Drumul spre iad Guantanamo Bay

În 2001, trei cetăţeni britanici de origine pakistaneză şi unul de origine din Bangladesh se îndreaptă către Pakistan, unde urmează să aibă loc nunta unuia dintre ei. Cum până la nuntă mai e ceva timp, îşi prelungesc călătoria prin Afganistan, unde încearcă să ajute cumva în oraşul aflat sub bombardament american ca represaliu în urma evenimentelor nefericite de la 9/11. Unul dintre cei patru tovarăşi de drum dispare în

Din păcate însă decizia lor prudentă vine prea târziu, căci sunt capturaţi de forţele Alianţei Nordului. Iniţial nu sunt foarte îngrijoraţi, fiind cetăţeni britanici, dar curând întrebările despre Osama Bin Laden îi aduc la realitate: sunt cercetaţi pentru cea mai îngrozitoare acuzaţie a secolului nostru: terorismul. Unii cred că lupta contra terorismului justifică orice abuzuri. După ce rezistă inaniţiei timp de o lună, sunt predaţi trupelor americane care îi transportă, încătuşaţi şi purtând cagule pe cap, la închisoarea din Guantanamo Bay, în Cuba. Urmează aproape trei ani de închisoare cruntă, torturi şi interogatorii istovitoare pentru a-i face să mărturisească inexistentele legături teroriste. Cei trei încearcă din greu să facă faţă, sau, mai degrabă, să scape cu viaţă abuzurilor şi să reuşească să îşi păstreze încrederea. "The road to Guantanamo", difuzat deja în România în cadrul Festivalului de film britanic, este unul dintre filmele anului care merită cu certitudine văzut. Filmul evită însă subiecte care ar demasca cu adevărat injustiţia comisă până la cel mai înalt nivel. Umilinţele sexuale despre care am aflat din presă şi moartea unor prizonieri sunt subiecte care nu se regăsesc în documentar. Filmul este construit ca o înşiruire de secvenţe de documentar filmat şi reconstituiri ale evenimentelor. Astfel, aflăm că prizonierii nu au voie să vorbească între ei sau să se apere de soarele arzător, iar din oră în oră sunt treziţi pentru a împiedica vreo evadare. Cu toate acestea, filmul evită să se refere la cazuri particulare şi nu blamează nominal soldaţii americani, evitând astfel o particularizare necesară. Implicit administraţia americană rămâne în acest fel indirect blamată pentru ceea ce s-a întâmplat la Guantanamo Bay. Rolurile celor trei victime sunt interpretate de actori neprofesionişti, care reuşesc să redea impecabil umilinţele şi cruzimea incredibilă la care cei trei tineri au fost supuşi. Una din torturile cele mai perfide este legarea prizonierilor în poziţii cât mai incomode pe podea şi difuzarea unei muzici asurzitoare, cu greu suportabilă până şi pentru public, la vizionarea filmului. Nimic nu este prea dur pentru a-i determina pe prizonieri să recunoască ceea ce se aştepta de al ei. Cei trei au fost eliberaţi în 2004, dar acest fapt nu rezolvă, din păcate, nimic din situaţia celor câteva sute de prizonieri care mai sunt încă încarceraţi la Guantanamo.