Durerea noastră de la Externe

Cioroianu a gafat taman când prin zonă se afla şi preşedintele. Ideea că Ministerul de Externe reprezintă o pălărie prea mare pentru Adrian Cioroianu a fost susţinută de ziarul

Cioroianu a gafat taman când prin zonă se afla şi preşedintele.

Ideea că Ministerul de Externe reprezintă o pălărie prea mare pentru Adrian Cioroianu a fost susţinută de ziarul "Adevărul" încă din momentul nominalizării sale.

Iar pentru asta politicianul liberal nu trebuie să se considere jignit. Doar nu i-am desfiinţat nici talentul politic, nici buna-credinţă şi nici calităţile sale de debater. Pur şi simplu, susţinem că CV-ul lui, tare subţirel în comparaţie cu omologii săi europeni, nu e potrivit pentru această demnitate. Apoi, nu că am fi avut nevoie şi de o demonstraţie "în teren", dar regretabilele declaraţii privind transportarea infractorilor în "deşertul egiptean" ar fi trebuit să conducă la o demisie sau la o demitere.

Însă aceste convingeri nu ne vor face să ne aliniem campaniei menite a-l transforma pe Adrian Cioroianu dintr-un mediocru şef de diplomaţie într‑un păcălici într-un veşnic calcă-n străchini. Hai, să fim serioşi! În afară de "gafa" de la întâlnirea cu Condoleezza Rice (petrecută totuşi în momentul mai destins când liderii zâmbesc frumos la camerele video şi foto), celelalte s-au întâmplat atunci când prin zonă era şi preşedintele.

Şi "sesiunea de cumpărături" de la summitul de la Lisabona, şi momentul mai puţin protocolar de la întâlnirea cu regele Spaniei, şi întârzierea de la întâlnirea cu oamenii de afaceri suedezi, în prezenţa monarhului de la Stockholm. Iar aceste coincidenţe sunt deja suspecte.

Nu suntem naivi. Ştim cum se procedează. Este de-ajuns o vorbă aruncată de undeva din staff‑ul Cotrocenilor unui jurnalist obişnuit al avionului prezidenţial. Sămânţa este sădită apoi pe unul dintre jurnalele electronice puternic angajate în susţinerea politicii prezidenţiale sau pe televiziunile de ştiri şi… gata lucrarea! Dar, până la urmă, gafele protocolare ale lui Adrian Cioroianu, fie ele reale, umflate sau pur şi simplu imaginare, sunt cantitate neglijabilă pe lângă adevărata problemă: aceea că România are o politică externă cât se poate de modestă.

Nu avem poziţie în marile dosare europene, relaţia specială cu Moldova s-a transformat într-una glacială, suntem pe cale de a rămâne în afara marilor rute de transport al resurselor energetice, iar tensiunile cu Moscova sunt plătite din greu, de fiecare român, odată cu factura energetică. Cu siguranţă, o poziţie bine articulată a României în aceste chestiuni ar fi pus în umbră toate gafele de protocol ale celui mai extravagant ministru de externe cu putinţă şi le-ar fi transformat cel mult în subiecte cu tentă mondenă, în niciun caz în probleme politice.

Problema este că, pentru a putea face deosebirea dintre aparenţe şi realităţi, ne trebuie şi bună-credinţă, dar şi un dram de competenţă.