Drumul gunoaielor în Bucureşti

Devenit o componentă a mobilierului stradal, molozul este pâinea cărăuşilor, gata să-l depoziteze pe unde apucă Indiferenţa, birocraţia şi atitudinea de tipul "Cum să plătesc şi

Devenit o componentă a mobilierului stradal, molozul este pâinea cărăuşilor, gata să-l depoziteze pe unde apucă

Indiferenţa, birocraţia şi atitudinea de tipul "Cum să plătesc şi pentru moloz?" au făcut ca spaţiile verzi şi trotuarele Bucureştiul european să se transforme într-o groapă de gunoi. Acţiunile de salubrizare în forţă au devenit în ultimii 17 ani doar un instrument de colectare "cu profit" a capitalului electoral. În realitate, puţini au simţul curăţeniei în locul public.

Pentru ridicarea molozului provenit din construcţii sau demolări, procedura e în aparenţă simplă. În cazul asociaţiilor de proprietari, se anunţă administratorul, care trebuie să ia legătura cu o societate de salubrizare. În funcţie de cantitatea de gunoi care trebuie transportată, firma trimite un container, precum şi o factură, astfel încât solicitantul să nu fie pus deloc pe drumuri.

Toate bune şi frumoase, însă până şi reprezentanţii acestor firme recunosc metoda prin care se poate fenta calea oficială şi civilizată de depozitare a gunoiului.

De ce să plăteşti, când există şi alte metode?

"Ei ne spun că au de aruncat cel mult doi metri cubi. Atât le facturăm, însă restul de moloz este transportat fără acte, cu diferite mijloace de transport, şi este depozitat în câmp", a explicat Ionel Ciuclea, director la Supercom, firma care asigură salubrizarea în sectorul 2. El adaugă că tentaţia de a fraieri este mult mai mare pentru unii, decât să respecte un contract. "Dacă o firmă de construcţii merge cu maşina spre groapa de gunoi, îi este mai uşor să se oprească în câmp şi să lase acolo molozul, pentru că taxa de depozitare la groapă este de 12 euro pe tonă", a mai spus Ciuclea.

O căruţă de moloz, 50 de lei

Cu toate că obţinerea unui certificat de urbanism este condiţionată de un contract între cel care face o lucrare de construcţii şi o firmă de salubrizare, înţelegerea rămâne numai pe hârtie.

"Face un contract cu noi şi ne spune că vrea să îi facturăm 10-20 de metri cubi. El îşi face lucrarea şi nu ne mai contactează, iar deşeurile le transportă la marginea oraşului", explică Mircea Raicu, directorul societăţii REBU, care acţionează în sectoarele 1 şi 4.

Explicaţia este simplă. Un metru cub de moloz transportat la groapă costă, la REBU, 65,5 lei, în condiţiile în care un container are minim 4 metri cubi. Prin urmare, bucureştenii aleg o soluţie mult mai simplă. "Am avut cazuri în care s-au făcut renovări la subsol, pe scară sau direct în apartamente. S-a pus molozul în saci şi am plătit doi căruţaşi cu 50 de lei fiecare. Gunoierii ne cereau cam 300 de lei", a explicat preşedintele unei asociaţii de proprietari din zona Socului cum se face economie la moloz.

"Să le confiscăm maşina dacă îi prindem pe câmp"

Toate cele patru firme de salubrizare care au preluat piaţa fostei Regii Autonome de Salubrizare Bucureşti (RASUB) au încheiat contracte cu primăria, însă autorităţilor le-a scăpat un lucru. Gunoiul provenit din construcţii şi din demolări nu apare în niciun contract, aşa că soluţia cea mai simplă pentru depozitarea lui a rămas aruncarea pe cel mai apropiat teren viran. "Contractul de prestări servicii dintre primărie şi firmele de salubrizare este prea general. Acolo este vorba numai de gunoi menajer. Dacă prin contract îi obligi să ia şi moloz, atunci ştii cine este vinovatul când apar gunoaie pe câmp", a spus primarul sectorului 2, Neculai Onţanu.

Patronii firmelor de salubrizare au însă propriile soluţii. "Am vorbit la Ministerul Mediului să încercăm iniţierea unei hotărâri de guvern prin care să descurajăm astfel de practici. Să le confiscăm maşina dacă îi prindem cu gunoiul pe câmp", a propus directorul ROSAL, Silviu Prigoană. El a mai adăugat că proprietarul maşinii care aruncă gunoiul pe câmp ar trebui să plătească o cauţiune pentru a-şi recupera basculanta.

Astfel, crede Prigoană, nimeni nu va mai arunca gunoi pe câmp. Deşi soluţiile există la nivel declarativ, un regulament clar care să oblige la predarea molozului către o firmă care îl transportă la groapa de gunoi nu există.

Micile condiţii puse firmelor de construcţii se dovedesc a fi numai contracte care se încheie pe hârtie, pentru că nimeni nu mai cere şi dovada că molozul nu a ajuns pe câmp, ci la gropa de gunoi.