"Dumnezeu" scotea animalele din desenele animate

Realizatoarea "Galei desenului animat", Viorica Bucur, îşi aminteşte cum mai-marii partidului tăiau în carne vie în TVR "Doamna care aducea desenele înainte de '89", Viorica Bucur,

Realizatoarea "Galei desenului animat", Viorica Bucur, îşi aminteşte cum mai-marii partidului tăiau în carne vie în TVR

"Doamna care aducea desenele înainte de '89", Viorica Bucur, scoate la iveală şi astăzi poveşti neştiute din culisele emisiunii "Gala desenului animat": cum se tăiau animalele din filmele de animaţie, la indicaţia lui "Dumnezeu", cum copia desene animate de pe VHS-uri de la amatori, când a început să se transmită în culori, cum n-a mai putut, la un moment dat, să-l dea pe omuleţul lui Gopo în emisiune, că era inspirat dintr-un păcătos pictat în pridvorul Mănăstirii Govora...

Adevărul: Am înţeles că, la un moment dat, se tăiau animalele din desenele animate...

Viorica Bucur: Până în '89 a condus televiziunea Dumitru Popescu, căruia i se mai zicea şi "Dumnezeu". A fost unul dintre cei mai odioşi conducători ai televiziunii, răspundea de televiziune, de la CC... Dacă "Dumnezeu" conducea cu totul televiziunea, în '85 era preşedinte, mi-amintesc, Bujor Sion, şi se spunea despre noi, cei de-acolo, că suntem cu toţii nişte "sionişti îmbujoraţi cu teamă de Dumnezeu" sau că "televiziunea e un imens mormânt peste care Dumnezeu a aruncat o floare, un bujor". Era un tip deosebit de dur, ceva de neimaginat. Înalt, foarte dispreţuitor. Pe mine nu prea mă speria, pentru că eu mi-l imaginam tot timpul sub forma omuleţului lui Gopo. Dar ţin minte pentru că povesteau colegii că atunci când se dădea "viză" la Revelion, era disperare, toţi stăteau aşa în faţa lui. Zicea după vizionare: "Da, totul a fost foarte bine, dar actorii trebuiau toţi să fie îmbrăcaţi în roz, nu e mare lucru". Or, asta însemna refilmarea emisiunii... El însă, se zicea - dar cred că e şi adevărat - că a avut o dramă în familie, o fiică născută cu probleme. Şi, din cauza asta, el ura copiii şi animalele. Şi se ştia că trebuie să se taie animalele din desenele animate. Colega mea, Floricel Nicolae, care răspundea de "O mie şi una de seri", "vâna" animalele şi le tăia... Să tai animalele din filmele de animaţie, asta era o tâmpenie!

Omuleţul lui Gopo, indezirabil

- Probleme cu desenele animate româneşti au fost?

- Da, mi-aduc aminte că pregătisem, la un moment dat, o emisiune cu Gopo, pentru 23 August. Aveam şi o prezentare frumoasă, luasem dintr-o declaraţie de-a lui din cartea "Filme, filme, filme" în care spunea că l-a descoperit pe omuleţul lui printre acei păcătoşi pictaţi în pridvorul Mănăstirii Govora, la Judecata de Apoi. Bineînţeles că mă trezesc cu un telefon, când mi-e lumea mai dragă, că pică emisia, trebuie remontat, că am pronunţat cuvântul "mănăstire". Nu mai aveam voie nici măcar să spun "mănăstire", se ajunsese la o absurditate îngrozitoare! Eu când îi aud pe oamenii aceştia că îl regretă pe Ceauşescu şi epoca aceea...

Tovarăşului nu-i plăcea cum arată în culori

- Cum a fost când a început să se transmită în culori? Cum v-aţi adaptat?

- Cam prin '85-'86 s-a întâmplat asta şi chiar a fost o problemă. Am început, printr-un fel de mafie, să copiez de pe VHS-uri, ca să dau desene în culori, că, la noi în arhivă, cele mai multe erau alb-negru. Şi cu sprijinul diverşilor, am început să copiez de pe VHS-uri de la amatori. Nu vă mai spun că multe dintre desene erau cu semnul de canal, devenisem un fel de decodor. Le lupam, ca să iasă semnul de canal, tăiam din cadru, nu mai ştiam ce să fac... Cei mai ai dracului erau italienii, că, dacă ai un semn de canal într-un colţ, mai poţi să faci ceva, să găseşti o soluţie să scapi de el. Dar la italieni cum era... semnul stătea trei minute într-o parte a ecranului, trei minute în alta... îi uram! Şi ne-am apucat noi să facem emisiunea în culori, când, la un moment dat, ni se transmite să nu mai facem. Le făceam în culori, dar se transmiteau în alb-negru. În condiţiile în care se dăduseră bani serioşi, se cumpărase un car de reportaj în culori... Dar s-a văzut Tovarăşul în culori. Şi arăta foarte prost: adică, i se vedeau toate petele, aşa-numitele flori de mormânt, pe faţă. Şi a zis că nu el arată prost, că nu ştiu ăştia să-l filmeze. Aşa că brusc s-a trecut tot programul iarăşi în alb-negru. Că nu puteai să-l dai pe Tovarăşu' în alb-negru şi pe restul în culori.

- Şi-n afară de Disney, ce mai dădeaţi? Desene ruseşti?

- Desene ruseşti se dădeau, pentru că şcoala rusească de desene animate e foarte bună şi ei aveau mai mult o animaţie din asta de idee. A fost unul, "Insula", pe care-l dădeam eu la nesfârşit, îl împărţeam şi pe episoade. Era vorba despre un tip care naufragiază, ajunge pe o insuliţă şi trec diverşi pe-acolo: unii-i lasă cărţi, alţii nu ştiu ce şi, la un moment dat, vine un vas, fac unii săpături, găsesc petrol şi-l lasă fără insulă.... Dar şi cele bulgăreşti erau foarte bune: mi-amintesc de unul cu nişte ciobani, cărora lupul le mânca oile. Şi se duc ei, vânează lupul... parcă-i văd şi-acum... de fericire, cu blana lupului pusă pe băţ, ei dansând "Răceniţa", şi toate oile tăiate pentru petrecere. Asta-mi aduce aminte că era şi o poveste. Mama îi zice fetiţei: "Uite, pentru că gâsculiţa n-a fost cuminte şi a zburat afară din curte, a mâncat-o vulpea". Şi aia mică zice: "Da, şi dacă era cuminte, rămânea la noi şi o mâncam noi". Şi polonezii erau buni, şi cehii, şi ungurii. Era un desen unguresc care se numea "Fapte bune": de pildă, o bătrână ducea nişte vreascuri şi venea unul şi-i punea o tăbliţă cu "Tonaj depăşit!".

N-aş mai putea să fac "Gala" astăzi

- După '89, cum a fost cu desenele animate?

- Generaţia anilor '90 mergea pe Sandy Bell şi pe Ţestoasele Ninja. Iar acum sunt mulţi copii care nici nu ştiu de Disney. Ei sunt cu desenele astea, Manga, nici nu mai ştiu cum le spune... Adevărul e că nu prea mă uit, dar ce văd... mi se par foarte apropiate de jocurile de calculator, foarte gălăgioase. E drept că acum oferta e mult mai mare. N-aş mai putea să fac acum "Gala desenului animat", ar însemna că o compromit, pentru că toţi au rămas cu nostalgia a ceea ce era. Epoca era alta. Acum, oferta e foarte mare şi, din păcate, canalele astea dau desene animate la kilogram. Adică, unele sunt chiar nişte oribilităţi, nu fac decât să distrugă gustul copiilor. Absolut oribile. Şi de o violenţă! Grafic, n-au nimic: sunt o animaţie din asta primitivă, sumară! Sigur că a evoluat şi animaţia, dar nici chiar în halul ăsta!

"Tovarăşii au trecut la altă activitate"

Dar ce-a păţit o colegă de-a mea, Florentina Satmari. Veneau Sfinţii Constantin şi Elena. Şi sigur că Tovarăşa era Elena. Şi când se apropia sărbătoarea asta, erau mari probleme în televiziune. Ce să facă? Să facă un program special sau nu? Şi într-un an, mi-aduc aminte, se hotărâse să fie program obişnuit. "Nu, nu, să nu se facă nimic special". Bine, Tovarăşei îi plăceau romanţele... "Sigur, câteva romanţe acolo, dar programul să se termine la ora stabilită". Şi, foarte frumos, femeia a pregătit romanţele respective, a predat emisia şi s-a dus şi ea acasă, că, vă daţi seama, poporul român are mulţi Constantini şi Elene. Şi, seara, disperare! Pe-atunci nu era nici telefon mobil... Pentru că, la un moment dat, când tocmai credeau ei că au dat Telejurnalul şi, gata, se închide postul, s-a primit telefon că Tovarăşii vor să mai petreacă şi să se mai transmită! Nebunie! Au căutat-o, femeia nu răspundea acasă... Şi-atunci, au intrat acolo şi-au mai luat romanţe... şi-ajunseseră să dea a şaptea oară pe Ohanesian cu "Îţi mai aduci aminte, Doamnă?", a şaptea mia variantă... Unele nu erau nici montate. Erau disperaţi, Vornicu stătea aşa, într-o claie de casete... Până au primit un telefon, că pot să înceteze, pentru că "tovarăşii au trecut la altă activitate".