Dosarul de securitate al lui "ţuţu", cel urmărit de "Sucă"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secretarul de stat Mircea Toader, urmărit cu aprobarea senatorului PRM Carol Dina

Secretarul de stat în Ministerul de Interne Mircea Toader şi-a făcut, ieri, public, dosarul de urmărire care i-a fost alcătuit de Securitate.
Din dosar reiese că Securitatea a primit aprobarea de a-l urmări pe Toader de la prim-secretarul organizaţiei PCR din judeţul Galaţi, Carol Dina, care în prezent este senator PRM. Totuşi, Mircea Toader nu crede că Dina a făcut poliţie politică, dar apreciază că acest putea cel puţin să se intereseze cât de temeinică era ancheta Securităţii. De altfel, cel urmărit susţine că nu ştie nici acum de ce, timp de trei ani, a fost filat, i s-au ascultat telefoanele şi i-au fost puse microfoane în casă. Motivul oficial, înscris în dosarul de securitate a fost că Toader - care, printre alte funcţii deţinute, era şi expertul Procuraturii în accidente navale - ar fi întreţinut legături cu străinii. Secretarul de stat în Ministerul de Interne crede însă că pur şi simplu l-a enervat pe un ofiţer de securitate pe care l-a contrazis atunci când acesta dorea să ceară despăgubiri de două milioane de dolari de la o navă asigurată pe doar 400.000 USD. Securitatea şi-a menţinut decizia, dar nava nu a plătit în final decât o sută de mii de dolari.

Securiştii, experţi în vestimentaţie
Numele de cod pe care securitatea i l-a ales lui Mircea Toader a fost "ţuţu", în timp ce unul din cei care-l turnau pe acesta era "Sucă". De exemplu, acesta din urmă îl denunţă pe cel urmărit că, la un discurs ţinut în faţa cursanţilor de la centrul de perfecţionare din Galaţi - unde Toader era director - a prorocit că Navrom va da faliment. "De asemenea, şi-a exprimat dorinţa ca fiecare căpitan să devină patron de navă şi câştigul să-l împartă cu statul", avertizează Sucă. Dosarul de securitate arată cât de preocupată era Securitatea de amănunte precum faptul că "ţuţu" s-a întâlnit cu o doamnă care avea fustă de la "Arta Plastică". "După două minute, timp în care a privit persoanele din staţie, ţuţu s-a întors şi a mers pe strada Strungarilor, oprindu-se în faţa blocului K1, unde s-a lăsat pe vine, strigând la un căţel de casă (...) În dreptul pieţii s-a întâlnit cu o individă, cunoştinţă apropiată, luând-o de mijloc şi de gât (...) îmbrăcată cu o bluză albă din pânză topită, fustă degrade de culoare maron cu bordură verde (de la Arta Plastică), pantof bej şi împreună au intrat acasă la obiectiv", se arată în nota semnată de locotenent-colonelul Bleoju Nicolai, care a sintetizat eforturile Securităţii după trei zile de filaj. Alte note de filaj arată cât de obsedaţi erau securiştii de economia la energie - aşa cum cereau indicaţiile de partid - aşa că se menţionează expres că Toader a uitat luminile aprinse atunci când a coborât din maşină. El personal a fost interogat la Rahova, iar în timpul interogatoriului său, dintr-o altă încăpere se auzea: "Te rog, nu mai da!". "Atunci mi-am spus: semnez orice. M-am uitat în Codul Penal, pedeapsa maximă pentru trădare de ţară era de 15 ani, o să fac şapte", a povestit Toader. El a recunoscut că a fost atât de marcat de ancheta Securităţii, că nu a îndrăznit să-i dea jos portretul lui Ceauşescu decât după ce acesta a fost împuşcat, pe 25 decembrie.

File secretizate
Dosarul de urmărit a lui Mircea Toader se întinde pe perioada 31.05.1986 - 10.01.1988 şi are 145 de file, dar SRI nu a desecretizat decât 65 din acestea. Toader şi-a primit dosarul încă din 2001, dar speră ca acum să obţină şi filele încă secretizate. Secretarul de stat în Ministerul de Interne este al doilea demnitar din PD, după Radu Berceanu, care îşi face public dosarul de urmărit. În schimb, liderul deputaţilor PD, Cristian Rădulescu, care are dosar de reţea, dar a primit adeverinţă că nu a făcut poliţie politică, a refuzat până acum să facă un gest precum cel al colegilor săi.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite