Dorel bea mao-tai

fie se mută în Ucraina, fie găsesc personal mulţumit cu bani puţini. Nu e un secret că italienilor le place în România, ţară de gintă latină, unde se pot tocmi în limba lor cu "il

fie se mută în Ucraina, fie găsesc personal mulţumit cu bani puţini. Nu e un secret că italienilor le place în România, ţară de gintă latină, unde se pot tocmi în limba lor cu "il commissario" şi nu-i usucă o seară în oraş cu nişte "ragazze". Aşa că s-au gândit să ia mâna de lucru din China: salariile scad astfel la jumătate. Cazarea chinezoaicelor se face într-o hală dezafectată a fabricii, iar mâncarea, la cazan, nu le "înghite" acestora toată chenzina. Le rămâne destul să-şi susţină familia rămasă acasă. Poate suta de dolari cu care se aleg ele nu-i mare lucru în Shanghai, dar milioane de chinezi trăiesc cu 10-15 dolari pe lună şi nu au permis de muncă în oraşele de pe coasta estică a Chinei. şi atunci, de ce să le dea viză Agenţia de Ocupare a Forţei de Muncă din Bacău, judeţ în care 5.000 de românce sunt în şomaj? În primul rând, fiindcă doar 2 (două) băcăuance s-au înscris pe lista celor care acceptă să lucreze în confecţii, iar italienii au nevoie de o mie de oameni. Odată refuzate permisele pentru chinezoaice, italienii ar putea închide fabrica, devenită nerentabilă. Chiar dacă o sută de mii de dolari ar pleca, lunar, în China, rămân în Bacău taxele, impozitele, CAS-ul. Patronii italieni cheltuiesc bani în România, tirurile care pleacă din Bacău, cu haine, au şoferi români la volan. Industria confecţiilor a trăit din lohn peste un deceniu, adică atât cât salariile s-au învârtit în jurul a o sută de dolari. Sistemul a murit odată cu suspendarea vizelor, când românii au plecat la muncă în Europa. Evident că ţara e încă săracă, iar în unele sate e la fel ca în Asia. Dar nu fabrica din Bacău e soluţia ieşirii din foame: în Spania, se scoate de 4-5 ori mai mult. Acasă, femeile care au muncit în confecţii, dacă fac un copil, pot lua "salariu de mamă". Opt milioane pe lună este mai mult decât luau în fabrică, iar peste doi ani oricum nu va mai angaja cineva românce să tragă la maşină. Chiar şi la coada listei, vom fi în UE, iar pretenţiile vor creşte. Importul de muncitoare "made in China" pare a fi mai rentabil decât importul de confecţii chinezeşti. Germania a folosit "oaspeţi", aşa-numiţii "gastarbeiter"-i, Spania caută... români. Angajatorii de la noi susţin că nu găsesc personal în construcţii, existând un deficit de 50.000 de muncitori pe piaţa de profil. Publicul se plânge de preţul caselor. Aşa cum francezul a făcut economii, angajând un instalator polonez, şi românul ar putea constata că renovarea e mai ieftină dacă Dorel are ochii oblici şi bea mao-tai, nu coniac. Se ridică totuşi două probleme. Vor produce românii destul ca să plătească importurile de zilieri? Sunt ei pregătiţi să absoarbă noul val de migraţie? Maghrebienii veniţi la Paris, să care bagaje, fac miting azi, ca orice francez care se respectă. Vietnamezii aduşi să dea cu sapa în fosta RDG au primit cetăţenie germană după reunificare. E societatea românească suficient de puternică să-i românizeze sau, după manele, urmează hiturile chinezeşti din cinci note şi fără număr?