Doi arestati au evadat pentru cateva zeci de minute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi arestati au fost ieri protagonistii unei evadari ca-n filme, din care nu au lipsit urmaririle si focurile de arma. Doi tineri, Bogatan Ioan, de 18 ani, si Pop Lucian, de 19 ani, au fost dusi sub

Doi arestati au fost ieri protagonistii unei evadari ca-n filme, din care nu au lipsit urmaririle si focurile de arma. Doi tineri, Bogatan Ioan, de 18 ani, si Pop Lucian, de 19 ani, au fost dusi sub escorta gardienilor de la Penitenciarul Timisoara pentru audieri la Parchetul din Sannicolau Mare. Pentru ca se efectueaza reparatii in sediul obisnuit al Parchetului, procurorii isi desfasoara activitatea la Politia de Frontiera, unde nu exista masuri speciale de securitate. La plecarea de la audieri, cei doi suspecti care au fost audiati in legatura cu furtul a 10.000 de euro si a unui pistol cu gaze, in primavara acestui an, au decis sa evadeze. Ambii erau legati cu o pereche de catuse si, cand sa urce in masina, s-au impins in subofiterul care-i insotea, doborandu-l la pamant. Au rupt-o la fuga si de primul copac intalnit in cale s-au lovit cu catusele, una dintre bratari desfacandu-se. Gardienii din escorta au tras un foc de arma, Bogatan oprindu-se din fuga. Cel de-al doilea si-a continuat cursa prin gradinile din zona. Imediat a fost data alarma, gardienii fiind sprijiniti si de politistii din Sannicolau Mare. Porniti pe urmele celui de-al doilea evadat, oamenii legii au mai tras trei focuri de arma. Pana la urma, Pop Lucian a fost prins de doi agenti de politie, care l-au urmarit cu masina unui localnic. Dupa nici 20 de minute de la evadarea celor doi, suspectii erau din nou incatusati. "Arestatii care au evadat sunt acum cercetati de Parchetul din Sannicolau Mare pentru evadare si risca o pedeapsa suplimentara intre 2 si 5 ani de inchisoare. Vor avea parte de un regim restrictiv in penitenciar. Pe gardienii din escorta ii voi felicita si recompensa pentru ca au actionat rapid si au avut curajul sa foloseasca armamentul din dotare in conditiile legii, desi de multe ori exista tentatia de a nu folosi arma in astfel de situatii", a declarat seful Penitenciarului Timisoara, Ioan Bala.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite