Dolari pe axa anti-SUA

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele iranian caută în America de Sud noi aliaţi pentru politica sa împotriva Statelor Unite şi a Israelului. A găsit câţiva amatori ai fondurilor din petrol, alţii ezită, unii

Preşedintele iranian caută în America de Sud noi aliaţi pentru politica sa împotriva Statelor Unite şi a Israelului. A găsit câţiva amatori ai fondurilor din petrol, alţii ezită, unii refuză.

Iranul lui Ahmadinejad şi Venezuela lui Chavez anunţă că vor face totul împotriva intereselor Statelor Unite: de la creşterea preţului petrolului la finanţarea guvernelor cu aceeaşi orientare. Ambii par mai puţin preocupaţi şi de problemele de acasă.

Colonelul Chavez urmăreşte în primul rând realizarea unei coaliţii socialiste sud-americane, care "să pună capăt sărăciei" - într-adevăr profundă în ţările Americii Latine. Doreşte apoi stabilirea de alianţe internaţionale împotriva influenţei globale a Statelor Unite; pentru asta, a mers la Moscova, Beijing sau Teheran. La rândul său, Ahmadinejad caută în această parte a Americii Latine noi aliaţi pentru politica sa nucleară, amendată, mai mult sau mai puţin, de marile puteri.

Preşedintele Ahmadinejad şi colonelul Chavez sunt "fraţi" şi dacă nu ar fi declarat-o: ambii, foşti militari, au ajuns la putere graţie unor "platforme populiste" - de genul direcţionării fondurilor obţinute din vânzarea petrolului pentru finanţarea de programe sociale (guvernul norvegian are un fond asemănător) -, apoi au irumpt pe scena internaţională prin stridente declaraţii antiamericane. După care ambii par acum mai puţin preocupaţi de problemele naţionale decât de inegalităţile existente în lume. Fiecare vine la întâlnire cu ce ideologie are la îndemână, punând la un loc revoluţia bolivariană şi cea islamică. De data asta, preşedintele Chavez i-a dăruit preşedintelui Ahmadinejad traducerea în persană a operei lui Simon Bolivar, iar liderul iranian a adus opera ayatollahului Khomeini în spaniolă. În toiul schimburilor de amabilităţi, "Moarte imperialismului american" a fost tradusă în persană ca "Moarte Americii", în aplauzele delegaţiei iraniene.

Dincolo de gratulările reciproce, ambii lideri au tot mai multe probleme interne. Chavez a fost reconfirmat în funcţie de o largă majoritate populară. Dar naţionalizarea unor sectoare industriale - cheie - de felul petrolului sau al telecomunicaţiilor - i-ar putea reduce, pe termen mai lung, resursele financiare pe care îşi bazează programele sociale interne şi regionale. Invers, iranienii amendează deja stridenţele lui Ahmadinejad. La recentele alegeri locale, conservatorii au pierdut importante puncte în beneficiul moderaţilor. Economia ţării poate rezista o vreme chiar şi sancţiunilor ONU, dar iranienii au a se teme de un atac americano-israelian împotriva instalaţiilor nucleare de la Bushehr. La risc însă, jocul global de putere ar putea acţiona în favoarea planurilor preşedintelui ultraconservator.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite