Două falsuri grosolane pe deciziile CCR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Curtea Constituţională a rectificat ieri două aşa-zise erori apărute în documentele sale referitoare la referendumul pentru demiterea preşedintelui. Ambele falsuri favorizau USL.

Documentele oficiale ale Curţii Constituţionale referitoare la referendumul de demitere a preşedintelui au fost falsificate de două ori de autori încă necunoscuţi: o dată când CCR a cerut Guvernului clarificări privind numărul alegătorilor din  listele electorale şi a doua oară când dintr-o decizie a CCR, de respingere a unei contestaţii a referendumului, a fost extras un pasaj până în drumul documentului de la CCr la Monitorul Oficial. 

Prima greşeală, „de redactare" viza adresa prin care Curtea Constituţională a României (CCR) i-a cerut premierului Victor Ponta, după şedinţa din 2 august, „să dispună măsurile necesare pentru actualizarea listelor electorale permanente la data de 29 iulie 2012 şi să transmită Curţii Constituţionale numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente".

Aceasta a fost adresa în virtutea căreia Ponta a anunţat demararea unui „minirecensământ" ce urma să stabilească „numărul real" al românilor cu drept de vot. Adică, se anulau listele de alegători valabile pe 29 iulie 2012, când s-a desfăşurat referendumul, şi se făcea o reactualizare a lor.

De aici, autorităţile au început să imagineze tot felul de reguli pentru întocmirea acestor liste, fără nicio legătură cu legislaţia în vigoare la data de 29 iulie. Urmau să fie scoşi morţii descoperiţi ulterior, persoanele cu acte de identitate expirate, dar şi cetăţenii plecaţi în străinătate, indiferent că aveau sau nu domiciliul în România.

Vineri, Ponta a ţinut şi o videoconferinţă cu prefecţii, în care s-a discutat procedura de „recenzare", operaţiune ce intra în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI).  Straniu este că adresa CCR a fost trimisă abia vineri, 3 august, însă prim-ministrul a vorbit pentru prima dată despre minirecensământ cu o zi înainte, pe 2 august.

CCR spulberă visul USL

Ioan Rus, încă ministru al Internelor la acea oră, declara că totul se rezolvă în câteva secunde: „La nivelul comunităţilor rurale, de exemplu, întrebi vecinul: «Mă, Popescu Vasile există?». «Există de-adevăratelea». Acolo, dacă merg primarul şi câţiva locuitori de nădejde ai satului, rezolvă asta în trei zile, în fiecare sat. La oraş va fi mai complicat. O să vedem".

Luni, după un weekend plin de fantazări pe subiectul „minirecensământului", Curtea s-a văzut obligată să explice solicitarea adresată Executivului. Pentru ca Victor Ponta să nu rămână într-o gravă confuzie, CCR i-a trimis ieri o nouă adresă, în care-i explica: „Plenul Curţii Constituţionale a solicitat Guvernului listele electorale permanente, actualizate conform dispoziţiilor art. 17  alin. 2 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, liste în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie 2012 pentru demiterea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu". Cu alte cuvinte, copiile listelor electorale folosite la referendum, şi nu o reactualizare a acestora.

În pofida acestei noi adrese, premeirul declara şi aseară că se lucrează la actualizarea listelor, „aşa cum a solicitat Curtea Constituţională". Imediat după expedierea noii adrese, ieri-dimineaţă,  ministrul Internelor, Ioan Rus, şi-a dat „demisia de onoare".

Cvorum cu „stranierii"

A doua „eroare materială" a apărut în textul Hotărârii CCR nr. 3 din 2 august, hotărâre prin care au fost respinse contestaţiile USL referitoare la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului. Din acest document a dispărut un paragraf-cheie, care lămureşte o nouă problemă artificial ridicată de către USL.

„Situaţie fără precedent"

Paragraful pierdut spune: „În speţă, însă, sunt aplicabile dispoziţiile legale ale art.2 alin.1 lit.c) din Legea nr.370/2004 privind alegerea preşedintelui şi ale art.17 din Legea nr.3/2000 privind referendumul".

Cele două rânduri sunt esenţiale în stabilirea cvorumului, deoarece impun includerea în listele electorale a românilor cu domiciliul în străinătate. Dacă se aplica Legea din 2008 referitoare la alegerea deputaţilor şi senatorilor, românii care au domiciliul din acte în străinătate nu intrau pe listele permanente. Prin urmare, potrivit Legii referendumului, nu puteau fi număraţi la cvorum. După introducerea votului uninominal, ei au proprii lor deputaţi şi senatori, aleşi în circumscripţia „diaspora". Dacă se ţine însă cont de Legea privind alegerea preşedintelui, românii cu domiciliul în străinătate sunt număraţi şi la cvorum.  Potrivit premierului Victor Ponta, s-ar afla în această situaţie aproximativ 460.000 de persoane.

Ambele „erori", atât adresa din 3 august către Ponta, cât şi Hotărârea nr. 3 din 2 august, aparţin CCR. Nu ştim cine a fost magistratul-asistent care a redactat adresa, însă la şedinţa din 2 august, când s-a pronunţat hotărârea din care a dispărut un paragraf, au asistat Senia Mihaela Costinescu (magistrat-asistent şef, director al cabinetului Preşedintelui) şi Benke Karoly (magistrat-asistent şef).

„Rectificarea a fost trimisă la Monitorul Oficial. Situaţia este fără precedent, vă daţi seama, dacă CCR a socotit că este necesar să informeze şi opinia publică cu privire la această eroare",  a explicat o persoană din CCR.

„Cu mine nu se joacă nimeni"

Ion Predescu, unul dintre cei nouă judecători ai CCR, nu ştia ieri nimic despre eroarea apărută în textul hotărârii: „Nu ştiu nimic, dar, dacă s-a întâmplat aşa ceva, nu e de glumă. Cu mine nu se joacă nimeni!". Predescu este foarte nemulţumit şi de multe dintre cele apărute cu privire la deciziile luate de CCR în această perioadă: „Mulţi mincinoşi, oameni incorecţi, care au apărut la televizor şi concluzii greşite trase în presă".

Devansare

CCR a amânat iniţial pentru 12 septembrie decizia privind validarea sau invalidarea referendumului pentru demiterea preşedintelui. "Eu am cerut să ne întâlnim pe 3 septembrie, dar au fost trei - patru care nu puteau", spune Ion Predescu. "Unul dintre judecători avea bilet de tratament într-o staţiune, un altul îşi rezervase deja biletul de avion, altul pleca în concediu în străinătate", povesteşte judecătorul. Termenul a fost devansat ulterior pentru 31 august, după ce în presă au apărut reacţii puternice la costurile acestei tergiversări care prelungeşte criza din România.

Cronologie

Iată cronologia care dovedeşte că Executivul ştia pe 2 august conţinutul adresei falsificate pe care Curtea Constituţională avea să o trimită abia pe 3 august.

- Joi, 2 august
Ora 16.29 - Pe agenţia Mediafax apare prima ştire despre videoconferinţa cu prefecţii: „Premierul Victor Ponta va avea, vineri, o videoconferinţă cu prefecţii, pentru a discuta inclusiv despre actualizarea listelor electorale, au declarat surse oficiale. Videoconferinţa ar urma să fie organizată la ora 12.00, potrivit surselor".
- CCR publică un comunicat de presă în acre se spune că "a cerut Guvernului ca până la 31 august să să transmită listele în baza cărora s-a organizat referendumul".
- Vineri, 3 august
Ora 12.00 - Are loc, la Palatul Victoria, videoconferinţa cu prefecţii. Subiectul - "minirecensământul" pentru actualizarea listelor de alegători.
Oră necunoscută - CCR trimite premierului Victor Ponta adresa falsificată în care-i cere să actualizeze, până la 31 august, listele permanente de alegători.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite