VIDEO Domnia unui „copil speriat de evenimente“
0
La 19 ani, pe 6 septembrie 1940, Mihai I a fost instalat pe tron de către Ion Antonescu, conducătorul real al României. Un „copil speriat de evenimente“ – l-a caracterizat Horia Sima, şeful Mişcării legionare, după prima întrevedere, în luna noiembrie 1940. În septembrie 1940, România se afla în pragul colapsului. Basarabia şi Bucovina de Nord fuseseră cedate în iunie Uniunii Sovietice, partea de nord-vest a Transilvaniei a
Toate acestea fără să se tragă niciun foc de armă! Vinovatul arătat de toată lumea cu degetul a fost Regele Carol al II-lea. Acesta se înconjurase de o adevărată mafie, cu ajutorul căreia controla economia şi politica ţării. Mai mult, în februarie 1938 a instaurat un regim autoritar. A suspendat unele drepturi democratice şi a desfiinţat toate partidele politice.
În acele momente tulburi, politicienii au decis că doar o alianţă cu Germania nazistă putea salva existenţa României. Nimeni însă nu avea curajul să-şi asume această soluţie. Astfel că la putere a ajuns militarul Ion Antonescu. Generalul l-a obligat pe Carol al II-lea să părăsească ţara şi a devenit „Conducătorul" (versiunea românească a „führer"-ului) României.
Mihai I, umilit de Antonescu
Antonescu nu a dorit să schimbe forma de guvernare a ţării. Monarhia a fost păstrată, însă pe tron a fost instalat Mihai, fiul legitim al lui Carol al II-lea. Ceremonia a avut loc pe 6 septembrie 1940, la Palatul Regal.
Vizita Regelui Mihai I (stânga) pe Frontul de Est, alături de Ion Antonescu (centru) Foto: Muzeul Militar Naţional
Într-un volum de interviuri cu Mircea Ciobanu („Convorbiri cu Regele Mihai I al României", Humanitas, 1992), fostul monarh îşi rememorează dezorientarea. Cu o zi înainte, tatăl său fusese forţat să renunţe la domnie. Tot Palatul trăise clipe de foc şi adormise pe la ora trei în noapte. Numai că, dimineaţa devreme, un telefon l-a anunţat că Antonescu venea la Palatul Regal pentru ca noul rege să depună jurământul. A fost o ceremonie în grabă. Dintre oficialii statului au asistat doar Ion Antonescu „Conducătorul" statului şi prim-ministru, patriarhul Nicodim şi Gheorghe D. Lupu, primul preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Carol al II-lea nu a recunoscut niciodată instalarea fiului său pe tron. La plecare nu semnase niciun document prin care spunea că abdică. A folosit o formulare ambiguă, respectiv că trecea „sarcinile grele ale guvernării" în mâinile fiului său.
Din exil a susţinut continuu că ceremonia jurământului lui Mihai I era invalidă deoarece nu se realizase în faţa Parlamentului, aşa cum prevedea Constituţia. Nici Antonescu nu a preţuit în vreun fel calitatea de rege a lui Mihai I. Primul gest a fost modificarea textului pe care tânărul monarh l-a citit la învestitură: „Jur credinţă naţiunii române. Jur să păzesc cu sfinţenie legile statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa statului şi integritatea teritorială a României". Antonescu însuşi le-a explicat apropiaţilor de ce a ţinut să schimbe conţinutul jurământului - dorea să-i transmită monarhului că naţiunea era înaintea Regelui.
Începând din 6 septembrie 1940, Mihai I îşi începea aşadar a doua domnie. Mai fusese rege în perioada iulie 1927-iunie 1930. Copil fiind, atribuţiile sale au fost exercitate de o regenţă, până la întoarcerea lui Carol al II-lea în ţară. Primul gest public în calitate de monarh s-a soldat cu o umilinţă. La 7 septembrie, Regele l-a vizitat pe Ion Antonescu la reşedinţa sa, unde au discutat timp de o jumătate de oră. Nu se întâmplase până atunci ca un monarh să se ducă la locuinţa particulară a primului său ministru în văzul lumii. A doua zi a avut loc la Patriarhie ceremonia religioasă de învestire. Mihai a fost supus unui nou moment stânjenitor, fiind obligat să îngenuncheze, alături de restul participanţilor când patriarhul Nicodim a dat citire mesajului lui Ion Antonescu către ţară.
Rege pus sub ascultare
Generalul Ion Antonescu l-a vrut cât mai puţin pe Mihai în Bucureşti. Îl chema doar cu ocazia unor evenimente publice ca să arate naţiunii că Regele susţine „Conducătorul". Pentru a evita influenţarea Regelui de către oamenii politici şi industriaşii timpului, Antonescu a modificat Statutul Casei Regale. „Conducătorul" statului avea control asupra oamenilor apropiaţi monarhului, iar aghiotanţii regali erau schimbaţi la şase luni. Ca să înlăture din Casa Regală „politica, imoralitatea şi intriga", susţinea Antonescu.
Pentru a spori vigilenţa, cercurile Palatului au fost înţesate cu informatori ai primului ministru, iar convorbirile telefonice erau interceptate. În aceste condiţii, Regele a preferat să stea mai mult la Castelul Peleş de la Sinaia, împreună cu mama sa. Venea în Bucureşti numai când era convocat de Antonescu, niciodată de capul său. În munţi s-a ocupat de una dintre pasiuni, automobilismul.
„Războiul sfânt", fără ştiinţa regelui
Oficial, după 6 septembrie 1940, Mihai I era „capul oştirii". Însă niciodată Ion Antonescu nu l-a informat asupra intenţiilor şi combinaţiilor sale politice şi militare. Evenimentul cel mai penibil s-a consumat în dimineaţa de 22 iunie 1941, când monarhul a aflat că începuse războiul împotriva Uniunii Sovietice de la radio.
Totuşi, generalul Ion Antonescu avea nevoie de acordul public al lui Mihai I faţă de războiul în Est. A obţinut confirmarea Regelui la fel de neprotocolar cum se purta de obicei cu monarhul. În seara de 8 iunie 1940, Antonescu l-a anunţat la telefon că vor pleca pe front. Mihai s-a prezentat în dimineaţa următoare la Bucureşti, unde s-a îmbarcat într-un avion cu destinaţia Basarabia. Mai târziu, pe 24 iulie, cei doi au vizitat şi oraşul Cernăuţi.
Mihai I nu a aprobat continuarea campaniei peste Nistru. Antonescu ştia poziţia Regelui, ameninţându-l că, dacă „va face probleme", îl va instala pe tron pe Ştefan, fiul Principesei Ileana. Regele a fost obligat chiar să facă o nouă incursiune pe front. La 30 iulie 1942 a aterizat la Simferopol. Vizita a durat până pe 3 august, iar Regele, împreună cu Antonescu, a vizitat oraşul Sevastopol, unde căzuseră în luptă mulţi soldaţi români.
În opoziţie
La sfârşitul anului 1942, conflictul dintre Mihai I şi Antonescu a devenit acut. „Conducătorul" statului nu mai era nici el trufaş ca altădată. Naziştii fuseseră înfrânţi la Stalingrad, începând apoi contraofensiva sovieticilor. În mesajul de anul nou 1943, Regele a strecurat câteva remarci privind oportunitatea retragerii României din război. Paralel au început negocieri cu partidele istorice pentru găsirea unei alternative la Antonescu.
Omul de legătură cu ţărăniştii şi liberalii a fost Ioan Mocsony-Stârcea, mareşal al Palatului. Acesta era moştenitorul aristocratului bucovinean Stârcea şi al baronului austriac Antoniu de Foen Mocsony. Tânărul Mocsony-Stârcea ajunsese în cercurile Regelui după ce-i vânduse regelui pe un preţ simbolic domeniul şi castelul de la Săvârşin.
Antonescu a aflat de „urzelile" regale şi a decis trimiterea pe front al lui Mocsony-Stârcea. A izbucnit un mare scandal, Mihai ameninţând că va părăsi ţara dacă protejatul său va fi mobilizat. Conflictul s-a calmat în cele din urmă, însă „urzelile" au continuat. În jocurile de la Palat a fost atras şi generalul Constantin Sănătescu, care iniţial fusese plasat de Antonescu pe lângă Rege ca să-l spioneze. Cu ajutorul politicienilor şi al militarilor, Mihai I, în numele Coroanei, a iniţiat strategia de ieşire din războiul contra Naţiunilor Unite.
Rege fără atribuţii
Generalul Ion Antonescu a dictat deciziile cele mai importante în perioada septembrie 1940 - august 1944, subminând autoritatea regală a lui Mihai I, monarh constituţional al României.
"Jur credinţă naţiunii române. Jur să păzesc cu sfinţenie legile statului. Jur să păzesc şi să apăr fiinţa statului şi integritatea teritorială a României."
Regele Mihai
Jurământ la învestitură
Regele i-a salutat pe legionari cu braţul ridicat
Legionarii au fost printre cei mai înfocaţi susţinători ai lui Mihai I când acesta a urcat pe tron. Extremiştii de dreapta avuseseră o relaţie tensionată cu tatăl monarhului, Carol al II-lea, din ordinul căruia fusese asasinat Corneliu Codreanu. Pe de altă parte, legionarii erau conştienţi că Ion Antonescu concura cu ei pentru favorurile naziştilor. Şi-ar fi dorit un rege puternic, care să-l tempereze pe Antonescu, fără a se implica în viaţa politică.
Regele Mihai şi regina-mamă Elena, în fruntea coloanei oficiale la manifestaţia de la Iaşi din 8 noiembrie 1940 Foto: Arhivele Naţionale
Urcarea pe tron
Ei au salutat entuziast numirea lui Mihai încă de la 6 septembrie. După depunerea jurământului, pe străzile Capitalei au avut loc mari manifestaţii de stradă. Legionarii, îmbrăcaţi în uniforme verzi, au fost în primele rânduri. Totodată, au asigurat şi ordinea. Mulţimea s-a adunat la final în faţa Palatului Regal, unde a îngenuncheat şi l-a aclamat pe noul monarh. În fruntea coloanei legionare se afla Radu Gyr, care a dat tonul „Imnului legionarilor căzuţi", intonat din mii de piepturi. Mihai i-a salutat pe adulatorii săi cu braţul ridicat, după care a intrat în Palat. Manifestaţia a continuat până seara.
Recepţie la Sinaia
În epocă se spunea că Mihai I avea simpatii legionare, însă niciodată nu s-a manifestat în acest sens. În aceleaşi convorbiri cu Mihai Ciobanu de după 1990, Mihai susţinea că i-a displăcut încă de la început asocierea dintre Biserică şi crima politică practicată de legionari. În toamna anului 1940, însă, liderii legionari au participat la ceremoniile regale. Nu doar cu ocazia evenimentelor de stat, ci şi la recepţiile private. Horia Sima a fost invitat la un dineu organizat la Sinaia de Regina-Mamă Elena. S-a deplasat în staţiune împreună cu Victor Biriş. Sima, suspicios din fire, a ezitat la un moment dat să onoreze invitaţia, temându-se să nu fie arestat. S-a dus în cele din urmă la recepţie, însă Regele nu i-a lăsat o impresie deosebită. Întrebat de Biriş cum e Mihai I, Sima i-a răspuns sec: „Un copil speriat de evenimente".
După 1944, comuniştii au exploatat propagandistic momentele în care Mihai I a salutat fascist mulţimea, la adunările publice
Mihai, în mijlocul legionarilor
Ca şi Antonescu, legionarii au căutat să obţină legitimitate publică prin prezenţa lui Mihai I la evenimentele organizate de ei. Cu ocazia sărbătorii Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril, legionarii au planificat o mare sărbătoare la Iaşi. Capitala Moldovei urma să fie proclamată „oraşul Mişcării legionare". Organizatorii plănuiau să-l invite şi pe Rege să participe la manifestaţii. Numai că Ion Antonescu le-a luat-o înainte, anunţând că Regele îşi va serba ziua onomastică alături de el, la Bucureşti. În cele din urmă s-a ajuns la consens - legionarii, corpul diplomatic şi Antonescu urmau să-l ovaţioneze pe Mihai I la Iaşi, în prezenţa acestuia.
Prefect de Iaşi era Ilie-Vlad Sturdza, fiul ministrului de Externe, Mihail Sturdza. Acesta a organizat o mare manifestaţie legionară, cu participarea studenţilor din mai multe centre universitare. Regele a fost aşteptat la gară, fiind întâmpinat pe drumul spre centrul oraşului de coloane de „cămăşi verzi", cu braţele ridicate. I-a salutat şi el pe legionari cu braţul ridicat, însă la ceremonia oficială, în timpul discursurilor, nu a scos niciun cuvânt.
Cuvântătorii Mişcării au încercat să interpreteze simbolic prezenţa lui Mihai, aproape la fiecare paragraf. Corneliu Georgescu, comandant al „Bunei Vestiri", l-a numit „Regele biruinţei naţionalismului legionar". Horia Sima a caracterizat prezenţa monarhului la Iaşi ca fiind „un moment de adâncă semnificaţie pentru poporul nostru, coborârea Regelui Mihai I în mijlocul legionarilor, în oraşul în care s-a întemeiat mişcarea noastră".
Rebeliunea şi regele
În zilele rebeliunii legionare (21-23 ianuarie 1941), Mişcarea a trimis doi emisari la Sinaia pentru a-l chema pe monarh în Capitală. Sfătuit de aghiotantul său Mircea Tomescu, Regele s-a îndreptat spre Bucureşti cu maşina, însă a fost oprit de un echipaj al Jandarmeriei la Câmpina. Mihai a fost anunţat că Ion Antonescu îl ruga să se întoarcă la Sinaia.
General şi mareşal fără stagiu militar
Din considerente politice şi lui Mihai I i s-au conferit gradele militare de general şi mareşal. Promovarea lui rapidă s-a legat de faptul că însuşi generalul Antonescu dorea să devină mareşal, în cazul în care avea succes pe Frontul de Est. Conform regulilor vremii, niciun ofiţer nu putea deţine un grad mai mare decât Regele. Aşa că, la învestire, în septembrie 1940, Antonescu l-a numit pe Mihai I general. Apoi, la ceremonia de 10 mai 1941, monarhul a fost avansat la gradul de mareşal, primind bastonul din mâna lui Antonescu. Prim-ministrul plănuia în secret trecerea Prutului alături de armatele germane şi dorea să devină mareşal, în cazul în care campania reuşea, iar România redobândea teritoriile cedate Uniunii Sovietice. Evenimentele militare s-au desfăşurat după cum a prevăzut „Conducătorul" statului, iar la 21 august 1941 a venit rândul Regelui să-i acorde lui Antonescu bastonul de mareşal.
Se încarcă comentariile...
