Dunărea va fi umflată de ploi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Debitul Dunării a fost şi ieri în creştere, înregistrându-se 13.700 metri cubi pe secundă la barajul de la Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II. Prognozele hidrologilor ar putea fi date

Debitul Dunării a fost şi ieri în creştere, înregistrându-se 13.700 metri cubi pe secundă la barajul de la Porţile de Fier I şi Porţile de Fier II. Prognozele hidrologilor ar putea fi date peste cap de ploile care vor cădea, până joi, peste toată ţara. În 1970, spre exemplu, s-a atins un nivel-record de 14.400 metri cubi pe secundă.
Chiar dacă nivelul Dunării nu a atins cota maximă, digurile au început să cedeze. Digul de la Isaccea, judeţul Tulcea, a cedat ieri pe o lungime de 20 de metri. Pentru moment, nu există case în pericol, deoarece apa este captată de canalele din zonă. Autorităţile locale spun însă că, dacă breşa nu va fi astupată în cel mai scurt timp, peste 100 de gospodării riscă să fie inundate.

Golful Cerna, golit de apă
Autorităţile au luat o măsură specială în zona localităţii Orşova. Acestea au golit de apă golful Cerna, astfel încât să poată prelua viitura aşteptată în cursul zilei de astăzi. La intrarea în ţară, nivelul fluviului Dunărea se situează peste cota de inundaţie cu 86 cm. Din această cauză au fost inundate 945 de hectare de teren agricol şi păduri din comunele Gârla Mare, Salcia, Gogoşu, Pristol şi Vrata, dar nu au fost gospodării inundate şi nici nu există un risc major. Circulaţia navelor în amonte de Orşova se desfăşoară cu greutate, din cauza curenţilor foarte puternici generaţi de debitul foarte mare al Dunării.

Diguri supraînălţate în şase judeţe
Viitura aşteptată a pus pe jar autorităţile şi în judeţul Ialomiţa, unde digul local de apărare a localităţii Feteşti a fost consolidat şi supraînălţat pe o lungime de un sfert de kilometru. În judeţul Teleorman s-a realizat supraînălţarea cu saci umpluţi cu pământ a digului de apărare Islaz-Moldoveni - râul Olt. În Dolj, în zona Bechet, s-a acţionat pentru eliminarea infiltraţiilor, iar la Măceşu de Jos a fost supraînălţat digul. În Brăila, pentru stoparea eroziunii de pe digul Noianu-Chişcani s-au folosit folii de polietilenă, ancorate cu pari de esenţă tare şi acoperite cu piatră brută şi cu saci cu pământ. În Călăraşi, în incinta Olteniţa-Sulari-Dorobanţu s-au făcut consolidări cu saci de pământ şi fascine. În judeţul Tulcea, este supraînălţat digul local, în aval de localitatea Crişan. Ieri dimineaţă era terminată supraînălţarea digurilor de la Mila 23, Beştepe şi Ilganii de Jos, ca de altfel şi în zona Tudor Vladimirescu.

Ploile se întorc peste România
Meteorologii avertizează că, de astăzi până joi, ploile vor afecta toată România. Cantităţile de apă vor depăşi 20 de litri pe metrul pătrat în Crişana, Maramureş şi Transilvania, iar în Banat, Oltenia şi Muntenia 30-35 de litri. Miercuri după-amiază şi în cursul nopţii, ploi însemnate cantitativ ar putea cădea şi în estul ţării. Specialiştii sunt de părare că ploile ar putea creşte debitul Dunării mai mult decât este prognozat, pentru că râurile vor aduce în fluviu o cantitate mai mare de apă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite