Drumeţie în Munţii Siriu

Odată scăpat de traseul Berca - Arbănaş - Lopătari - Gura Teghii - Nehoiu, ai senzaţia că te-ai întors dintr-un exil în trecut. Dar nu e neapărat un motiv de bucurie. Satele dintre dealurile

Odată scăpat de traseul Berca - Arbănaş - Lopătari - Gura Teghii - Nehoiu, ai senzaţia că te-ai întors dintr-un exil în trecut. Dar nu e neapărat un motiv de bucurie. Satele dintre dealurile Buzăului conservă tocmai lucrurile pentru care un orăşean părăseşte "betoanele" pe timp de vară: aerul curat, politeţea şi ospitalitatea, nopţile liniştite, mâncarea sănătoasă şi, nu în ultimul rând, noul. Există tradiţii, legende şi locuri pe care nu le găseşti pe internet. Omniscienţa orăşeanului versat se pierde în contact cu ruralul. Aşa că, dacă simţi nevoia să te "pierzi" puţin, treci şi pe la Siriu.

Pensiunea "14 Scaune", singura variantă de cazare la Siriu
N-ai cum să nu nimereşti. Aflat la jumătatea distanţei dintre Buzău şi Braşov, Siriul oferă turiştilor panorama barajului construit în localitate, precum şi posibilitatea unor expediţii spre Cascada Pruncea, Lacul Vulturilor şi Vârful Penteleu. După ce te-ai asigurat că ai ce să vizitezi, urmează cazarea, capitol la care nu prea ai de unde să alegi. În zonă găseşti o singură pensiune, "14 Scaune". Stabilimentul dispune de două cabane, cu o capacitate totală de 50 de locuri, preţurile variind între 50 şi 80 de lei pe noapte. Un mic dejun complet face 15 lei. Dar cei care vor să economisească pot să-şi aducă mâncare de acasă, pentru că au la dispoziţie câteva frigidere şi un aragaz. Pe perioada verii, în curtea pensiunii poţi să dai la păstrăvi, să joci baschet, să înoţi în piscină sau să încingi grătarul. Sau poţi pur şi simplu să trândăveşti la umbra foişorului.

Scaunele lui Grigore Gheba
Foişorul din lemn este sursa de inspiraţie care a dat numele pensiunii. Cele 14 scaune aşezate în jurul unei mese rotunde dezleagă secretul. "Grigore Gheba, faimosul matematician, le-a făurit prin anii "60, din cioate putrede de fag", povesteşte nea Tudose, patronul pensiunii. Încântat de sălbăticia zonei, el spune că "dacă o luaţi prin pădure, puteţi vedea urşi, cerbi, mistreţi, ciute, căprioare". Pentru el, "cel mai rău animal e omul".

Cascada Pruncea
De la "14 Scaune", mai urci doi kilometri pe un drum forestier şi dai de un pod care te duce spre stânga, în pădure. Potrivit lui nea Tudose, Cascada Pruncea e în apropiere. Ciuleşti urechile după vuietul căderii de apă, dar apa care curge dedesubt te derutează. După o scurtă drumeţie pe prundişul pârâului, printre brusturi şi lemne putrezite, cu zgomotul apei înfundându-ţi urechile, te întorci la pod. Niciun indicator nu-ţi sugerează vecinătatea cascadei. În sfârşit, dibuieşti o cărare care coboară pe lângă pod, printre copaci. Pentru ca totul să fie clar, pe un trunchi subţire stă scris cu vopsea roşie "CASCADA". Ai găsit-o! Înaltă de 5-6 metri, încadrată de o posadă din piatră care iese din pădure ca un scut, Cascada Pruncea reprezintă "noul" Siriului. Aici auzi doar apa şi miroşi numai fructe sălbatice, mâl, muşchi şi bolovani. Poate pentru simetrie, poate pentru că aşa s-a nimerit, norii albi zoresc în aceeaşi direcţie cu pârâul. Te simţi închis ermetic în natură.

Legenda haiducului Gheorghilaş
În peretele stâng se cască o deschizătură cât pentru trei-patru persoane. O ascunzătoare! Bineînţeles, legenda unui haiduc nu avea cum să nu-ţi coloreze excursia. Oamenii din zonă vorbesc despre un fel de Robin Hood românesc, unul Gheorghilaş, care "acu' multă vreme îi năcăja pe boierii de prin părţile astea". În "tainiţa" de la cascada Pruncea se ascundea haiducul Gheorghilaş de poteră şi-şi împărţea prada cu tovarăşii de luptă. Potrivit legendei, febleţea lui Gheorghilaş era boierul Macovei de la Gura Teghii, care stăpânea mai multe turme de oi. Ori de câre ori dădea câte-o raită pe la stânele lui Macovei, Gheorghilaş nu uita de boier. Îl căuta, îl înşfăca de gât şi îi spunea cam aşa: "Futu-ţi legea, Macovei, cin' te-a scos în ochii mei?/ Păcatele mele multe, zilele tale scurte". Oamenii de la Gura Teghii îl sărbătoresc an de an pe haiducul Gheorghilaş, pe 1 iunie.

