Dublarea chiriilor a ridicat inflaţia anuală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea medie anuală a preţurilor de consum a ajuns în luna mai la 3,81%, mai mare cu 0,64% faţă de cea din aprilie Media anuală a scumpirilor - inflaţia - înregistrată în luna

Creşterea medie anuală a preţurilor de consum a ajuns în luna mai la 3,81%, mai mare cu 0,64% faţă de cea din aprilie

Media anuală a scumpirilor - inflaţia - înregistrată în luna mai a urcat uşor faţă de nivelul din aprilie, ajungând până la 3,81%. Principala cauză este dublarea chiriilor, în special cele din locuinţele de stat şi căminele studenţeşti, fenomen care a dus la o majorare cu peste 2% a preţurilor serviciilor.

Indicele preţurilor de consum, indicator care măsoară inflaţia, a urcat în mai cu 0,64% faţă de aprilie. În timp ce preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,23% faţă de luna anterioară, iar mărfurile nealimentare s-au scumpit în medie cu 0,33%, tarifele serviciilor au urcat în a cincea lună a anului cu 2,31% faţă de luna aprilie. Datele raportate, ieri, de Institutul Naţional de Statistică arată că cea mai mare creştere a preţurilor s-a înregistrat în luna mai la chirii, cu 93,49%. Influenţa chiriilor în inflaţia lunară a fost totuşi atenuată de ponderea redusă (0,47%) pe care o au în indicele preţurilor de consum.

Cartofii s-au scumpit, ouăle s-au ieftinit

Din categoria mărfurilor alimentare, cel mai mult s-au scumpit în mai cartofii, cu 9,65% faţă de aprilie, precum şi fructele proaspete (cu 4,42%). În schimb, ouăle s-au ieftinit în mai cu 8,8%, iar produsele de morărit, lactatele şi brânzeturile au înregistrat scăderi uşoare de preţuri.

Inflaţia de bază, din care se scad preţurile administrate şi cele volatile - aşa-numita inflaţie "core" - pe care banca centrală o consideră un semnal pentru politica monetară, a coborât în mai cu 0,02%. În ultimele 12 luni, tarifele serviciilor au crescut cu 7,96%, preţurile mărfurilor nealimentare - cu 5,51%, iar preţurile alimentelor au avut o creştere de numai 0,17%.

Decalajul dintre importuri şi exporturi: 5,6 miliarde de euro

Deficitul comercial din primele patru luni ale acestui an - decalajul dintre exporturi şi importuri - a urcat cu 65,8% faţă de acelaşi interval al anului trecut, până la 5,67 miliarde euro. Exporturile României au însumat 2,178 miliarde euro în luna aprilie, în creştere cu 16,3% faţă de aprilie 2006, în timp ce importurile au ajuns în a patra lună a acestui an la 3,76 miliarde euro, cu 27,7% mai mari decât în aceeaşi lună a anului trecut. Potrivit estimărilor INS, în primele patru luni din 2007, exporturile României au însumat 9,3 miliarde euro, în creştere cu 14,8% faţă de acelaşi interval al anului trecut, iar importurile au avansat cu 30%, până la 14,96 miliarde euro.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite