Dreptul prezidenţial

unui conflict între puterea executivă şi cea judecătorească. Când Traian Băsescu a aruncat primele acuzaţii, în discursul de la bilanţul Parchetului General, mai că a declanşat o revoltă

unui conflict între puterea executivă şi cea judecătorească. Când Traian Băsescu a aruncat primele acuzaţii, în discursul de la bilanţul Parchetului General, mai că a declanşat o revoltă a robelor negre. După câteva zile, şeful statului s-a dus val-vârtej la şedinţa CSM. Când toţi se aşteptau la scuze publice, Băsescu nu numai că nu şi-a retras afirmaţiile, ci le-a întărit, le-a spus pe un ton şi mai apăsat. Avea şi argumente. Miile de petiţii trimise la Cotroceni de către cei nemulţumiţi de deciziile instanţelor, dar şi cele 114 cauze prin care CEDO a condamnat România din cauza sentinţelor date de magistraţi. Judecătorii au luat foc şi şi-au căutat dreptatea la Curtea Constituţională, aceeaşi care îi dăduse prilejul premierului Călin Popescu Tăriceanu să dea o palmă justiţiei româneşti. Când Curtea Constituţională a respins legile privind reforma justiţiei, Tăriceanu a fost la un pas de a-şi da demisia pentru a aştepta verdictul popular care să decidă dacă România va merge în continuare pe reforma justiţiei sau vrea să menţină "actualul sistem ticăloşit, cu o Curte Constituţională dominată de PSD, care încearcă prin orice mijloace să-şi apere privilegiile". Sintagma de "sistem ticăloşit" îi adusese lui Băsescu numeroase voturi în campania electorală din 2004, iar declaraţiile lui Tăriceanu, făcute în iulie 2005, au ţinut la public cel puţin la fel de mult.
În legile sistemului judiciar stă însă scris negru pe alb: judecătorii sunt inamovibili. Astfel, orice declaraţie - fie ea şi parte a unui joc politic - se interpretează nu numai ca lezare a onoarei justiţiabililor, dar adânceşte neîncrederea populaţiei în actul de justiţie.
Dacă preşedintele şi premierul se uitau la justiţie ca la un sistem ticăloşit de care pot profita aruncând aiurea acuzaţii electorale, partea care va pierde procesul aproape că nu va mai avea de ce să se plângă. Va fi victima sistemului ticăloşit pe care mai-marii zilei l-au depistat. Oamenii se vor duce acasă convinşi că au fost furaţi. Neîncrederea în sistemul judiciar s-ar putea să-i facă să-şi caute singuri dreptatea şi atunci toate declaraţiile politice se vor întoarce ca un bumerang.
Când Traian Băsescu era anchetat de PNA, în dosarul "Flota", a refuzat să dea declaraţii procurorilor, rezervându-şi dreptul de a-şi dovedi nevinovăţia în faţa instanţei. Când Tăriceanu s-a trezit "căutat" în conturi de procurori, în dosarul "Rompetrol", reclama sus şi tare că se tergiversează ancheta în loc să fie deferită instanţei.
Până la urmă, amândoi au reuşit o adevărată performanţă în istoria postdecembristă. Prin decizia de ieri a Curţii Constituţionale, preşedintele a căpătat un nou drept: acela de a intimida, cel puţin, actul de justiţie. De acum înainte, magistraţii vor fi corupţi sau cinstiţi, după cum îl vor apuca nervii pe preşedinte.