Dosarul lui Dănuţ Cornoiu, reanalizat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Completul de 9 judecători ai instanţei supreme au repus pe rol, ieri, dosarul în care fostul preşedinte al Secţiei Civile, Dănuţ Cornoiu, a contestat decizia CSM de a-l exclude din

Completul de 9 judecători ai instanţei supreme au repus pe rol, ieri, dosarul în care fostul preşedinte al Secţiei Civile, Dănuţ Cornoiu, a contestat decizia CSM de a-l exclude din magistratură. Instanţa supremă urmează să se pronunţe în acest caz în septembrie. Până atunci, judecătorii aşteaptă şi dosarul de la Parchetul General, care a decis neînceperea urmăririi penale în acest caz. CSM a admis, la sfârşitul lunii martie, acţiunea disciplinară declanşată împotriva lui Dănuţ Cornoiu, ca urmare a cercetării disciplinare a persoanelor implicate în transferarea nelegală a dosarului privind revendicarea imobilului în care locuiesc părinţii ministrului justiţiei, Monica Macovei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite