Duşa, noul ministru MAI: La minirecensământ se va lucra strict pe lege şi instituţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Noul ministru al Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, a anunţat că acea comisie care se ocupă de minirecensământ se întruneşte azi pentru a se stabili procedurile de lucru şi a prezenta Guvernului documentele şi metodologia pentru această operaţiune.

Duşa nu a dat mai multe detalii despre ce anume va face această comisie responsabilă de efectuarea minirecensământului, dar a declarat că "se va lucra strict pe lege şi instituţional" pentru a oferi Curţii Constituţionale datele cerute.

Comisia va prezenta Guvernului actele normative necesare pentru minirecensământ.

Mircea Duşa l-a înlocuit ieri pe Ioan Rus care şi-a înaintat ieri demisia de onoare din funcţia de ministru al Administraţiei şi Internelor.

În 2 august, Curtea Constituţională anunţa că a amânat până în 12 septembrie decizia privind referendumul, menţionând că a primit date "contradictorii" privind listele electorale permanente.

O zi mai târziu, Curtea Constituţională a preschimbat din 12 septembrie în 31 august termenul pentru examinarea respectării procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului.

Curtea Constituţională a solicitat Guvernului ca până la 31 august să transmită listele electorale actualizate în baza cărora s-a desfăşurat refendumul din 29 iulie.

În 6 august, Curtea Constituţională a revenit cu o adresă către Guvern în care preciza că a solicitat listele electorale permanente, actualizate conform Legii 3/2000 privind desfăşurarea referendumului şi listele în baza cărora s-a organizat consultarea populară din 29 iulie, nu "actualizarea listelor" de alegători.


Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite