Doi membri ai unei delegatii militare americane - raniti intr-un accident rutier

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Masina lor se afla intr-o coloana oficiala si a fost acrosata de un taxi care fusese proiectat pe contrasens de o Dacie

Doi membri ai unei delegatii militare americane au fost raniti, vineri dupa-amiaza, in urma unui accident rutier produs pe DN 3, in apropierea orasului Lehliu, judetul Calarasi. Victimele erau civili si faceau parte dintr-o delegatie mixta, care se intorcea de la Babadag. In jurul orei 16,30, autoturismul Daewoo Nubira, in care se aflau cei doi americani, se deplasa in cadrul unei coloane militare, cu antemergator, spre Bucuresti. Intre localitatile Stefanesti si Ileana, autoturismul Nubira a fost acrosat de un taxi. Accidentul a fost provocat de soferul unei Dacii, Ionel Cismaru, care, din cauza lipsei de experienta, lovise taxiul, proiectandu-l pe contrasens. In urma impactului, cei doi americani au fost raniti, fiind transportati la Spitalul de Urgenta "Floreasca". Soferul Nubirei, plutonierul-major Rusu Cristinel, taximetristul Petreanu Eugen si clientul acestuia, un cetatean italian, s-au ales si ei cu traumatisme. Rusu, care suferise o ruptura de bazin, a fost supus unei interventii chirurgicale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite