Două milioane de puieţi vor fi plantaţi în Teleorman
0Silvicultorii din judeţul Teleorman sunt hotărâţi să planteze peste o sută de hectare cu puieţi din diverse specii forestiere. În pepinierele Direcţiei Silvice Teleorman se află aproape
Silvicultorii din judeţul Teleorman sunt hotărâţi să planteze peste o sută de hectare cu puieţi din diverse specii forestiere. În pepinierele Direcţiei Silvice Teleorman se află aproape două milioane de puieţi pregătiţi pentru viitoarele lucrări de împădurire, care vor avea loc în prima parte a lunii noiembrie, anul acesta.
De mai bine de o lună, în cele patru ocoale silvice din judeţ au avut loc acţiuni de control al regenerărilor forestiere, prin care specialiştii au stabilit procentul de reuşită al viitoarelor plantaţii.
Şeful Serviciului pentru regenerarea pădurilor din cadrul Direcţiei Silvice Teleorman, inginerul Iulian Dumitru, spune că procesul de împădurire a început în decembrie 2006, când s-au finalizat primele 30 de hectare. Lucrările au continuat şi în primăvara anului 2007, fiind astfel acoperită 96,6% din suprafaţa alocată primei faze a împăduririi.
Lucrările de toamnă vor fi efectuate, ca şi în prima parte a anului, tot cu puieţi din producţia proprie. Printre speciile forestiere valoroase ce vor fi plantate în Teleorman se numără plopul, salcia, stejarul, frasinul, paltinul, salcâmul.
"Teleormanul este un judeţ deficitar în păduri. Suprafaţa forestieră este de numai 5% din cea totală. Atenţia silvicultorilor teleormăneni se îndreaptă acum spre extinderea fondului forestier, prin achiziţionarea de terenuri agricole neproductive, care prin împădurire pot fi renaturate. Esenţială este şi menţinerea fondului forestier actual", mai spune Dumitru.
"Pădurea constituie un izvor de sănătate pentru toţi teleormănenii", a încheiat Iulian Dumitru. Din nefericire, condiţiile climatice de astă-vară au dus la distrugerea a peste 20% din puieţii existenţi în pepinierele direcţiei silvice. Chiar şi puieţii plantaţi deja au avut de suferit. Ponderea puieţilor viabili în zona Ocolului Silvic Roşiorii de Vede, de exemplu, este de aproximativ 70%.
Seceta din primăvara-vara acestui an, cât şi temperaturile de peste 70-80 de grade C, înregistrate la sol, au provocat calamitarea plantaţiilor. În afară de lucrările de împădurire, silvicultorii din Teleorman vor mai face şi lucrări de completare şi refacere a fondului forestier pe alte 56 de ha aflate pe raza ocoalelor silvice din Alexandria şi Turnu Măgurele. La Slăveşti şi Alexandria, vor fi începute şi lucrări de regenerări naturale, adică de întreţinere a fondului forestier deja existent. (Mihaela Pavnutescu)