Dosare grele, cu miză mică

să dea palpitaţii unor personaje care se simţeau cu musca pe căciulă şi care bănuiau că trecutul lor se va potrivi mănuşă pe obiectul de activitate al structurii nou-înfiinţate. Până

să dea palpitaţii unor personaje care se simţeau cu musca pe căciulă şi care bănuiau că trecutul lor se va potrivi mănuşă pe obiectul de activitate al structurii nou-înfiinţate. Până să apuce corupţii să-şi dosească averile, traficanţii de influenţă să-şi ardă agendele secrete şi şantajiştii să-şi schimbe metehnele, Parchetul Anticorupţie s-a şi pus pe înhăţat infractori. Au picat, scurt, în plasă, omul de casă al celebrului Miki şpagă, primarul Anderco de la Satu Mare şi o grămadă de directori de la tot soiul de regii descentralizate. Din exterior ai fi zis că motoarele anticorupţiei sunt turate la maximum. De atunci şi până acum, aceleaşi motoare fie s-au supraîncălzit şi merg la cotă de avarie, fie au fost oprite de tot, de o mână invizibilă.Cazurile care sunt în acest moment băgate la înaintare sunt nu doar cu miză mică, ci chiar hilare, pe alocuri. Adrian Năstase este luat la puricat pentru un camion de termopane, fostul ministru Hildegard Puwak este din nou cercetat pentru deturnarea a 100.000 de euro către o firmă de familie, baronul Marian Oprişan a fost, iniţial, luat la întrebări pentru că folosise maşina statului în interes personal, iar Miki şpagă încă trebuie să dea socoteală pentru un braţ de puşti pe care le-a luat pe ochi frumoşi.
Chiar şi aşa, procurorii anticorupţie se strofoacă, cu lunile, până să livreze un dosar la cheie către instanţă. De acolo se retrezesc cu el în bătătură, ori din cauza lipsei de probe, ori pentru diferite completări, lucru care prelungeşte la nesfârşit dovedirea infractorului. În aceste condiţii, tabăra corupţilor devine mai liniştită de la o zi la alta, asistând la marşul lipsit de miză şi făcut în ritm de melc al anchetatorilor.
Atâta vreme cât în ceafa Justiţiei au fost înfipte mai multe steguleţe colorate care periclitau integrarea României în UE, se putea crede că deschiderea pe bandă rulantă a unor dosare are un sens. Numele grele din dosarele cu miză mică au avut rostul să arate Europei că vânătoarea de corupţi e în toi. Acum însă, obiectivul a fost atins, dar procurorii au răms în continuare cu urechile prinse între filele dosarelor. O explicaţie a neputinţei şi a lentorii cu care se mişcă oamenii legii este greu de găsit peste noapte.
Dacă pornim însă de la înfiinţarea PNA-ului, atunci situaţia este mai uşor de înţeles. În această structură au fost înregimentaţi procurori din toate colţurile ţării, specializaţi pe diferite tipuri de infracţiuni, de la omoruri şi violuri, la furturi şi alte potlogării. Toţi aveau drept carte de căpătâi Codul Penal şi alte câteva ceasloave vechi de acum 20 de ani. La capitolele legate de marea criminalitate economico-financiară, cu care trebuie să se lupte acum, majoritatea aveau carenţe serioase. Este greu de crezut că, în doar doi-trei ani, aceştia pot trece printr-un proces de "reconversie profesională" în aşa fel încât să dovedească peste noapte minţile diabolice care se ascund în spatele reţelelor mafiote din zilele noastre. Dacă la acest tablou adăugăm şi zona politicului, care îşi bagă coada în fiecare dosar în care există o miză cât de mică, atunci avem imaginea perfectă a unei structuri care se luptă cu morile de vânt. Pe lângă faptul că se află în postura cunoscutului personaj Don Quijote de la Mancha, şeful DNA, procurorul Daniel Morar, nu are nici măcar o lance adevărată, ci una de jucărie.