl văd luând cărţi pentru copii, în română. Îmi spune: "Mă gândesc că o să dau copilul la Craiova la şcoală. Oricum, marţi îs la curs de română toţi cei ce lucră cu mine, în afară de jurişti". Pentru că în zona de birouri a lui Duşan s-a organizat şi o sală de curs pentru cei ce au legătură cu românii şi vor să înveţe ca să îi ajute în munca lor de cucerire de drepturi şi aşezare a lor.

O seară "cu garda jos"

Într-o seară sunt invitată la masă la familia lui Duşan împreună cu Draghişa Davidovici, chimist, alt român din Negotin, care a doua zi urma să mă ducă la "biserica bătrână", construită înainte de venirea sârbilor în oraş, şi la muzeul din localitate. Vine şi bunicul lui Duşan, care vorbeşte o română excelentă, fără accent. Cu fata lui Duşan vorbesc engleză, cu soţia lui - un amestec de sârbă şi gesturi internaţionale, cu ceilalţi româneşte. E o seară plăcută şi nimic nu aminteşte de activistul uşor de iritat din timpul zilei. Mă gândesc că e un microcosmos de invidiat. De ce naiba trebuie să se bage politica în vieţile oamenilor?...Iar românii noştri din Timoc au încă multă politică de înfruntat, folosit, condamnat până să ajungă la mai multe seri liniştite ca aceasta...