Doi detinuti au vrut sa-l scoata din puscarie pe pedofilul Kurt Treptow

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ei au incercat sa convinga judecatorii ca Treptow este asteptat in Diosig-Bihor de o nevasta si doi copii

De la sine putere, doi puscariasi au cerut transferul in alta carcera a istoricului american Kurt William Treptow, incarcerat in Penitenciarul de Maxima Siguranta de la Iasi. Mihai Mardar (21 de ani) si Ilie Sacaleanu, care isi executa pedepsele tot la Iasi, s-au gandit sa faca un bine intelectualului condamnat la 7 ani de puscarie pentru acte sexuale cu o minora, si sa il transfere in penitenciarul din Oradea sau, de ce nu, poate chiar sa il elibereze din puscarie. Astfel, in timp ce lucrau in beciul inchisorii, unde erau "detasati", iar Sacaleanu era seful echipei de detinuti care lucrau la acest punct, cei doi au iscalit in fals o depesa in care Kurt Treptow cerea clementa unei instante de judecata motivat de faptul ca in localitatea bihoreana Diosig il asteapta o nevasta si doi copii. In octombrie 2003, cei doi cereau in numele americanului intreruperea executarii pedepsei deoarece are in intretinere doi minori. In baza acestei depese, Treptow a fost adus in Palatul de Justitie la finele anului trecut, unde a rugat instanta ieseana sa verifice ca nu este casatorit si nu are descendenti. In plus, cetateanul american a facut o plangere penala pentru a fi depistati autorii farsei. In urma anchetei au fost descoperiti cei doi detinuti "milostivi", Mardar fiind trimis in judecata, recent, de procurorii ieseni pentru fals in inscrisuri oficiale sub semnatura privata. In cazul lui Sacaleanu, procurorii au cerut investigatii suplimentare pentru a stabili gradul sau de vinovatie in compunerea si expedierea scrisorii de transfer sau eliberare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite