Dumnezeu să ne dea sănătate!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adevărul prezintă raportul căpitanului Băsescu

electronice ale ziarelor. Uneori, trimite şi mesaje pe forum. În ceea ce priveşte dosarul său de cadre, care, în mod normal, trebuia să conţină certificate de bună purtare din partea structurilor abilitate ale statului comunist, şeful statului a declarat că nu ştie unde s-ar afla şi nu-i cunoaşte conţinutul, dar s-ar bucura să-l vadă. Până atunci, ziarul Adevărul prezintă în premieră câteva extrase dintre rapoartele de călătorie salvate în arhivă.

Vocaţie de preşedinte din 1983
Din zecile de rapoarte scrise de comandantul de navă, în arhivele statului s-ar găsi, potrivit celor spuse chiar de şeful statului, doar unul singur. Acesta a fost scris în septembrie 1983, după ce nava Crişana a făcut o călătorie de 26 de zile. Documentul arată că Băsescu avea de pe atunci aptitudini de preşedinte: el era preocupat ca salariile marinarilor să crească, precum şi de "necesităţile economiei naţionale". În plus, viitorul preşedinte al României era aspru, dar drept, trei din marinarii săi fiind sancţionaţi cu diminuarea retribuţiei pentru diferite abateri disciplinare.
"Sporul de periclitare trebuie să oglindească pericolul real în care echipajele de tanc îşi desfăşoară activitatea - propunem ca acest spor să fie ridicat la un cuantum de minimum 30% din retribuţie, iar retribuţiile să fie de asemenea mai mari cu 15-20% faţă de nivelul actual (…) Pentru cele afirmate mai sus sunt gata să dau explicaţii în faţa întreprinderii şi a oricărui organ superior", afirmă comandantul navei Crişana. El mai relatează în raportul său cum a tranzitat Strâmtoarea Bosfor pe timp de noapte "datorită necesităţilor economiei naţionale". În acest fel s-a realizat un câştig de timp de peste şapte ore "care s-a dovedit a fi vital în încadrarea navei în poziţia de încărcare pentru călătoria 102". O altă economie, de peste 200 USD, a fost reuşită prin terminarea descărcării cu o oră înaintea expirării certificatului "pentru plata taxelor de faruri". Traian Băsescu s-a dovedit însă necruţător cu un fochist şi un motorist care s-au prezentat la plecare "sub influenţa băuturilor alcoolice". Li s-a tăiat 5% din salariu, la fel ca şi unui marinar care "nu şi-a îndeplinit integral sarcinile de serviciu". În rest, călătoria navei Crişana s-a desfăşurat fără probleme.

"Dumnezeu să ne dea sănătate, cât adevăr spunem legat de povestea pe care aţi prezentat-o în prima pagină a ziarului de mâine "
(n.r. forumul ziarului din 5 septembrie)
Traian Băsescu

Fisiere atasate:
Raportul Capitanului Basescu - transcriere (format PDF)
Fila 1 din raport - copie
Fila 2 din raport - copie
Fila 3 din raport - copie

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite