Doctrina loviturilor preventive, justificata doar in cazuri exceptionale

* Drepturile omului au precedenta fata de principiul suveranitatii statelor * Numarul membrilor Consiliului de Securitate ar trebui sporit de la 15 la 24

La scurt timp dupa ce Consiliul de Securitate al ONU a refuzat sa dea unda verde interventiei militare a SUA in Irak, ceea ce a creat o stare de criza la ONU (americanii sustinand ca organizatia si-a pierdut, astfel, si mai mult relevanta, in vreme ce, in opinia celorlalti membri permanenti ai Consiliului, dimpotriva, slabiciunea acesteia a fost dovedita prin faptul ca nu a reusit sa impiedice Washingtonul sa actioneze unilateral), secretarul general al ONU, Kofi Annan, desemna o comisie compusa din 16 experti din diverse parti ale lumii, cu mandatul de a recomanda schimbarile ce se impun pentru a spori eficacitatea Natiunilor Unite in abordarea marilor sfidari ale secolului XXI. Cum se poate apara mai bine comunitatea internationala impotriva terorismului si a primejdiei armelor de distrugere in masa? Cand este permisa folosirea fortei si cine are dreptul sa decida in aceasta privinta? Este "razboiul preventiv" justificat sau constituie un act de agresiune sub o alta denumire? Si intrebarea-cheie privind insasi soarta ONU: intr-o lume unipolara, ce rol (mai) poate reveni organizatiei? Comisia si-a publicat acum concluziile sub forma unui raport intitulat "O lume mai sigura: raspunderea noastra comuna", care cuprinde nu mai putin de 101 recomandari, menite sa permita Natiunilor Unite sa gestioneze in mai bune conditii crize de felul celei irakiene. Astfel, de pilda, numarul membrilor Consiliului de Securitate ar trebui sa creasca de la 15 la 25, in doua variante: fie prin includerea a sase noi membri permanenti, care sa nu aiba insa drept de veto, si a trei membri nepermanenti, fie prin cooptarea a noua membri nepermanenti, al caror mandat sa fie extins de la doi la patru ani. Ideea loviturii sau razboiului preventiv (ceea ce s-a numit "doctrina Bush") este admisa, dar numai in cazuri strict limitate, cand un atac din partea altei tari e iminent, ori in cazul acapararii de catre grupari teroriste a unor arme de distrugere in masa. Altminteri, avertizeaza autorii raportului, "a permite unei tari sa recurga la o lovitura preventiva inseamna a deschide calea ca toate tarile sa procedeze in acelasi fel". Interesant este ca un asemenea avertisment a primit girul expertului american Brent Scowcroft, fost consilier prezidential in administratia lui Bush-tatal. In schimb, este admisa interventia in scopuri umanitare. De multa vreme, ONU se afla in fata dilemei daca principiul suveranitatii statelor - principiul de baza al Cartei - trebuie sa aiba sau nu precedenta asupra dreptului indivizilor de a fi protejati impotriva opresiunilor din partea propriului stat. Opinia comisiei este fara echivoc in aceasta privinta: comunitatea internationala este nu numai indreptatita sa nu tina seama de principiul suveranitatii in cazul unor incalcari grave ale drepturilor omului - de felul genocidului din Ruanda sau al epurarilor etnice din Kosovo -, dar are chiar datoria sa intervina. Statisticile indica, intr-adevar, ca, in ultimul deceniu, au fost ucise in conflicte sase milioane de persoane, nefiind vorba de agresiuni ale unui stat impotriva altuia, ci de conflicte interne. Fara indoiala, criza irakiana, care a dus la intocmirea acestui raport, s-ar putea spune ca a avut si o parte buna, in masura in care va contribui ca ONU sa joace un rol mai eficient in gestionarea marilor probleme ale lumii de azi. Un cuvant hotarator de spus revine, desigur, principalului contribuitor financiar al organizatiei, America, disponibilitatii sale de a avea o atitudine mai flexibila fata de institutiile multilaterale al caror prototip il constituie Natiunile Unite.