Atenţie la alunecările de teren!
Ca în tot judeţul, şi aici alunecările de teren sunt o mare problemă. Câteva plase de sârmă acoperă versanţii, iar săptămâna trecută încă se lucra la un zid de susţinere. În plus, drumul este presărat la tot pasul cu semne menite să te facă atent la căderile de pietre. Aşa că, dacă vrei să te bucuri în tihnă de priveliştea barajului, nu-ţi uita maşina lângă pereţii de piatră.

Trasee turistice
Dacă vremea vă permite, de la Siriu puteţi să porniţi spre munţi. Luând ca reper pensiunea "14 Scaune", ajungeţi la Cantonul Silvic Tişa, apoi la Vârful Penteleu. Tot de la "14 Scaune" se merge spre Lacul Vulturilor, prin Valea Neagră. De asemenea, dacă vreţi să vedeţi Golul Teherăului, treceţi de Cascada Pruncea şi îndreptaţi-vă către zona denumită Între Căsoci. Tot pe-aproape veţi da şi de Poiana din Cale, locul pe unde trecea vechea graniţă dintre România şi Ungaria. Amatorii Ardealului nu au de parcurs decât 80 de kilometri până la Braşov şi în jur de 100 până la Predeal sau Bran.

Barajul de la capătul Buzăului
De la Cascada Pruncea nu poţi să urci spre munte decât dacă eşti serios echipat. Dacă nu, cobori spre Siriu şi ieşi pe DN10. Ai vizitat zona de-abia după ce ai văzut barajul. Cum mergi dinspre Buzău spre Braşov, pe la kilometrul 80 drumul începe să urce. Vezi un munte de pământ în faţă şi ştii c-ai nimerit. Dacă îţi arunci privirea în vale, poţi să observi zecile de barăci care au alcătuit şantierul. Drept înainte nu se mai poate, aşa că urmezi conturul lacului Siriu, şerpuind printre versanţii abrupţi.

Barajul Siriu, lung de 12 kilometri
Construit între masivele Siriu şi Podu Calului din rocă, steril şi miez de argilă, barajul are 122 metri înălţime şi un coronament de 570 de metri. Între cele două masive s-a acumulat un lac întins pe 12 kilometri şi cu un volum de 155 de metri cubi. Ridicarea barajului a impus construirea viaductelor Giurca, de 276 metri lungime şi 46 înălţime, şi Stânca Teherău, acesta din urmă având aspectul unui pod suspendat. Apele vin din strâmtoarea Cheile Buzăului, alimentând centrala de la Podu Negru.

Cada dintre munţi
După câteva serpentine, drumul te aşază pe marginea barajului. Te uiţi în jos şi vezi o cadă gigantică, săpată între munţi, în care apa verde stă liniştită. Însă e atât de multă încât nu poţi să-i preiei starea. Aici e domeniul solemnului. Adică, potrivit definiţiei, a fricii şi a admiraţiei deopotrivă. Privind cum un excavator rostogoleşte pe panta cu un singur sens un bolovan picat în drum de pe de versant, parcă te ia cu frisoane. E ceva cale până jos! Dar dacă faci un tur de orizont cu aparatul de filmat sau cu camera fotodigitală n-ai cum să rămâi indiferent. Pădurea din faţă, întreruptă din loc în loc de câte-un runc ocupat de căpiţe, şi norii joşi, care formează pe suprafaţa lacului o perdea neagră, te îndeamnă să mai stai o zi-două. Dacă ţi se pare cumva că nu e destulă apă, trebuie să ştii că lacul de acumulare nu rămâne multă vreme la acelaşi nivel. El creşte atunci când preia din debitul ce se revarsă pe Valea Buzăului şi scade când e nevoit să echilibreze sistemul energetic naţional. Cum sobrietatea peisajului mai trebuie spartă din când în când, pe malul lacului se organizează în fiecare an, în prima duminică de după sărbătoarea Sfintei Maria, o manifestare folclorică denumită "Cât e Siriul de mare". Numele i se trage de la cântecul interpretat de Benone Sinulescu.