Drumul falimentului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Hotelierii bucovineni fluieră a pagubă, din cauza reparaţiilor interminabile de pe E 576 Turiştii au ajuns să evite Bucovina, de teamă să nu-şi strice maşinile. Lucrările la drumul

Hotelierii bucovineni fluieră a pagubă, din cauza reparaţiilor interminabile de pe E 576

Turiştii au ajuns să evite Bucovina, de teamă să nu-şi strice maşinile. Lucrările la drumul european care străbate zona bat pasul pe loc.

Proprietarii de hoteluri şi pensiuni din judeţul Suceava sunt nevoiţi să-şi transporte singuri clienţii. Turiştii ocolesc deseori zona Bucovinei, din cauza drumurilor proaste, dar şi a şantierului permanent de pe E 576.

"Clienţii evită să-şi strice maşinile pe la noi şi merg în alte zone. Au fost cazuri când i-am adus pe turişti cu maşinile noastre, dar nu putem face acest lucru la nesfârşit", se plânge Elena Iosep, administratorul unei pensiuni din Vama.

Reabilitarea drumului european a început în 2004 şi trebuia finalizată în doi ani. Lucrările nu s-au încheiat nici până astăzi, iar următorul termen anunţat de constructori este 2009.

"Păcat de zonă"

Cei care au investit sume importante în pensiuni îşi plâng în pumni şi se roagă ca drumul să fie reparat înainte să tragă obloanele.

"Ne doare şi ne arde la buzunar ce se petrece cu acest drum. Au mai fost câţiva turişti care au fost nevoiţi să-şi bage maşinile în service şi care ne-au anunţat că până nu se repară drumul, nu mai vin în zonă. Suntem pe zero cu încasările", spune Aurelia Badale, proprietara unei pensiuni din Vama, în care spune că a investit 700.000 de euro.

"E păcat de zona asta cu atâtea frumuseţi. Până la mănăstirea Moldoviţa am făcut cam patru ore cu maşina. Dacă nu erau gropile şi utilajele drumarilor, ajungeam în două ore jumătate", spune Florin Gherasim, din Iaşi.

În camerele de hotel bate vântul

Hotelurile din Vatra Dornei sunt aproape goale. "De la Bistriţa spre Vatra Dornei drumul e prost, iar de la Suceava la Vatra Dornei e dezastruos. Vom da faliment dacă nu scăpăm de acest coşmar al refacerii drumului", crede Minuţ Rusu, administratorul unui hotel din staţiune. "Sunt din ce în ce mai puţini turişti, iar speranţele de relansare sunt slabe. Practic, bate vântul prin camere", a declarat, la rândul ei, Adriana Cântec, administratorul unei pensiuni.

Încă un an de răgaz pentru leneşi

Perspectivele pentru hotelieri, dar şi pentru turişti, rămân sumbre. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP), autoritatea care supervizează lucrările, le găseşte scuze constructorilor.

"De la întocmirea proiectului tehnic au trecut 8 ani, răstimp în care au apărut neconcordanţe. În plus, o mulţime de poduri şi podeţe au stagnat foarte mult lucrările", spune Dorina Tiron, şefa DRDP. Astfel, firmele care lucrează la E576 au primit "extensii de contract" până la jumătatea anului viitor. Dacă nu vor finaliza proiectul nici atunci, "probabil vor primi penalizări".

Se lucrează foarte lent

Reabilitarea E576 este realizată de firmele greceşti Aktor şi Moclos, precum şi CF Grup Colas din Iaşi. Valoarea investiţiei este de 130 de milioane de euro. Prefectul Alexandru Băişanu descria plastic modul de lucru al constructorilor: "cu măturoiul, lopata şi roaba".

Ne doare şi ne arde la buzunar ce se petrece cu acest drum. Au mai fost câţiva turişti care au fost nevoiţi să-şi bage maşinile în service. Suntem pe zero cu încasările
Aurelia Badale, proprietar pensiune


Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite