Duma returnează volumele furate Ungariei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camera inferioară a parlamentului de la Moscova a aprobat legea necesară returnării unor cărţi rare ce au fost confiscate de trupele sovietice din Ungaria în perioada celui de-al doilea război

Camera inferioară a parlamentului de la Moscova a aprobat legea necesară returnării unor cărţi rare ce au fost confiscate de trupele sovietice din Ungaria în perioada celui de-al doilea război mondial. Legea urmează să fie supusă dezbaterilor în Camera superioară a parlamentului rus, Consiliul Federaţiei. În cazul unui răspuns afirmativ din partea senatorilor va mai fi nevoie de semnătura preşedintelui Putin pentru ca hotărârea să fie pusă în aplicare. Volumele au fost confiscate de Armata Roşie dintr-un seif al unei bănci din Budapesta unde erau păstrate, în timpul războiului. Ele provin dintr-o bibliotecă calvinistă din oraşul Sarospatak (estul Ungariei). Germania, precum şi alte state pe unde a trecut Armata Roşie în timpul celui de-al doilea război mondial au solicitat, în repetate rânduri, autorităţilor de la Moscova returnarea numeroaselor obiecte de artă ce au fost confiscate drept pradă de război. O lege adoptată în Rusia în 2000 distinge între prada de război considerată ilegală - însuşită de soldaţii ruşi fără acordul superiorilor - şi acea pradă de război pe care Moscova o vede ca pe o compensaţie pentru cele 27 de milioane de vieţi omeneşti pierdute de această ţară în timpul războiului, pentru cele peste 100 de muzee distruse şi pentru ruina la care au fost aduse numeroase oraşe ruseşti în timpul "Marelui război pentru apărarea patriei".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite